SACRUL

“Nimic în lume nu este mai sacru decât lacrimile de bucurie și dragoste. Asemenea lacrimi, atât de pure, nu vin de pe lumea aceasta. Deși trupul le conține, ele exprimă ceva ce nu există.”

OSHO

Comentariu
Oamenii au devenit atât de rigizi, își ascund atât de bine sentimentele….
Ființa umană este sacră din naștere. Nu putem conștientiza acest aspect existențial decât atunci când privim în interiorul nostru.

Maestrul spune: “Nimic în lume nu este mai sacru decât lacrimile de bucurie și dragoste”. Ce poate să fie mai sacru decât lacrimile de bucurie? Sentimentul este extraordinar...

Îmi aduc aminte de momentul în care Maria Magdalena se apleacă în fața lui Iisus și îi spală picioarele cu lacrimile sale.

Oamenii sensibili și iubitori au o calitate aparte. Mă simt atât de bine în preajma lor. Nimic nu mă apasă, mă simt degajat și relaxat.

Cum ar putea ca lacrimile de dragoste să aparțină lumii fizice? Este imposibil…..Lumea fizică este efemeră chiar dacă frumusețile din jur ne copleșesc pe fiecare. Știm că în final tot ce aparține acestei lumi dispare.

Dar ce se ascunde în ochii unui copil, a unei păsări? Ce se ascunde în structura vegetală a unei frunze, a unei flori? Acolo există totul….Amprenta lui Dumnezeu transformă totul. Dumnezeu este peste tot! Oamenii însă uită că tot ce ne înconjoară este de origine divină. Uităm că fiecare dintre noi suntem divini și vom sta alături de Dumnezeu veșnic.

Maestrul vorbește din proprie experiență. Nu spune lucruri goale fără niciun fel de substanță. Să luăm cu toții aminte…..

SACRIFICIUL (Partea a II a)

De fapt este vorba de o înțelegere greșită a cuvântului sacrificiu.

Iubirea nu cere tribut niciodată, sacrificii….
Iubirea este naturală. Reprezintă esența din care suntem plămădiți cu toţii de către Dumnezeu. Din păcate toată lumea ne cere să facem sacrificii. Astfel ne mutilăm sufletele.

Cum să mai poți zbura spre cele mai înalte zări când toată lumea îți spune ce să faci? Ești pur si simplu prins în ghearele credințelor preconcepute care au dominat lumea de mii de ani.

“Țara și biserica cer ca oamenii să facă sacrificii pentru ele, de fapt toată lumea cere să se facă sacrificii. Doar privește în jurul tău: ei toți stau în jurul tău și cer să faci sacrificii. Și tot ei te învață că a face sacrificii este ceva moral”.

Maestrul nu poate să nu spună adevărul. Moralitatea este un cuvânt urât…Este falsitate la cel mai înalt nivel. Este ceva impus!
Suntem morali doar dacă……Dacă ce?

Dacă nu ne conformăm normelor impuse de societate nu mai suntem morali? Maestrul nu este moral?

“A face sacrificii este ceva imoral! Indiferent că faci sacrificii pentru țară, religie sau copii, tot imoral este. Acesta este un lucru imoral pentru că nu îți permite să-ți trăiești viața. Ești trist, frustrat, iar apoi te întorci către ceilalți și îi constrângi să facă sacrificii pentru tine. Atunci, întreaga viață a întregii lumi devine schiloadă și paralizată”.

Sacrificiul goleşte fiinţa umană de tot ce este uman. În final îţi spui tu însuţi: “M-am sacrificat pentru ceilalţi iar eu am ajuns o ruină”. Şi aşa şi este….Când te sacrifici prosteşte uitând de tine însuţi, nu înseamă că ești un om moral. Denotă prostie la cel mai înalt nivel.

Maestrul ne învaţă cum să trăim o viaţă demnă astfel încât să nu ne creăm în interior traume. Cum ai putea să te bucuri de viaţă când mereu ai tendinţa să te sacrifici pentru ceilalţi în defavoarea ta?

Aşa că nu trebuie să ne mai mire de ce “întreaga viață a întregii lumi devine schiloadă și paralizată”.

“Eu te învăț cum să te iubești. Nu ești creat pentru a te sacrificeapentru ceilalți, nu ești creat pentru a servi celorlalți. Ai fost învățat acest lucru pentru că ceilalți vor ca tu să îi servești, să te sacrifici lor. Așa că suntem mereu cu cuțitul la gâtul celorlalți, cerându-le să facă sacrificii”.

Maestrul ne oferă soluţia…..Ne învaţă cum să ne centrăm în interior, astfel încât să ajungem să ne preţuim mai mult, înainte de a ne sacrifica pentru ceilalţi. De fapt maestrul vrea să spună: “Nu te poţi sacrifica pentru ceilalţi dacă nu ai grijă de tine!”

“Trebuie să renunțăm la întreaga idee. Tu ești creat pentru a trăi și a te bucura, așa cum și ceilalți sunt creați pentru a trăi și a se bucura.”

Osho ne ajută să ne trezim şi să nu mai orbecăim prin întuneric. Ne goleşte de propriile credinţe false. Important este că nu ne lasă să cădem. Ne sprijină să vedem viaţa altfel, într-un mod contructiv, astfel încât să ne putem bucura cu adevărat de fiecare clipă. Atât pentru astăzi…

SACRIFICIUL (Partea I)

“Dacă părinții fac sacrificii pentru copii lor, atunci mai devreme sau mai târziu, atunci când părinții îmbătrânesc, vor cere ca și copii lor să facă sacrificii pentru ei. Vor spune: ”Noi am făcut atâtea sacrificii pentru voi, atunci voi va trebui să faceți sacrificii pentru noi”.
Țara și biserica cer ca oamenii să facă sacrificii pentru ele, de fapt toată lumea cere să se facă sacrificii. Doar privește în jurul tău: ei toți stau în jurul tău și cer să faci sacrificii. Și tot ei te învață că a face sacrificii este ceva moral.
A face sacrificii este ceva imoral! Indiferent că faci sacrificii pentru țară, religie sau copii, tot imoral este. Acesta este un lucru imoral pentru că nu îți permite să-ți trăiești viața. Ești trist, frustrat, iar apoi te întorci către ceilalți și îi constrângi să facă sacrificii pentru tine. Atunci, întreaga viață a întregii lumi devine schiloadă și paralizată.
Eu te învăț cum să te iubești. Nu ești creat pentru a te sacrifica pentru ceilalți, nu ești creat pentru a servi celorlalți. Ai fost învățat acest lucru pentru că ceilalți vor ca tu să îi servești, să te sacrifici lor. Așa că suntem mereu cu cuțitul la gâtul celorlalți, cerându-le să facă sacrificii.
Trebuie să renunțăm la întreaga idee. Tu ești creat pentru a trăi și a te bucura, așa cum și ceilalți sunt creați pentru a trăi și a se bucura.”

OSHO

Comentariu
Toată lumea face sacrificii….Cine nu face sacrificii? Astăzi maestru ne lasă muți de uimire. Încearcă să răstoarne toate crezurile noastre.

Acesta spune: “Dacă părinții fac sacrificii pentru copii lor, atunci mai devreme sau mai târziu, atunci când părinții îmbătrânesc, vor cere ca și copii lor să facă sacrificii pentru ei. Vor spune:”Noi am făcut atâtea sacrificii pentru voi, atunci voi va trebui să faceți sacrificii pentru noi”.

Vă sunt cunoscute frazele de mai sus? Cu siguranță că da! Însă de ce oare maestrul face aceste afirmații când societatea are propriile sale credințe?
Pe semne că ceva nu este în regulă. Ceva este putred la mijloc.
La început nu i-am dat dreptate maestrului. Acum însă îi dau dreptate.

Nu cu mult timp în urmă mama îmi spunea: “Toată viața m-am sacrificat pentru voi, am fost o proastă. Nu am fost decât o servitoare pentru voi!”

Cumplit! Vorbesc de mama mea…Cum aș putea să nu îi dau dreptate maestrului când propria mamă are atât de multe resentimente pentru ceea ce a făcut pentru cei din jur?

Pare șocant însă este adevărat. De obicei mamele se sacrifică și de multe ori sunt nemulțumite când observă că cei din jur nu le apreciază efortul pe care îi fac. Întrebarea este: Pentru ce facem eforturi, sacrificii pentru ceilalți dacă le pretindem în final ceva în schimb? Sacrificiul, iubirea este un troc?

Ar trebui să facem ceea ce facem din iubire, nu din sacrificiu. Nu ar trebui să scoatem ochii celorlalți pentru ceea ce facem pentru ei. Nu avem dreptul să pretindem nimănui să ne trateze întocmai cum am făcut-o noi.

Viața nu este așa cum vrem noi. De aici apar frustrările, sentimentele de neîmplinire. Avem atât de multe așteptări încât ne-am făcut viața un iad. Rănile noastre interioare nu au cum să se vindece atâta timp cât mereu pretindem ca și ceilalți să se sacrifice pentru noi.

RESPECTUL DE SINE (Partea a II a)

Știu că viața este o forfotă continuă. Și cu toate acestea...

Maestrul spune: “Și, dacă nu te poți iubi, atunci cine să vrea să te iubească?”

Cine s-ar uita la tine dacă te detești și te urăști? Iubirea este ceva care iese din interiorul tău.

Nu este ceva ce trebuie să primești din exterior.

Mentalitatea noastră este greșită. Din acest motiv în lume, există atât de multe sinucideri din dragoste….Oamenii care se sinucid din dragoste, doar cerșesc iubire. Ei nu știu că întâi trebuie să se respecte și să se iubească pe sine. În sufletul lor există un gol imens. Aceștia așteaptă ca alții să le umple golul din interior. Așteaptă ca alții să-i scoată din mocirlă.

“Și atunci când nu există dragoste, nu există nici respect pentru propria ființă, iar viața devine un deșert, pentru că numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia.”

Cât de minunat vorbește Maestrul. Îmi mișcă inima efectiv! Orice om care citește aceste cuvinte s-ar trezi instantaneu. Însă cine să citească, cine mai are timp să pătrundă tainele vieții? Alergăm ca disperații după bani și după un loc în societate.

Viața este un “deșert”… Așa este! Dacă nu aducem iubire în inima noastră, practic suntem ca și morți. Viața este Dumnezeu și Dumnezeu este iubire. Acolo unde iubirea lipsește, există “deșert”. Nici florile pe câmp nu pot să crească…

O floare este iubire pură. Ea răspândește parfum, mireasmă…Se deschide nouă, tuturor. Iar noi receptivi fiind, o iubim la rândul nostru. Iată schimbul de energie, de iubire. Acesta este motivul pentru care, florile din apartament se dezvoltă armonios.

Fără iubire, totul devine un “deșert”. A venit vremea să presărăm iubire în inima noastră, să înflorim precum florile pe câmpii.

“…..numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia.”

Dacă nu te-ai descoperit pe tine însuți, nu îți acorzi timp să stai cu tine însuți, nu te respecți așa cum ești, nu te ierți, nu aduci iubire în inima ta - nu ai cum să miști inima altui om. Ești gol in interior.

Inima nu poate să se bucure decât pe un teren fertil. Inima altuia nu poate vibra, decât dacă există iubire în inima ta. Fă din viața ta un dar. Devin-o floarea însăși și atunci ceilalți te vor iubi și ei. Nu aștepta ca alții să te iubească. Ești doar un cersetor!

“Atunci înveți să fii din ce în ce mai poetic, mai grațios, estetic și sensibil….pentru că viața este o oportunitate grandioasă, ea nu trebuie pierdută. Este o comoară neprețuită și nu poate fi irosită. Așa că primul pas și cel mai important este acela de a te iubi și a te respecta.”

Un om iubitor este un dar divin…Nu te poți sătura să stai în preajma unui astfel de om. Prețuiește-l dacă a apărut în viața ta.

De ce să nu devenim grațioși precum păsările în zbor? De ce să nu fim sensibili și gingași ca florile? Numai atunci când devenim toate acestea, putem să spunem că trăim cu adevărat. Numai atunci putem spune că nu am trăit degeaba pe fața pământului. Iată pasul decisiv către inima ta: “…primul pas și cel mai important este acela de a te iubi și a te respecta.” Atât pentru astăzi.

RESPECTUL DE SINE (Partea I)

„Am fost învățați să ne condamnăm; am fost învățați că suntem fără valoare. Ni s-a spus în o mie și unul de feluri că suntem murdari, iar acest lucru face parte din condiționarea noastră. Primul pas este acela de a te respecta pe sine, pentru că, dacă nu te respecți pe sine, atunci nu poți respecta pe nimeni în lume. Iubește-te. Dacă nu te poți iubi, atunci nu poți iubi pe nimeni altcineva. Și, dacă nu te poți iubi, atunci cine să vrea să te iubească? Și atunci când nu există dragoste, nu există nici respect pentru propria ființă, iar viața devine un deșert, pentru că numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia. Atunci înveți să fii din ce în ce mai poetic, mai grațios, estetic și sensibil….pentru că viața este o oportunitate grandioasă, ea nu trebuie pierdută. Este o comoară neprețuită și nu poate fi irosită. Așa că primul pas și cel mai important este acela de a te iubi și a te respecta.”

OSHO

Comentariu
După ce am citit mesajul Maestrului, mi-am dat seama că în lume există foarte puțini oameni care se iubesc pe sine, se respectă în adevăratul sens al cuvântului. De ce spun asta? Pentru că am uitat să fim naturali, să îi iubim pe ceilalți necondiționat.

Oamenii sunt doar niște măști etalate frumos în societate. Credeți că este suficient să ne îmbrăcăm frumos și să ne îngrijim corpul? Nu este suficient! Este doar ceva de suprafață.

De cele mai multe ori, îngrijirea corpului are legătură cu respectul de sine, cu iubirea de sine. Însă nu este o regulă. Un corp frumos este ceva extrinsec ființei umane. Și cum în societatea actuală exteriorul contează…

De aceea spun că frumusețea, grija pe care o avem față de corp, nu este suficientă ca să demonstrăm lumii că ne iubim și ne respectăm. Adevăratul respect se reflectă direct în relațiile pe care le avem cu oamenii din jurul nostru. Dacă nu suntem capabili să fim iubitori, iertători, blânzi cu cei din jurul nostru - frumusețea fizică nu va impresiona pe nimeni. Este doar pur narcisim, fără să împărtășim din prea plinul ființei noastre.

„Am fost învățați să ne condamnăm; am fost învățați că suntem fără valoare. Ni s-a spus în o mie și unul de feluri că suntem murdari, iar acest lucru face parte din condiționarea noastră. Primul pas este acela de a te respecta pe sine, pentru că, dacă nu te respecți pe sine, atunci nu poți respecta pe nimeni în lume.”

Oamenii se judecă tot timpul, se condamnă tot timpul…Mereu vrem să fim altcineva. Atunci când ceva nu ne iese, începem să ne spunem în subconștient că nu am depus suficiente eforturi, că nu ne-am străduit destul. Foarte ușor ne putem răni ființa. Nici nu mai este nevoie să ne jignească cineva. Ne jignim singuri de câte ori ne judecăm aspru, atunci când nu ne iese ceva.

Noi înșine ne devalorizăm! De fapt, totul vine din trecut. Am fost învățați că suntem nedemni să-l iubim pe Dumnezeu, decât dacă îndeplinim anumite condiții.

Când Maestrul spune: “Ni s-a spus în o mie și unul de feluri că suntem murdari” , acesta se referă la incapacitatea noastră de a ne ridica la nivelul Creatorului. Dacă nu suntem capabili să fim buni și iubitori, cu siguranță că am murdărit imaginea lui Dumnezeu. Iată vina pe care o purtăm de generații. Acest lucru este distrugător pentru fiecare dintre noi.

Respectul de sine este important. Dacă suntem incapabili să aducem în inima noastră iubire, să ne iubim ființa, cum putem avea pretenția ca alții să ne iubească?

“Iubește-te. Dacă nu te poți iubi, atunci nu poți iubi pe nimeni altcineva. Și, dacă nu te poți iubi, atunci cine să vrea să te iubească? Și atunci când nu există dragoste, nu există nici respect pentru propria ființă, iar viața devine un deșert, pentru că numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia.”

Și cum poți să iubești pe alții dacă nici pe tine însuți nu te iubești? Tot timpul te judeci, te urăști, fumezi, bei până cazi sub masă….. Credeți că oamenii care fumează, își intoxică plămânii cu fum de țigară se iubesc?

Dar ce spuneți de cei care beau pahare peste pahare de alcool? Iubire de sine? În niciun caz. Toate aceste vicii reprezintă uitare de sine….

Când nu ai ce face, când te plictisești, ori ești singur, îți găsești alinarea alături de o țigară, un pahar cu tărie, etc….Ceva trebuie să faci!

Cu toții am devenit roboți. Ne găsim tot felul de ocupații, numai cu noi înșine să nu stăm. Cum să stai liniștit și să asculți o muzică spirituală în timpul liber, dacă ai fost învățat să alergi în stânga și în dreapta?

RELIGIA (Partea a II a)

„Religia este reamintire, faci parte din nou din unitatea organică care eşti. Nu are nimic în comun cu ceilalţi. Egoul este mereu preocupat de ceilalţi, de vreun lucru sau altul.”

Trebuie doar să ne readucem aminte să nu ne depărtăm de Centru. Egoul mereu va încerca să ne facă să ne pierdem minţile, raţiunea şi bunul simţ. Acesta mereu calcă peste cadavre atunci când vrea ceva să obţină. Se preocupă de alţii şi niciodată nu ne va lăsa în pace.

„Atunci când devii complet preocupat de propria persoană, egoul dispare pur şi simplu. Nu mai are de ce să existe. Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal.”

Ai grijă întâi de tine….Dacă eşti incapabil să ai grijă de tine, dacă nu eşti preocupat de tine, cum ai putea avea grijă de ceilalţi? Nu te uita pe tine – iată mesajul transmis de maestru.

El spune să lăsăm deoparte masa de oameni şi să revenim la noi înşine. Acest lucru presupune o discuţie sinceră cu tine însuţi, înseamnă să te ierţi pentru greşelile făcute, să te accepţi aşa cum eşti…. Creatorul este cu noi în permanenţă.

Iubeşte-ţi fiinţa! Nu te judeca aspru. Doar în aceste condiţii Dumnezeu pătrunde în fiinţa ta. Orice gând autodistructiv te îndepărtează de sursă.

Şi cum poate să mai existe ego când stai cu tine însuţi, iar Creatorul îţi este alături? Discuţia ta cu Dumnezeu este personală, intimă…Să stai de vorbă cu Creatorul în fiecare seară, este ceva sublim. La mijloc există Iubirea, singura forţă care uneşte totul.

„Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal.”

Să nu ne fie frică niciodată să avem o relaţie cu Dumnezeu….Religia este întotdeauna ceva personal.

„Ea nu este un fenomen social. Societatea este o cu totul altă chestiune; mulţimea este o cu totul altă chestiune – este locul unde se întâlnesc laturile periferice. Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni. În acea totalitate virgină se naşte cea mai pură formă de extaz.”

Cum ar putea religia să fie un "fenomen social"? Continuăm să stăm doar la periferie….

„Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni.”

Doar în aceste condiţii simţi că ai renăscut, extazul îţi cuprinde fiecare părticică a corpului….Iată adevărata comuniune cu Dumnezeu – când toţi ceilalţi dispar şi rămâi doar tu cu Dumnezeu.

RELIGIA (Partea I)

„Cuvântul „religie” este foarte frumos. Rădăcina sa este „religere”.
„Religere” înseamnă a te alătura, a te reuni. Cu cine? Cu tine însuţi, cu sursa fiinţei tale. Şi de ce să te reuneşti? Pentru că tu eşti deja conectat la sursă – eşti o reunire. Este vorba despre faptul că este pentru prima dată când cauţi sursa; altfel, de unde să vii? Tu ai venit de la sursă. În profunzime tu eşti încă la sursă. Eşti la periferie, ca şi când ramurile ar fi uitat de rădăcini….ele nu sunt desprinse de rădăcină, pentru că altfel nu ar mai putea exista. Religia înseamnă reunire cu propria sursă. Religia este reamintire, faci parte din nou din unitatea organică care eşti. Nu are nimic în comun cu ceilalţi. Egoul este mereu preocupat de ceilalţi, de vreun lucru sau altul. Atunci când devii complet preocupat de propria persoană, egoul dispare pur şi simplu. Nu mai are de ce să existe. Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal. Ea nu este un fenomen social. Societatea este o cu totul altă chestiune; mulţimea este o cu totul altă chestiune – este locul unde se întâlnesc laturile periferice. Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni. În acea totalitate virgină se naşte cea mai pură formă de extaz.”

OSHO

Comentariu
Ca de fiecare dată, maestrul ne îndrumă paşii spre noi înşine. Adevărata religie nu are legătură cu masa de oameni.

Dacă locul în care stai devine un templu….O muzică relaxantă, înconjurat de plante, un ambient plăcut....

Dacă vrei să demonstrezi cuiva cât de religios eşti, cu siguranţă că egoul încearcă să facă acest lucru.

Nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui. Relaţia ta cu Dumnezeu este unică şi nimeni nu te poate despărţii. Acesta este mesajul transmis de maestru astăzi.

„Cuvântul „religie” este foarte frumos. Rădăcina sa este „religere”. „Religere” înseamnă a te alătura, a te reuni. Cu cine? Cu tine însuţi, cu sursa fiinţei tale. Şi de ce să te reuneşti? Pentru că tu eşti deja conectat la sursă – eşti o reunire. Este vorba despre faptul că este pentru prima dată când cauţi sursa; altfel, de unde să vii?”

Cât de minunat vorbeşte maestrul…..Solitudinea este specifică religiei. Doar în solitudine fiinţa umană poate să se regăsească pe sine. Şi cum să nu te simţi minunat când stai de vorbă cu Dumnezeu, când îi adresezi cuvinte de mulţumire pentru tot ce ai deja? Pur şi simplu simţi cum se opreşte timpul în loc. Sentimentul este extraordinar….

Trăim o viaţă zbuciumată mai tot timpul, iar omul s-a deplasat de la Centru spre periferie. Nu ştie decât să alerge în stânga şi în dreapta. Este mereu revoltat, este mereu încrâncenat….

Însă Dumnezeu nu ne lasă baltă. Mereu are grijă de noi. Ştie că stăm la periferie, ştie că ne-am înrăit şi am ajuns să ne „ucidem” cu cuvinte dure. Dumnezeu priveşte spre noi cu iubire şi aşteaptă să ne trezim.

„Pentru că tu eşti deja conectat la sursă – eşti o reunire. Este vorba despre faptul că este pentru prima dată când cauţi sursa; altfel, de unde să vii?”

Şi unde poţi să pleci când de fapt eşti conectat la sursă tot timpul? Uitarea ne face să ne depărtăm de sursă.

Un om îngândurat, trist, dezamăgit, care se identifică cu exteriorul, se depărtează de sursă. Uităm de Dumnezeu şi dăm frâu liber gândirii negative.

Şi ce poţi să cauţi dacă deja ai totul? Nu ai unde să pleci…Doar de tine depinde totul. Mergi spre Centru, ori te separi de Existenţă şi te afli la periferie…Consideră că Centrul este INIMA TA! Cu cât te depărtezi de Centrul fiinţei tale, cu atât te vei pierde în lumea iluzorie.

„Tu ai venit de la sursă. În profunzime tu eşti încă la sursă. Eşti la periferie, ca şi când ramurile ar fi uitat de rădăcini….ele nu sunt desprinse de rădăcină, pentru că altfel nu ar mai putea exista. Religia înseamnă reunire cu propria sursă.”

Suntem în „ramuri” şi uităm că de fapt aceste ramuri, sunt hrănite de „rădăcini”. Seva, viaţa ne-o extragem de la „rădăcini”. Maestrul vorbeşte în parabole ca să ne facă receptivi.

RECUNOŞTINŢA (Partea a II a)

Când te deschizi, eşti receptiv…În acele clipe bucuria te invadează. Chiar dacă ochii tăi lăcrimează de bucurie, să nu îţi fie ruşine. Este ceva natural…Sufletul tău se bucură ca un copil, renaşte. Eşti doar tu cu Dumnezeu.

„Iar această recunoştinţă va deschide toate uşile şi toate ferestrele. Existenţa este delimitată de un singur lucru, iar acesta este recunoştinţa ta. Miracole vor avea loc. Misterele ţi se vor dezvălui. Cu cât mai umil, simplu, recunoscător şi vrednic vei deveni – cu atât mai valoros vei fi.”

Da, recunoştinţa ta vine din inima. Ai redevenit tu însuţi. Ai lăsat deoparte măştile, falsitatea şi acum ai renăscut. Acum uşile şi ferestrele se vor deschide….

Nicio uşă nu se va deschide pentru cineva care nu se cunoaşte deloc în interior, care nu se iubeşte pe sine dar şi pe ceilalţi. Uşile sunt închise pentru că violenţa, ura, răutatea nu fac decât să ne tulbure fiinţa. Ne îmbolnăvim pur şi simplu.

Să nu cerem nimic în rugăciunile noastre. Să fim recunoscători pentru ceea ce avem deja. Nu întâmplător maestrul continuă şi spune: „Cu cât mai umil, simplu, recunoscător şi vrednic vei deveni – cu atât mai valoros vei fi.”

Umilinţa amintită de maestru nu are legătură cu supuşenia, cu frica. Înţelegeţi ce a vrut să spună maestrul când aminteşte de umilinţă….În faţa Creatorului, în faţa Naturii, nu poţi merge cu fală, mândrie, aroganţă.

Doar atunci când suntem fără de mândrie uşile se vor deschide, natura îşi va arăta frumuseţile în faţa noastră. Iată ce înseamnă cuvântul „valoros” din punct de vedere spiritual, în opinia maestrului. Atât pentru astăzi.

RECUNOŞTINŢA (Partea I)

„Asemenea copaci maiestuoşi, asemenea cer infinit, aşa de multe stele, şi tu nu ai contribuit cu nimic. Acest infinit univers ţi se oferă cu toate frumuseţile sale, răsăritul, apusul, şi toate florile şi oamenii frumoşi. Doar priveşte, şi vei fi conştient de imensitatea lucrurilor care ţi-au fost oferite şi despre care nu consideri că ţi se cuvin. Tu nu ai privit aceste lucruri ca fiind un dar al existenţei, care ţi-a fost oferit fără să ceri. Odată ce începi să vezi nenumăratele lucruri care ţi-au fost date, inima ta va fi plină de recunoştinţă. Iar această recunoştinţă va deschide toate uşile şi toate ferestrele. Existenţa este delimitată de un singur lucru, iar acesta este recunoştinţa ta. Miracole vor avea loc. Misterele ţi se vor dezvălui. Cu cât mai umil, simplu, recunoscător şi vrednic vei deveni – cu atât mai valoros vei fi.”

