luni, 26 mai 2008

TRĂIEŞTE ÎN BUCURIE

Trăieşte în fericire,
În iubire,
Chiar şi printre aceia care urăsc.
Trăieşte în bucurie,
În sănătate,
Chiar şi printre aceia măcinaţi de boli.
Trăieşte în bucurie,
În pace,
Chiar şi printre aceia necăjiţi.
Trăieşte în bucurie,
Fără să posezi,
Precum cei stălucitori.
Cel biruitor sădeşte ură,
Pentru că cel înfrânt suferă.
Renunţă la biruinţă şi la înfrângere
Şi descoperă bucuria.
Nu există foc mai mistuitor ca pasiunea oarbă,
Nu există crimă mai mare ca ura.
Nici durere mai profundă ca separarea,
Nici boală mai nemiloasă ca foamea
Şi nici bucurie mai înălţătoare ca libertatea.
Sănătatea, mulţumirea şi încrederea
Sunt cele mai preţioase posesiuni,
Iar libertatea, bucuria ta cea mai mare.
Priveşte înăuntru.
Rămâi tăcut.
Liber de frică şi ataşament
Vei cunoaşte dulcea bucurie a căii.
Cât de minunat este să îi priveşti pe cei treji
Şi să rămâi în compania celor înţelepţi.
Cât de lung este drumul pentru omul
Care călătoreşte alături de un prost.
Dar cine îi urmează pe cei care păşesc pe cale
Îşi descoperă familia şi este plin de bucurie.
Urmează-i deci pe cei strălucitori,
Pe înţelepţi, pe iluminaţi, pe iubitori,
Pentru că ei ştiu să lucreze şi să aibă răbdare.
Urmează-i pe aceştia
Aşa cum luna urmează calea stelelor.

Dhammapada - BUDDHA

Niciun comentariu: