marți, 30 noiembrie 2010

SĂ MAI RÂDEM

Un copil minunat iubește un artist cu o voce superbă....

miercuri, 24 noiembrie 2010

PHALAENOPSIS ORCHID




Uneori cuvintele sunt inutile....

luni, 22 noiembrie 2010

miercuri, 10 noiembrie 2010

RESPECTUL DE SINE (Partea a II a)

Știu că viața este o forfotă continuă. Și cu toate acestea...

Maestrul spune: “Și, dacă nu te poți iubi, atunci cine să vrea să te iubească?”


Cine s-ar uita la tine dacă te detești și te urăști? Iubirea este ceva care iese din interiorul tău.

Nu este ceva ce trebuie să primești din exterior.

Mentalitatea noastră este greșită. Din acest motiv în lume, există atât de multe sinucideri din dragoste….Oamenii care se sinucid din dragoste, doar cerșesc iubire. Ei nu știu că întâi trebuie să se respecte și să se iubească pe sine. În sufletul lor există un gol imens. Aceștia așteaptă ca alții să le umple golul din interior. Așteaptă ca alții să-i scoată din mocirlă.


“Și atunci când nu există dragoste, nu există nici respect pentru propria ființă, iar viața devine un deșert, pentru că numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia.”


Cât de minunat vorbește Maestrul. Îmi mișcă inima efectiv! Orice om care citește aceste cuvinte s-ar trezi instantaneu. Însă cine să citească, cine mai are timp să pătrundă tainele vieții? Alergăm ca disperații după bani și după un loc în societate.


Viața este un “deșert”… Așa este! Dacă nu aducem iubire în inima noastră, practic suntem ca și morți. Viața este Dumnezeu și Dumnezeu este iubire. Acolo unde iubirea lipsește, există “deșert”. Nici florile pe câmp nu pot să crească…


O floare este iubire pură. Ea răspândește parfum, mireasmă…Se deschide nouă, tuturor. Iar noi receptivi fiind, o iubim la rândul nostru. Iată schimbul de energie, de iubire. Acesta este motivul pentru care, florile din apartament se dezvoltă armonios.

Fără iubire, totul devine un “deșert”.
A venit vremea să presărăm iubire în inima noastră, să înflorim precum florile pe câmpii.

“…..numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia.”


Dacă nu te-ai descoperit pe tine însuți, nu îți acorzi timp să stai cu tine însuți, nu te respecți așa cum ești, nu te ierți, nu aduci iubire în inima ta - nu ai cum să miști inima altui om. Ești gol in interior.

Inima nu poate să se bucure decât pe un teren fertil. Inima altuia nu poate vibra, decât dacă există iubire în inima ta.
Fă din viața ta un dar. Devin-o floarea însăși și atunci ceilalți te vor iubi și ei. Nu aștepta ca alții să te iubească. Ești doar un cersetor!

“Atunci înveți să fii din ce în ce mai poetic, mai grațios, estetic și sensibil….pentru că viața este o oportunitate grandioasă, ea nu trebuie pierdută. Este o comoară neprețuită și nu poate fi irosită. Așa că primul pas și cel mai important este acela de a te iubi și a te respecta.”


Un om iubitor este un dar divin…Nu te poți sătura să stai în preajma unui astfel de om. Prețuiește-l dacă a apărut în viața ta.


De ce să nu devenim grațioși precum păsările în zbor? De ce să nu fim sensibili și gingași ca florile? Numai atunci când devenim toate acestea, putem să spunem că trăim cu adevărat. Numai atunci putem spune că nu am trăit degeaba pe fața pământului. Iată pasul decisiv către inima ta: “…primul pas și cel mai important este acela de a te iubi și a te respecta.” Atât pentru astăzi.

marți, 9 noiembrie 2010

RESPECTUL DE SINE (Partea I)

„Am fost învățați să ne condamnăm; am fost învățați că suntem fără valoare. Ni s-a spus în o mie și unul de feluri că suntem murdari, iar acest lucru face parte din condiționarea noastră. Primul pas este acela de a te respecta pe sine, pentru că, dacă nu te respecți pe sine, atunci nu poți respecta pe nimeni în lume. Iubește-te. Dacă nu te poți iubi, atunci nu poți iubi pe nimeni altcineva. Și, dacă nu te poți iubi, atunci cine să vrea să te iubească? Și atunci când nu există dragoste, nu există nici respect pentru propria ființă, iar viața devine un deșert, pentru că numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia. Atunci înveți să fii din ce în ce mai poetic, mai grațios, estetic și sensibil….pentru că viața este o oportunitate grandioasă, ea nu trebuie pierdută. Este o comoară neprețuită și nu poate fi irosită. Așa că primul pas și cel mai important este acela de a te iubi și a te respecta.”

OSHO
Comentariu
După ce am citit mesajul Maestrului, mi-am dat seama că în lume există foarte puțini oameni care se iubesc pe sine, se respectă în adevăratul sens al cuvântului. De ce spun asta? Pentru că am uitat să fim naturali, să îi iubim pe ceilalți necondiționat.