OSHO

Comentariu
Cum este posibil ca o fiinţă care a trăit pe această planetă să vorbească atât de frumos? Te lasă mut de uimire…..

Inima mea se mişcă profund. Şi da, doar o fiinţă iluminată, trează, poate să facă astfel de afirmaţii. Fiecare cuvânt pătrunde în fiecare celulă a corpului meu...

„Asemenea copaci maiestuoşi, asemenea cer infinit, aşa de multe stele, şi tu nu ai contribuit cu nimic. Acest infinit univers ţi se oferă cu toate frumuseţile sale, răsăritul, apusul, şi toate florile şi oamenii frumoşi. Doar priveşte, şi vei fi conştient de imensitatea lucrurilor care ţi-au fost oferite şi despre care nu consideri că ţi se cuvin.”

Suntem înconjuraţi de atâtea minunăţii şi noi suntem „orbi”….Asemenea copaci, stele şi noi suntem nepăsători… Ne-am identificat cu lucrurile materiale şi am uitat să privim esenţa acestei lumi desprinsă parcă din poveste.

Şi da, Raiul este aici pe pământ… Cum ar putea un cer înstelat să ne lase indiferenţi? Este imposibil să nu ne bucure inima. Însă bucuria vine doar atunci când ne detaşam de cotidian, de gânduri. Doar atunci….Altfel rămânem „orbi”.

Maestrul ne vorbeşte despre viaţa însăşi. De apus, răsărit, flori….Când mai avem timp de toate acestea?

Acesta nu a uitat să amintească de fiinţa umană care este divină. Omul sfinţeşte locul...

Când maestrul ne vorbeşte despre "oamenii frumoşi", nu se referă strict la frumuseţea exterioară. În interiorul nostru există comori ce aşteaptă să fie scoase la lumină. Iată frumuseţea omului….

Frumuseţea exterioară păleşte în faţa interiorului, este supusă efemerului. Tot ce este sfânt nu piere niciodată….Iubirea nu piere niciodată! Cum am putea să nu fim frumoşi în interior dacă suntem creaţi din Iubire? Inima mea pulsează de bucurie…...

Maestrul nu se lasă păcălit de minte. El spune "oamenii frumoşi", adică buni….Toţi suntem buni în interior însă nu ştim acest lucru, nu ne-am adus aminte.

Universul are toate răspunsurile…Depinde de noi ce alegem. Suntem ceea ce gândim.

„Doar priveşte, şi vei fi conştient de imensitatea lucrurilor care ţi-au fost oferite şi despre care nu consideri că ţi se cuvin.”

Da, priveşte cu atenţie în jurul tău şi nu lăsa mintea să-ţi tulbure fiinţa. Vei vedea atât de multe lucruri minunate. Înainte erai inconştient, iar acum te-ai trezit.

Dumnezeu ne-a oferit totul….Şi noi suntem „orbi”. Nu mai avem timp să ne bucurăm de lucrurile mărunte din viaţa noastră.

„Tu nu ai privit aceste lucruri ca fiind un dar al existenţei, care ţi-a fost oferit fără să ceri. Odată ce începi să vezi nenumăratele lucruri care ţi-au fost date, inima ta va fi plină de recunoştinţă.”

Ce am făcut noi ca să merităm toate minunăţiile amintite mai sus de maestru? Nu am făcut nimic…Ne-au fost oferite de Creator cu drag. Din iubire necondiţionată…

RECEPTIVITATEA (Partea a II a)

Nu poţi să-L simţi pe Dumnezeu dacă nu ai făcut curăţenie în interior, dacă nu ţi-ai oprit mintea să arunce cu "venin" spre tine şi spre ceilalţi.

Cunoaşterea are loc doar atunci când simţi prezenţa Creatorului în tine, când îi faci loc în inima ta. Toată fiinţa ta vibrează iar bucuria ta este fără margini. Doar atunci are loc cunoaşterea şi automat îl vei recunoaşte pe Dumnezeu în toate câte există.

„Adevărul nu poate fi căutat – nu poţi să fii decât receptiv, atâta tot. Nu poţi decât să deschizi uşi şi să aştepţi….să aştepţi în rugăciune……Religia nu este decât receptivitate profundă…..pregătire, o uşă deschisă.”

Maestrul este precum un parfum care împrospătează aerul….Este o floare plăcut mirositoare, pentru că ştie că este Una cu Dumnezeu.

Adevărul nu se caută…Adevărul este o stare a conştiinţei tale. Numai vindecându-ne în interior, avem posibilitatea să-L simţim pe Dumnezeu în noi înşine.

O minte tulburată nu va reuşi niciodată să-L cunoască pe Dumnezeu. Deschiderea noastră faţă de ceilalţi ne ajută să percepem adevărul. A te accepta aşa cum eşti, a te ierta, a te iubi – iată cheia către Dumnezeu. Nu te mai poţi minţii…. Acele vremuri sunt de mult apuse. Acum ai renăscut, te-ai transformat în interior şi l-ai primit pe Dumnezeu în inima ta. Te-ai deschis precum o floare. Ai aşteptat în linişte. Mintea ţi-a devenit supusă şi nu mai îndrăzneşte să te tulbure.

Da, religia înseamnă receptivitate profundă. Doar în acele clipe uşa îţi este deschisă…Această uşă este deschisă tuturor.

„Dacă Dumnezeu vine ca oaspete, atunci nu va fi refuzat, atâta tot, şi va fi primit cu multă recunoştinţă. El va fi un oaspete binevenit. Cu inima deschisă, eşti gata să-L primeşti pe Dumnezeu în inima ta….. Aşa că meditează, dansează şi cântă, dar rămâi cu sufletul primitor. Şi toate vor veni la timpul lor…nimic nu se întâmplă înainte.”

Niciodată să nu ne închidem sufletul…..Maestrul spune lucruri extraordinare. Dansează, cântă, bucură-te de soare, de tot ce te înconjoară. Cele două stări contribuie la fortificarea ta ca fiinţă spirituală….Şi să nu forţezi nimic. Totul este o curgere şi "nimic nu se întâmplă înainte". În acele momente sufletul se deschide. "Rămâi cu sufletul primitor".....Atât pentru astăzi.

RECEPTIVITATEA (Partea I)

„Dumnezeu caută…noi nu trebuie să-L căutăm deloc. Şi, chiar dacă vom căuta, nu Îl putem găsi, pentru că nu ştim unde este EL şi cine este EL.
Şi chiar dacă EL vine în faţa ta, nu vei putea să-L recunoşti, pentru că acest lucru este posibil numai când cunoaşterea a avut loc.
Recunoaşterea înseamnă că vezi din nou pe cineva, dar tu nu L-ai mai văzut pe Dumnezeu înainte, deci cum poţi să-L cauţi şi să-L recunoşti?

Adevărul nu poate fi căutat – nu poţi să fii decât receptiv, atâta tot.
Nu poţi decât să deschizi uşi şi să aştepţi….să aştepţi în rugăciune……Religia nu este decât receptivitate profundă…..pregătire, o uşă deschisă. Dacă Dumnezeu vine ca oaspete, atunci nu va fi refuzat, atâta tot, şi va fi primit cu multă recunoştinţă. El va fi un oaspete binevenit.
Aşa că meditează, dansează şi cântă, dar rămâi cu sufletul primitor. Şi toate vor veni la timpul lor…nimic nu se întâmplă înainte.”

OSHO

Comentariu
Un om receptiv, atent, nu pierde nimic….Cum ar putea să-L piardă pe Dumnezeu când acesta apare sub forma unui copac, unui râu, cer înstelat….

Cum ar putea o minte plină de griji, frici, nelinişti interioare să-L simtă pe Dumnezeu în preajmă? Este imposibil….

Frica ne ţine departe de Dumnezeu. Se vor activa energiile malefice care vor suge energia din fiecare dintre noi. Şi ce poţi căuta când tot ce te înconjoară este Dumnezeu?

„Dumnezeu caută…noi nu trebuie să-L căutăm deloc. Şi, chiar dacă vom căuta, nu Îl putem găsi, pentru că nu ştim unde este EL şi cine este EL. Şi chiar dacă EL vine în faţa ta, nu vei putea să-L recunoşti, pentru că acest lucru este posibil numai când cunoaşterea a avut loc. Recunoaşterea înseamnă că vezi din nou pe cineva, dar tu nu L-ai mai văzut pe Dumnezeu înainte, deci cum poţi să-L cauţi şi să-L recunoşti?”

Doar Dumnezeu caută…..Foarte bine a menţionat maestrul! Dumnezeu caută să renască în inimile noaste…Dumnezeu este precum o floare care aşteaptă să înflorească în inimile noastre.

