vineri, 30 mai 2008

DULCE PONTES - A Canção do Mar

DULCE PONTES s-a născut în Montijo, Portugalia, în 1969. În 1991, a câştigat Festivalul Naţional de Cântec al Portugaliei şi în acelaşi an a reprezentat Portugalia la Eurovision. Chiar dacă nu a câştigat, concursul a fost rampa ei de lansare în Europa.

Vocea ei, “strălucitoare”, nu poate fi categorizată ca aparţinând unui stil anume, stilul ei aparte îi permite să interpreteze cu succes rock fado sau chiar cântece cu inflexiuni africane.

În 1992, lansează primul său abum, “Lusitana” şi în 1993 al doilea, "Làgrimas". Cu acest al doilea album, Dulce Pontes devine un star mondial.

Susţine concerte în Spania, Franţa, Belgia, Olanda, Germania, Italia, Statele Unite ale Americii, Japonia şi Brazilia dovedind lumii că muzica portugheză trebuie aşezată la loc de cinste în topurile mondiale. Albumul Lagrimas, a fost unul dintre cele mai bine vândute din toate timpurile în Portugalia, iar melodia “A Canção do Mar” a ajuns şi la Hollywood, pe coloana sonora a filmului “Primal Fear”, film ce îl are în distribuţie pe Richard Gere.

Dulce Pontes are admiratori în toată lumea, unul dintre ei, foarte cunoscut la noi, Paulo Coelho, spune despre muzica ei că:“...te face să simţi nevoia să o împărtăşeşti cu cei ce îi iubeşti, dar şi cu restul de univers tăcut şi intens ce ne înconjoară”.

În 2004, colaborarea ei cu Enio Moricone a fost încununată cu un nou album, “Focus”, album ce cuprinde melodii cântate de Dulce în trei limbi. Cu acest album, a câştigat discul de aur în 20 de zile. Iată o altă artistă care cântă muzică fado, cu o voce la fel de superbă ca Mariza.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Iti las un site cu multe poze.Sper sa-ti placa.
Weekend placut.
N-am reusit sa ascult melodiile ca merge greu netul.Pa!

Anonim spunea...

Am uitat sa-ti las link-ul.
http://www.pbase.com/

Cristian spunea...

@g1b2i3
Mulţumesc!Sunt convins că voi rămane profund surprins de ce o să văd pe link..Sper să-ţi placă melodiile.Sunt drăguţe.La noi, stilul fado nu prea este cunoscut.Într-adevăr, sună bine!Nu am ce să comentez...Muzica de calitate, rămâne de calitate întotdeauna...PA!:)

Unknown spunea...

Interesant.
Merge la suflet.

Cristian spunea...

@just
Dacă a pătruns la inimioară totul este perfect...Pe acest blog, oamenii îşi deschid inima..:)See you soon!

Anonim spunea...

Foarte frumos cantecul - vocea e patrtunzatoare

Cristian spunea...

@mirela
Aşa este...Există "îngeri" înzestraţi cu voce...Subtil, ei transformă inimile oamenilor.Îi centrează din cap, direct în inimă...:)