Oamenii sunt doar niște măști etalate frumos în societate. Credeți că este suficient să ne îmbrăcăm frumos și să ne îngrijim corpul? Nu este suficient! Este doar ceva de suprafață.

De cele mai multe ori, îngrijirea corpului are legătură cu respectul de sine, cu iubirea de sine. Însă nu este o regulă. Un corp frumos este ceva extrinsec ființei umane. Și cum în societatea actuală exteriorul contează…


De aceea spun că frumusețea, grija pe care o avem față de corp, nu este suficientă ca să demonstrăm lumii că ne iubim și ne respectăm. Adevăratul respect se reflectă direct în relațiile pe care le avem cu oamenii din jurul nostru. Dacă nu suntem capabili să fim iubitori, iertători, blânzi cu cei din jurul nostru - frumusețea fizică nu va impresiona pe nimeni. Este doar pur narcisim, fără să împărtășim din prea plinul ființei noastre.


„Am fost învățați să ne condamnăm; am fost învățați că suntem fără valoare. Ni s-a spus în o mie și unul de feluri că suntem murdari, iar acest lucru face parte din condiționarea noastră. Primul pas este acela de a te respecta pe sine, pentru că, dacă nu te respecți pe sine, atunci nu poți respecta pe nimeni în lume.”


Oamenii se judecă tot timpul, se condamnă tot timpul…Mereu vrem să fim altcineva. Atunci când ceva nu ne iese, începem să ne spunem în subconștient că nu am depus suficiente eforturi, că nu ne-am străduit destul. Foarte ușor ne putem răni ființa. Nici nu mai este nevoie să ne jignească cineva. Ne jignim singuri de câte ori ne judecăm aspru, atunci când nu ne iese ceva.

Noi înșine ne devalorizăm!
De fapt, totul vine din trecut. Am fost învățați că suntem nedemni să-l iubim pe Dumnezeu, decât dacă îndeplinim anumite condiții.

Când Maestrul spune: “Ni s-a spus în o mie și unul de feluri că suntem murdari” , acesta se referă la incapacitatea noastră de a ne ridica la nivelul Creatorului. Dacă nu suntem capabili să fim buni și iubitori, cu siguranță că am murdărit imaginea lui Dumnezeu. Iată vina pe care o purtăm de generații. Acest lucru este distrugător pentru fiecare dintre noi.


Respectul de sine este important. Dacă suntem incapabili să aducem în inima noastră iubire, să ne iubim ființa, cum putem avea pretenția ca alții să ne iubească?


“Iubește-te. Dacă nu te poți iubi, atunci nu poți iubi pe nimeni altcineva. Și, dacă nu te poți iubi, atunci cine să vrea să te iubească? Și atunci când nu există dragoste, nu există nici respect pentru propria ființă, iar viața devine un deșert, pentru că numai prin intermediul dragostei și respectului poți construi o grădină a propriei persoane și poți învăța cum să cânți la harpa inimii altuia.”


Și cum poți să iubești pe alții dacă nici pe tine însuți nu te iubești? Tot timpul te judeci, te urăști, fumezi, bei până cazi sub masă…..
Credeți că oamenii care fumează, își intoxică plămânii cu fum de țigară se iubesc?

Dar ce spuneți de cei care beau pahare peste pahare de alcool? Iubire de sine? În niciun caz.
Toate aceste vicii reprezintă uitare de sine….

Când nu ai ce face, când te plictisești, ori ești singur, îți găsești alinarea alături de o țigară, un pahar cu tărie, etc….Ceva trebuie să faci!


Cu toții am devenit roboți. Ne găsim tot felul de ocupații, numai cu noi înșine să nu stăm. Cum să stai liniștit și să asculți o muzică spirituală în timpul liber, dacă ai fost învățat să alergi în stânga și în dreapta?

joi, 4 noiembrie 2010

FAZA ZILEI - ROMÂNIA PROMOVATĂ PE SITE-URI PORNO

Tare faza! “La malul Mării Negre se află o ţară unde estul întâlneşte vestul. Şi unde istoria dă mâna cu timpurile moderne. Împachetaţi-vă cărţile de istorie şi schiurile pentru că astăzi mergem în România”, spune zâmbitoare prezentatoarea dezbrăcată.

Dacă ne vin turiști în țară, ce mai contează cum apar prezentatoarele pe ecran... Până la urmă așa arată corpul uman. Nu are de ce să ne fie rușine. Ce este frumos și lui Dumnezeu îi place. Păcat că Naket News nu există și în grila noastră de programe.


P.S Am glumit...

marți, 2 noiembrie 2010

HITUL ZILEI - CELINE DION & MARC DUPRÉ (Y'A PAS DE MOTS)

Celine Dion cântă în duet cu Marc Dupre....Melodia o să se regăsească pe noul album al artistei. Deocamdată nu se cunoaște titlul albumului. Succes Celine!