Să-L simţi pe Dumnezeu înflorind în tine, este ceva sublim. Starea respectivă nu are legătură cu exteriorul, are legătură cu tine.

Salvarea nu stă în alţii. Nimeni nu îţi poate garanta nimic. Salvarea stă în inima ta. Aici intervine receptivitatea...

Priveşte-te în oglindă cu atenţie, uită-te la tine şi ascultă-ţi inima. Deschide-ţi inima faţă de ceilalţi fără speranţă de răsplată. Acum, Dumnezeu a înflorit în tine. Ai ajuns la apogeul vieţii tale, când lucrurile nesemnificative dispar din viaţa ta…

Maestrul spune: ”Şi chiar dacă EL vine în faţa ta, nu vei putea să-L recunoşti, pentru că acest lucru este posibil numai când cunoaşterea a avut loc. Recunoaşterea înseamnă că vezi din nou pe cineva, dar tu nu L-ai mai văzut pe Dumnezeu înainte, deci cum poţi să-L cauţi şi să-L recunoşti?”

Ce a vrut să spună maestrul? Cum ai putea să-L recunoşti pe Dumnezeu dacă nu l-ai descoperit în tine? Dumnezeu este o oglindă…..

Pentru mulţi dintre noi, oglinda este spartă. Nu ne înţelegem pe noi înşine, nu ne acceptăm şi nu ne iertăm…Cum ar putea sufletul nostru să se oglindească în toate celelalte? Este practic imposibil!

RĂUL (Partea a II a)

„Trebuie să fii mai conştient, mai vigilent, mai viu. Lasă-ţi vigoarea să curgă. Nu fi reţinut. Respectă-ţi natura, iubeşte-te pe sine, nu fi îngrijorat de orice lucru nesemnificativ.”

Un om atent la acţiunile sale, nu poate să greşească la nesfârşit. Doar s-a lovit de acelaşi lucru de mii de ori….

Din păcate, omul este precum o frunză în bătaia vântului….Nu învaţă nimic din greşeli. Este nevoie de atenţie şi vigilenţă. Doar atunci simţi că trăieşti cu adevărat.

Maestrul ne spune să fim naturali, să acţionăm în cunoştinţă de cauză, să fim atenţi la acţiunile noastre. Şi da, să ne iubim fiinţa….

Ne facem atâtea griji…..Uităm că Dumnezeu ne iubeşte şi are grijă de noi. Ne lipseşte încrederea…..Nu întâmplător maestru spune să nu ne îngrijorăm de orice lucru nesemnificativ. Atunci când nu ne îngrijorăm ne păstrăm energia interioară.

Când ne pierdem încrederea, tindem să capitulăm. Vedem doar partea urâtă a lucrurilor. Când nu ne mai identificăm cu toate nimicurile din viaţă, reuşim să prindem aripi şi să zburăm. Claritatea, înţelepciunea vor ieşi la iveală. În acest moment, orice decizie luată nu aduce cu sine supărări, nelinişti, tristeţi.

Maestrul continuă şi spune: ”Fii fără griji, dă piept cu grozăviile vieţii, explorează-i tainele. Da, vei face multe greşeli – şi ce dacă? Nu înveţi decât din greşeli. Da, vei da de multe probleme – şi ce dacă? Numai atunci când dai de probleme poţi să afli soluţia. Trebuie să baţi la o mie de uşi înainte să ajungi la cea potrivită. Acest lucru face parte din joc, din rolul tău.”

Superb! Maestrul ne încurajează să devenim puternici în interior. Ne ajută să ne ridicăm atunci când cădem. Viaţa este o provocare, iar noi trebuie să ne îndeplinim rolurile cât mai bine cu putinţă. Cădem şi iar ne ridicăm….Ce contează că „ne julim”? Important este să trecem frumos prin viaţă, cu bune şi rele.

Greşelile ne ajută să creştem. Foarte important să reţinem acest lucru. Greşelile nu ne pot osândi, nu ne pot face să stăm cu capul plecat. Când facem greşeli să nu ne judecăm aspru.

Unii dintre noi am luat-o razna, nu mai suntem umani unii cu alţii datorită rănilor interioare. Ne producem singuri neplăceri, facem altora greutăţi, alţii la rândul lor ne fac greutăţi….. Cum mai putem avea pretenţia să mai fim oameni sănătoşi psihic?

„Numai atunci când dai de probleme poţi să afli soluţia. Trebuie să baţi la o mie de uşi înainte să ajungi la cea potrivită. Acest lucru face parte din joc, din rolul tău.”

Viaţa este o provocare. Rolul nostru este să trecem frumos prin viaţă. Atât pentru astăzi.

RĂUL (Partea I)

„În Tatăl Nostru se spune: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.”
Nu există rău, deci nu mai trebuie să ne ferim de nimic. Nu există decât un singur lucru, iar acela este starea de inconştienţă, de necunoaştere, de neştire. Eu nu o voi numi „rău” – este o situaţie, o provocare, o aventură, nu este ceva rău. Existenţa nu este rea, existenţa este oportunitatea de a te dezvolta.
Şi, evident, oportunitatea aceasta de a te dezvolta se iveşte numai dacă eşti ispitit într-o mie de feluri…..Şi singurul lucru pe care îl poţi evita este starea de inconştienţă, de neştire. Acest lucru este o mare provocare – cea de a cuceri inconştienţa, neştirea. Trebuie să fii mai conştient, mai vigilent, mai viu. Lasă-ţi vigoarea să curgă. Nu fi reţinut. Respectă-ţi natura, iubeşte-te pe sine, nu fi îngrijorat de orice lucru nesemnificativ. Fii fără griji, dă piept cu grozăviile vieţii, explorează-i tainele. Da, vei face multe greşeli – şi ce dacă? Nu înveţi decât din greşeli. Da, vei da de multe probleme – şi ce dacă? Numai atunci când dai de probleme poţi să afli soluţia. Trebuie să baţi la o mie de uşi înainte să ajungi la cea potrivită. Acest lucru face parte din joc, din rolul tău.”

OSHO

Comentariu
Maestrul ne învaţă cum să ne descătuşăm de propriile noastre crezuri false. Ne spune că tot ce ştim, este doar un clişeu impus de societate.

Un maestru ne ajută să privim dincolo de nori, dincolo de aparenţe….Ne dă aripi să zburăm. În acest moment, maestrul ne ajută să vedem „răul” ca pe o provocare.

Rolul nostru este să transformăm răul în bine.

”Nu există rău, deci nu mai trebuie să ne ferim de nimic. Nu există decât un singur lucru, iar acela este starea de inconştienţă, de necunoaştere, de neştire. Eu nu o voi numi „rău” – este o situaţie, o provocare, o aventură, nu este ceva rău.”

Da, răul este în mintea noastră…Aceasta categoriseşte lucrurile ca fiind bune şi rele după cum am fost educaţi. Maestrul ne spune că răul nu există. Ne atrage subtil atenţia şi ne spune că de fapt răul, este o stare a conştiinţei noastre.

Lumea gândeşte diferit, are păreri diferite. Este şi normal ca ideea de rău să difere de la un om la altul. Şi da, cu cât un om este mai inconştient, cu atât se afundă mai adânc în întuneric…Nu va putea niciodată să facă un lucru care să îi aducă bucurie, pace şi linişte. Merge după vechile şabloane oferite de societate.

Pentru ca să trecem la starea de conştienţă, trebuie să fim inconştienţi. Iată dualitatea în care ne scăldăm cu toţii. Doar experienţele noastre personale ne ajută să ajungem mai aproape de adevăr. Important este să învăţăm din greşeli. Adică să reuşim să trecem de la starea de inconştienţă la starea de conştienţă, de la necunoaştere la cunoaştere, etc. Doar atunci devenim integrii, puternici în interiorul nostru.

Viaţa este o provocare……„Existenţa nu este rea, existenţa este oportunitatea de a te dezvolta. Şi, evident, oportunitatea aceasta de a te dezvolta se iveşte numai dacă eşti ispitit într-o mie de feluri…..Şi singurul lucru pe care îl poţi evita este starea de inconştienţă, de neştire. Acest lucru este o mare provocare – cea de a cuceri inconştienţa, neştirea.”

Cum ar putea Existenţa să fie rea? Din contra, ne ajută să ne dezvoltăm, să creştem spiritual. Viaţa este o nebuloasă plină de neprevăzut. Siguranţa noastră se poate nărui în orice moment…De aceea, în viaţă este bine să luăm lucrurile aşa cum vin. Niciodată nu se ştie ce se întâmplă în clipa următoare. Toate dorinţele, visele noastre se pot spulbera într-o fracţiune de secundă. Învăţând din greşeli trecem de inconştienţă…..Încet, încet la capătul tunelului se zăreşte lumina.

POFTA TRUPEASCĂ (Partea a II a)

„Poţi să îţi închipui un bărbat care posedă simţul frumosului se duce la o prostituată? Imposibil!
Îţi poţi imagina un bărbat cu simţul frumosului care violează o femeie? Imposibil. Sau poate, îţi închipui că o astfel de persoană loveşte o femeie în mulţime sau o atinge într-un mod nepotrivit ca şi când s-ar fi întâmplat accidental?
Aceasta nu este dragoste, nu este sensibilitate, este lipsa ei. Este poftă trupească.”

Un om spiritual, care iubeşte viaţa, se respectă pe sine. Nu mai poate să jignească pe nimeni. Este conştient, treaz, atent….Nu poate să întreprindă o acţiune cu consecinţe nefavorabile asupra celorlalţi. Însă omul inconştient, care nu se cunoaşte deloc, are mari şanse să facă cele amintite de maestru mai sus.

În final maestrul spune: ”Pofta trupească semnifică lipsa ta de respect faţă de ceilalţi. Ai o dorinţă ascunsă, reprimată, adică sexualitate reprimată care vine sub multe forme. Atunci, peste ochi ţi se aşterne un văl colorat îmbibat cu mireasma sexualităţii.”

Maestrul a lovit acolo unde trebuie. Mie mi-a mişcat întreaga fiinţă….

Aşa este, pofta trupească înseamnă lipsă de respect faţă de ceilalţi. De fapt, există o lipsă de respect faţă de sine. Ce să mai spunem despre respectul pe care ar trebui să-l avem faţă de alţii?

Şi da, omul care se comportă doar ca un animal, care nu are conştiinţă, este de fapt un "orb" umblător. Personal vorbind, nu prea am văzut oameni treji….Cu adevărat treji! Orbi, am văzut destui….Uneori am senzaţia că numărul celor care sunt treji, a scăzut dramatic în ultima perioadă, mai ales în rândul tinerilor.

Peste ochii multora dintre noi, există un văl colorat care se cheamă - mireasma sexualităţii. Şi ca o continuare a ceea ce a spus maestrul, pot să adaug faptul că peste ochii multora dintre noi, există o ceaţă densă.

Suntem precum roboţii….Care este sursa noastră de hrană? Cu ce ne hrănim sufletul? Vanitate, răutate, egoism, lipsă de iertare, sexualitate dusă la extrem.... Într-un cuvânt animalul din noi nu doarme niciodată. Atât pentru astăzi….

POFTA TRUPEASCĂ (Partea I)

„Dragostea nu înseamnă altceva decât a fi sensibil la frumuseţe, la viaţă. Dorinţa trupească înseamnă dorinţa de a exploata, de a folosi femeia/ bărbatul ca pe un obiect. Ea este sexuală, dragostea este sensibilă. Aşa că dragostea are multe dimensiuni, cel puţin trei: cea fizică, spre sex, cea psihologică, transformată în prietenie, şi cea spirituală, care devine rugăciune.
Pofta trupească înseamnă că în centru este sexul: nu eşti sensibil la frumuseţe, nu ai acest simţ estetic. Poţi să îţi închipui un bărbat care posedă simţul frumosului se duce la o prostituată? Imposibil! Îţi poţi imagina un bărbat cu simţul frumosului care violează o femeie? Imposibil. Sau poate, îţi închipui că o astfel de persoană loveşte o femeie în mulţime sau o atinge într-un mod nepotrivit ca şi când s-ar fi întâmplat accidental? Aceasta nu este dragoste, nu este sensibilitate, este lipsa ei. Este poftă trupească. Pofta trupească semnifică lipsa ta de respect faţă de ceilalţi. Ai o dorinţă ascunsă, reprimată, adică sexualitate reprimată care vine sub multe forme. Atunci, peste ochi ţi se aşterne un văl colorat îmbibat cu mireasma sexualităţii.”

OSHO

Comentariu
Uneori am senzaţia că oamenii nu ştiu să iubească. Fiinţa umană este incapabilă să se bucure de lucrurile mărunte. Dacă nu este capabilă să privească cerul şi să admire o floare, cu siguranţă că nu va şti să privească nici pe cei din jur….

Acelaşi lucru se va întâmpla şi în ceea ce priveşte relaţia cu partenerul de viaţă, iubitul (a).

Maestrul astăzi ne vorbeşte despre pofta trupească….Din păcate, în interiorul omului există un „animal” care este gata să atace, să profite.... Fără iubire, omul nu are nicio şansă să privească viaţa cu profund respect.

Maestrul spune: „Dragostea nu înseamnă altceva decât a fi sensibil la frumuseţe, la viaţă. Dorinţa trupească înseamnă dorinţa de a exploata, de a folosi femeia/ bărbatul ca pe un obiect. Ea este sexuală, dragostea este sensibilă. Aşa că dragostea are multe dimensiuni, cel puţin trei: cea fizică, spre sex, cea psihologică, transformată în prietenie, şi cea spirituală, care devine rugăciune. Pofta trupească înseamnă că în centru este sexul: nu eşti sensibil la frumuseţe, nu ai acest simţ estetic.”

Cât adevăr! Maestru ne arată cât de urât ne comportăm unii faţă de ceilalţi, atunci când funcţionăm prin raţiune, atunci când ne lăsăm conduşi de pofte trupeşti.

„Animalul” din noi nu priveşte ce are în faţa sa, dorinţele sunt puternice, excesul de hormoni abundă….Şi nimănui nu-i place să fie folosit. Dorinţa trupească este strict sexuală.

Atunci când apare şi respectul, dorinţele trupeşti se schimbă. Se produce o anumită alchimie. Iubirea ne transformă….

Maestrul ne vorbeşte despre cele trei dimensiuni ale dragostei…Toate au importanţa lor. Însă cea mai importantă dimensiune are legătură cu dragostea spirituală, care devine rugăciune. Este de fapt, ultimul nivel la care fiinţa umană are acces. Până acum umanitatea s-a aplecat spre primele două dimensiuni. Ultima dimensiune aproape că lipseşte cu desăvârşire din viaţa omului….Însă nimic nu este pierdut…..De noi depinde totul!

„Pofta trupească înseamnă că în centru este sexul: nu eşti sensibil la frumuseţe, nu ai acest simţ estetic.”

Oamenii mai puţin spirituali, tind să pună accent pe sex. Din păcate maestrul are dreptate când spune că nu suntem sensibili atunci când suntem acaparaţi de dorinţe trupeşti. Simţul estetic nu există.

PERSONALITATEA (Partea a II a)

Personal vorbind, mi-a fost destul de greu să ies din cercul vicios al condiţionării impuse de societate.

Nici acum nu îmi vine să cred că am făcut pasul decisiv. Mi-am dat seama că dacă continuam în acelaşi fel, ajungeam la spitalul de nebuni, ori doi metrii sub pământ.

Eram dependent de societate, de oameni….Eram efectiv un cerşetor. Ajunsesem să mă urăsc şi să mă judec tot timpul.

Dumnezeu a intervenit în viaţa mea acum 10 ani….Mi-a oferit şansa să fac ceva cu viaţa mea, să-mi schimb părerea despre mine şi despre ceilalţi.

Prima lecţie pe care am învăţat-o a fost: acceptarea de sine cu bune şi rele;
A doua lecţie: să mă iert pe mine însumi, pentru ca mai apoi să îi iert şi pe ceilalţi din jurul meu;
A treia lecţie: să nu cer niciodată ceva în schimb;
A patra lecţie: să mă preţuiesc şi să mă iubesc;
A cincea lecţie: să iubesc toate fiinţele necondiţionat (începând cu fiinţa umană şi să terminând cu firul de iarbă).

Nu a fost simplu, pentru că nimeni nu a stat lângă mine să mă îndrume, să mă sprijine…Singurul sprijin pe care l-am avut a fost de Dumnezeu. Divinitatea mi-a dat şansa să mă redescopăr prin intermediul cărţilor. Pur şi simplu devoram cărţile de spiritualitate.

Eram fascinat de ceea ce citeam în ele. Apoi cele citite, au fost puse în practică, confirmându-mi că nimic nu este întâmplător şi că adevărul este unul singur.

Suntem divini şi minunaţi aşa cum suntem! Pur şi simplu viaţa mea s-a schimbat radical.

Chiar şi acum există oameni care mă jignesc, încearcă să mă facă să mă simt prost. Din păcate nu au nicio şansă….

Cuvintele, calomniile se vor întoarce tot înspre ei…..De fapt, aceştia sunt cei nefericiţi şi de multe ori spun o rugăciune pentru ca Dumnezeu să le lumineze sufletul.

Aşadar, trebuie să înţelegem cu toţii că fiinţa noastră nu depinde de nimeni. Respectaţi-vă, iubiţi-vă, aveţi încrede în voi. Restul vine de la sine…

Un om bucuros, care radiază lumină, se respectă pe sine şi nu aşteaptă să fie ridicat în slăvi. De ce să nu devenim cu toţii regi? Lumea este plină de cerşetori… Fiecare cere ceva…..Afirmare, renume, complimente…..Noi nu suntem toate acestea. Sunt doar aspecte superficiale, efemere care nu ne reprezintă pe noi.

Sunteţi scunzi, nu aveţi păr în cap? Purtaţi ochelari? Aveţi ochii strâmbi? Ce contează….Iubiţi-vă aşa cum sunteţi! Scoateţi la lumină ce aveţi mai bun din voi şi iubiţi pur şi simplu viaţa. Dacă faceţi acest lucru, cu siguranţă că vor exista oameni care se vor simţi atraşi de voi.

Iubirea uneşte, leagă sufletele între ele…. Chipul vostru devine luminos, veţi radia de bucurie pur şi simplu. Totul se schimbă…Absolut totul! Aveţi încredere în voi, în puterea voastră interioară.

Respectaţi-vă şi nu vă mai judecaţi aspru atunci când greşiţi. Suntem cu toţii învăţăcei….Aşa că nu dramatizaţi! Bucuraţi-vă de fiecare clipă pe care o trăiţi. De voi depinde totul!

„Dacă nu te ridici la aşteptările lor, ei îşi vor retrage sprijinul. Şi, cu cât te ridici mai mult la nivelul aşteptărilor lor, cu atât mai mult vei deveni un sclav. Orice ar vrea ei să faci tu faci. Tu eşti doar ascultător, faci mereu compromisuri. Indiferent dacă îţi place sau nu, acest lucru nu contează; problema este dacă ceilalţi te plac. Acesta este întregul proces pe care îl numim viaţă.”

Maestrul ne spune să nu mai ţinem cont de ce spun alţii…Ce contează că îşi vor retrage sprijinul? Fiinţa umană are capacitatea de a se ridica din mocirlă. Are capacitatea să se transforme…

Un om care depinde de ceilalţi este un sclav. Doar sclavii stau cu capul în jos şi nu ies din cuvântul nimănui. Nu deveniţi sclavi!

Să ştiţi că sunt conştient că viaţa este mult mai complexă. Credeţi că nu ştiu că există situaţii în care trebuie să ne complacem? În faţa şefului de cele mai multe ori nu avem dreptul la replică. Doar este şeful.... Este bine să facem cu zice el, şi să nu ne identificăm cu situaţia foarte tare.

Uneori şefii noştri sunt doar nişte bieţi neştiutori în de-ale vieţii….Ei cred că totul se rezumă la bani, putere, faimă….Să-i lăsăm să creadă ce vor, să-i lăsăm să trăiască în lumea lor…Sunt doar nişte bieţi neştiutori!

Acesta este întregul proces pe care îl numim cu toţii viaţă. Din păcate, ne învârtim în cerc….A venit timpul să renaştem spiritual, să ne descoperim pe noi înşine. Descoperiţi-vă şi apoi dăruiţi! Vă garantez 100% că nu veţi da greş. Atât pentru astăzi…

PERSONALITATEA (Partea I)

„Dacă ştii cât valorezi, atunci nu trebuie să-ţi faci griji în legătură cu ceilalţi, indiferent dacă te acceptă sau te refuză.
Dacă eşti îngrijorat în legătură cu acceptarea sau refuzul celorlalţi, atunci nu denotă decât un singur lucru – că nu ştii cât valorezi, nu îţi cunoşti propria fiinţă, nu ştii că Dumnezeu este în tine şi că tu eşti o urmă a divinităţii.
Aşadar, tu eşti îngrijorat în legătură cu oamenii care se gândesc la tine – pentru că depinzi mult de gândurile şi opiniile lor.
Egoul tău depinde de opiniile celorlalţi: fiinţa ta nu depinde de nimeni.
Dacă nu te ridici la aşteptările lor, ei îşi vor retrage sprijinul. Şi, cu cât te ridici mai mult la nivelul aşteptărilor lor, cu atât mai mult vei deveni un sclav.
Orice ar vrea ei să faci tu faci.Tu eşti doar ascultător, faci mereu compromisuri. Indiferent dacă îţi place sau nu, acest lucru nu contează; problema este dacă ceilalţi te plac. Acesta este întregul proces pe care îl numim viaţă.”

OSHO

Comentariu
Astăzi maestrul ne vorbeşte despre personalitate. De fapt, ce înseamnă personalitatea? Nu este cumva sinele nostru fictiv, modelat de societate? Personalitatea nu este altceva decât masca noastră cu care ieşim în lume…..

Niciodată nu mi-a plăcut cuvântul persoană. Cuvântul nu are de-a face cu Sinele nostru divin.

Oamenii pun tot felul de bariere între ei şi apoi se miră că duc o viaţă plictisitoare.

Ce fac oile în turmă? Merg în acelaşi sens, în aceiaşi direcţie. Nu ai să vezi niciodată o oaie că se îndepărtează foarte mult de turmă. Oamenii sunt precum oile. Merg în aceiaşi direcţie şi nu îşi pun întrebări existenţiale. Societatea este formată din turme.

Creatorul ne-a înzestrat cu daruri preţioase care aşteaptă să fie scoase la lumină. Toate aceste daruri se află în interiorul nostru. În acest sens, Creatorul nostru, ne ajută să ieşim din turmă. Ne ajută să lepădăm blana de oaie.

Un om care fiinţează, se bucură de lucrurile mărunte din viaţă. Omul care şi-a descoperit Centrul, se separă de turmă.

La grămadă întotdeauna îţi pierzi urma, încerci să te ascunzi după ceilalţi.

Societatea nu a evoluat prea mult în ultimii două mii de ani. Şabloanele au rămas aceleaşi.

Maestrul spune: ”Dacă ştii cât valorezi, atunci nu trebuie să-ţi faci griji în legătură cu ceilalţi, indiferent dacă te acceptă sau te refuză. Dacă eşti îngrijorat în legătură cu acceptarea sau refuzul celorlalţi, atunci nu denotă decât un singur lucru – că nu ştii cât valorezi, nu îţi cunoşti propria fiinţă, nu ştii că Dumnezeu este în tine şi că tu eşti o urmă a divinităţii.”

În lume există foarte puţini oameni care se cunosc pe sine, care nu ţin cont de ce spun ceilalţi. Societatea mereu va dori să ne supunem anumitor reguli, şabloane.

Oamenii nu îşi cunosc valoarea decât prin comparaţie cu alţii. Numai aşa se simt bine - primind diplome, premii, felicitări.

Un om de ştiinţă autentic, nu aşteaptă recunoaştere naţională şi internaţională. Oamenii care au astfel de aşteptări, ajung să nu-şi mai vadă „lungul nasului.” Apare ideea de superioritate......

Aceştia ajung să se compare cu ceilalţi. Societatea actuală este putredă pentru că fiecare caută să i se recunoască meritele.

Oamenii sunt „bolnavi”. Ideea este că ne place să stăm aşa, fără să mişcăm un deget. Nu ne cunoaştem deloc. Acesta este motivul pentru care suntem atât de însetaţi după faimă şi renume. Aşteptăm ca alţii să ne spună cât de frumoşi suntem, cât de bine suntem îmbrăcaţi, etc. Suntem doar nişte cerşetori! Depindem efectiv de ceilalţi. Ne mai mirăm de ce devenim frustraţi atunci când cineva nu ne mai ridică în slavi.

Din cauza părerilor altora, unii dintre noi ajungem să ne sinucidem.

Cineva care nu se simte iubit (ă) de o altă persoană, cade pradă depresiei. În final se sinucide. Nu este o regulă...Însă de cele mai multe ori aşa se întâmplă.

Sinuciderile din dragoste apar pe fondul disperării… Persoanele care recurg la astfel de gesturi, sunt dependente de ceilalţi. Se simt copleşite de singurătate şi ajung să se judece tot timpul. Nimeni nu le mai intră în graţie, îşi pierd încrederea în oameni.
De fapt şi-au pierdut încrederea în ei înşişi. Se simt îngrozitor.

Bine că este doar o problemă de suprafaţă. De fapt, nu există nicio problemă. Este doar o percepţie negativă despre sine şi ceilalţi.

Bucuroşi sunt cei care au pornit pe drumul spiritualităţii, a cunoaşterii de sine….

„Aşadar, tu eşti îngrijorat în legătură cu oamenii care se gândesc la tine – pentru că depinzi mult de gândurile şi opiniile lor. Egoul tău depinde de opiniile celorlalţi: fiinţa ta nu depinde de nimeni.”

Cât adevăr! Maestrul repetă la infinit aceleaşi lucruri de fiecare dată. Oare îl ascultă cineva?

Este dificil să îţi schimbi optica de a vedea viaţa. Este nevoie de curaj şi de un om care să te ajute să zbori (dacă este cazul), să ieşi din cercul vicios al neputinţei.

PĂCATUL (Partea a II a)

Iisus ne ajută să ne ridicăm din cenuşă. Ne ajută să privim cerul şi niciodată nu spune să stăm cu capul plecat.

Acolo sus există îngeri, păsări, soare, stele…Noi am uitat să privim toate acestea!

Dacă am privi în sus, ne-am da seama că Dumnezeu ne iubeşte tare.

Da, capul plecat ne este de folos atunci când ne rugăm Creatorului în semn de recunoştinţă. Însă doar atât...

Atunci când îmi aplec capul în faţa Creatorului o fac în semn de preţuire şi recunoştinţă. Cuvântul "umilinţă" a fost greşit înţeles de oameni. Adevărata semnificaţie a cuvântului umilinţă, este cu totul alta.

"Umilinţa" din iubire este sacră. Pot să fiu umil în semn de preţuire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, pentru simplul fapt că exist. Acest lucru nu înseamnă nevrednicie. Lacrimile din iubire şi mulţumire au o semnificaţie aparte pentru omul spiritual.În aceste condiţii, nu poţi decât să te înalţi la cer.

A venit timpul să ridicăm capul şi să zburăm spre cer. Vocile Universului niciodată nu au tăcut din gură. Fiinţe de lumină ne ajută să ne ridicăm atunci când cădem.

Maestrul spune lucruri interesante astăzi…. Însă mulţi dintre noi avem dubii…Lăsăm mintea să ne influenţeze, crezurile să ne conturbe liniştea interioară.

Un om condiţionat de societate, este un om teleghidat. Are un program implementat încă din copilărie. Nu priveşte în stânga şi nici în dreapta.

Omul condiţionat de societate este în stare să îţi sară în cap, pentru că întotdeauna îşi va apăra credinţele, doctrinele. Nu mai are timp să se bucure de viaţă, pentru că este mereu pus pe harţă, încearcă cu disperare să îşi impună propriul mod de gândire.

Un om înţelept, care a lăsat în urmă condiţionarea, nu mai are lanţuri. Pur şi simplu zboară spre cele mai înalte zări. Orizontul său este infinit. Liber de orice condiţionare, se încrede în Viaţă. Priveşte totul cu profundă recunoştinţă şi iubire. Nu face separatisme, nu aduce un prejudiciu nimănui. Ştie că viaţa înseamnă Respect şi Încredere.

Pentru ca să fim sănătoşi mental şi fizic, trebuie să conştientizăm faptul că Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat. Dumnezeu este iubire, El se află în trupurile noastre. Pur şi simplu refuzăm să credem acest Adevăr!

Maestrul continuă şi spune: „Nimeni nu este păcătos. Chiar şi atunci când eşti într-o situaţie nefericită, tot eşti divin. Nu poţi să-ţi pierzi divinitatea, nu ai cum să o pierzi. Este fiinţa ta. Este lucrul din care ai fost zămislit”.

Orice am face, adevărul este unul singur…Suntem divini! Este practic imposibil să ne pierdem divinitatea.

Fiecare dintre noi avem un anumit nivel de evoluţie…..Toate influenţele exterioare au ca scop să ne distragă atenţia de la noi înşine. Atât pentru astăzi...

PĂCATUL (Partea I)

„Toată lumea a fost învăţată că este păcătoasă, că, dacă Iisus nu ne salvează, atunci o să ajungem în iad. Tu ai fost condamnat atât de mult, încât, atunci când mesajul Orientului ajunge la fiinţa ta, tu începi să ai dubii. Nimeni nu este păcătos. Chiar şi atunci când eşti într-o situaţie nefericită, tot eşti divin. Nu poţi să-ţi pierzi divinitatea, nu ai cum să o pierzi. Este fiinţa ta. Este lucrul din care ai fost zămislit”.

OSHO

Comentariu
Din cele mai vechi timpuri, oamenilor le-a fost frică ca nu cumva să calce strâmb. Unii dintre noi ne abţinem de la tot felul de lucruri, pentru ca să nu-l „supărăm” pe Dumnezeu.

Oamenii au tot felul de temeri, frici. Nici ei nu mai înţeleg nimic.

În societatea actuală, omul este precum o „bombă”. Pe lângă faptul că se luptă pentru supravieţuire ca să aibă ce să pună pe masă, mai are o problemă, aceea de a se lupta cu propriile păcate.

Astăzi, maestrul ne vorbeşte despre păcat, şi totodată ne arată calea de a ieşi din impas. Ceea ce spune maestrul contravine preceptelor noastre religioase. Cine îl bagă în seamă pe maestru?

De-a lungul timpului, maeştrii au tot vorbit oamenilor, dar..... Din cele relatate mai sus, se observă clar că maestrul nu foloseşte cuvinte precum: "este posibil", "cred", "poate". Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit….

”Toată lumea a fost învăţată că este păcătoasă, că, dacă Iisus nu ne salvează, atunci o să ajungem în iad. Tu ai fost condamnat atât de mult, încât, atunci când mesajul Orientului ajunge la fiinţa ta, tu începi să ai dubii.”

Şi cine nu a fost învăţat să gândească aşa? Încă de când eram mici, părinţii ne-au inoculat ideea că ne bate Dumnezeu. Majoritatea dintre noi ne simţim nedemni de iubirea lui Dumnezeu.

Ideea este că cineva trebuie să ţină în frâu poporul. Ca instituţie a statului, Biserica trebuie să menţină un echilibru, să ţină sub control masa de oameni.

Societatea în sine, este o doctrină. Fiecare dintre noi aparţinem unei religii. Avem crezuri, idei preconcepute… Din păcate din cauza religiilor, au fost omorâţi oameni. Dar ce contează, nu-i aşa?

Există preoţi care ne conturbă şi mai tare….Nu generalizez! Unii preoţi chiar au har…..

Pe de o parte, preotul ne spune că suntem păcătoşi, că trebuie să ne căim pentru că altfel ajungem în Iad. Pe de altă parte, ne spune că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului. Ne spune că Dumnezeu ne iubeşte iar pe de altă parte ne şi pedepseşte pentru că facem prostii.

Omul ţine minte doar ceea ce îi convine. Fiecare crede ce vrea, fiecare trăieşte cum vrea….

ODIHNA (Partea a II a)

„O persoană care meditează trebuie să înveţe să facă numai lucrurile esenţiale şi să nu-şi irosească viaţa făcând ceva care nu este important. Ea trebuie să înveţe să se relaxeze, să se odihnească şi să se bucure de odihnă.
Treptat, o persoană reuşeşte să-şi descopere adevăratul centru. Iar în clipa când ajungi la propriul centru, ai atins eternitatea, lipsa timpului, ai gustat din nectar pentru prima dată. Toţi oamenii religioşi trăiesc pentru a avea această experienţă. Dacă religia nu îţi oferă această experienţă a nemuririi, a eternităţii, atunci nu are nici un rost. ”

OSHO

Comentariu

Da, o fiinţă meditativă nu se pierde în cuvinte, nu se pierde în lucruri lipsite de substanţă. Până acum ne-am ocupat de lucruri care nu ne-au adus nicio bucurie interioară.

„O persoană care meditează trebuie să înveţe să facă numai lucrurile esenţiale şi să nu-şi irosească viaţa făcând ceva care nu este important. Ea trebuie să înveţe să se relaxeze, să se odihnească şi să se bucure de odihnă. Treptat, o persoană reuşeşte să-şi descopere adevăratul centru.”

Dacă este să ne referim la aspectul material, omul se bucură pe moment, apoi se plictiseşte şi o ia de la capăt. Iată rutina, cercul vicios în care ne complacem. Este mult mai comod aşa…Nimănui nu-i place schimbarea pentru că ea produce multă nelinişte. Nu oferă confort! Schimbarea produce multă nelinişte pentru că ne-am obişnuit toată viaţa cu un anumit stil de viaţă.

Un om meditativ este schimbat total. Este atent în jur, nu se pierde în lucruri lipsite de importanţă. Are verticalitate. Fiecare avem resursele necesare de a ieşi din cercul vicios impus de societate. Schimbarea stă în noi. Să nu aşteptăm ca societatea să ne ofere soluţii. Acestea nu vor veni niciodată.

„Treptat, o persoană reuşeşte să-şi descopere adevăratul centru.” Maestrul are dreptate! Se vede că vorbeşte din proprie experienţă. Nu spune cuvinte frumoase să se afle în treabă.

În interior există pace şi linişte….Acolo în interior nimeni nu poate pătrunde. Suntem doar noi, bucurându-ne….Divinul ne dă oportunitatea să ne cunoaştem, să ne explorăm fiinţa. Nu suntem restricţionaţi de la nimic.

„Iar în clipa când ajungi la propriul centru, ai atins eternitatea, lipsa timpului, ai gustat din nectar pentru prima dată.” Experienţa este totul!

„Toţi oamenii religioşi trăiesc pentru a avea această experienţă. Dacă religia nu îţi oferă această experienţă a nemuririi, a eternităţii, atunci nu are nici un rost.”

În zilele noastre omul religios se află într-o dilemă. Vorba lui Andrei, un prieten care îmi vizitează blogul : „trendul, bate-l vina.”

Sunt convins că printre noi există oameni de o calitatea spirituală autentică. Am întâlnit astfel de oameni şi mă bucur că au apărut în viaţa mea.

Maestrul are dreptate….Omul religios caută liniştea, caută să se relaxeze….Dacă religia nu ne oferă bucurie interioară, nu ne oferă un moment de respiro, atunci nu are niciun rost…Doar credem că suntem religioşi. Nebunia din interiorul nostru va continua după ce am venit de la Biserică ori din Natură. Atât pentru astăzi…