A vorbi despre SFINŢI ŞI PĂCĂTOŞI este ca şi cum aş vorbi despre ce este bine şi ce este rău. Este ca şi când mintea ar face ce vrea cu mine, categorisind lucrurile după bunul ei plac.Fiinţa umană care este tot timpul disperată, mereu se va ruga sfinţilor s-o ajute.. Păi ce poate se facă altceva? Se va ruga la câte un sfânt să o ajute atunci când are nevoie...Cere mereu câte ceva! Dar oare, ce putem cere când de fapt avem totul? Cu toate acestea, îi înţeleg pe cei care încă mai caută ajutor în exterior….. Este normal, atâta timp cât oamenii încă nu şi-au descoperit adevăratul potenţial din interior…..
Din punctul meu de vedere, totul este SFÂNT! Sfântul Petru, Ilie, Gheorghe, Ioan, Mihail şi Gavriil, etc., - aceştia nu sunt mai sfinţi decât noi.
Când vorbim despre sfinţenie, vorbim de fapt despre gradul de ELEVARE la care a ajuns o fiinţă umană. Niciun sfânt nu este mai sfânt decât tine, mine şi restul lumii…Originea noastră, a tuturor este sfântă din naştere. Fiecare este unic în felul său. Poate, niciodată nu o să ajungem la nivelul Sfântului Petru, Ioan… Nici nu trebuie să devenim ca şi ei. Trebuie să fim noi înşine. Dumnezeu nu vrea copii la indigo..
Sfinţii din trecut, în realitate nu se simţeau superiori,..,cel puţin aşa cred…Erau fiinţe normale ca şi noi, însă mult mai aplecate spre trăire. Efectiv, erau PURĂ TRĂIRE….Şi acum cred că există fiinţe elevate cărora le putem spune sfinţi.
Toţi suntem sfinţi din naştere, pentru că suntem divini; esenţa noastră este divină. Suntem singura creatură de pe pământ care are capacitatea să transforme totul. Nu vorbim aici despre extratereştrii care ne dau “clasă“ în ceea ce priveşte iubirea faţă de aproape. Pe semne, că aceştia tot sfinţi sunt dacă au ajuns la un asemenea nivel de evoluţie.
Diferenţa dintre noi şi extratereştrii este simplă. Aceştia sunt conştienţi şi noi nu! Avem foarte multe de învăţat de la ei. Poate, cine ştie, chiar noi înşine suntem extratereştrii. Chiar suntem, dacă mă raportez la alte planete din sistemul solar.
Diferenţa dintre un sfânt şi un păcătos nu este foarte mare din simplul motiv că fiecare păcătos poate să ajungă un sfânt. Cu cât cineva este mai elevat spiritual, cu atât se proiectează la un alt nivel de energie vibraţională.
Aşa că, dragii mei, niciodată să nu vă gândiţi, că nu puteţi face lucrurile pe care le-au făcut sfinţii noştrii din Biblie. Este simplu ca bună ziua…Adevăr vă spun vouă că o fiinţă iubitoare, care nu judecă, care iartă, care iubeşte necondiţionat este sfântă. Repet,..,toţi suntem sfinţi pentru că suntem creaţia Domnului. Ca să creştem în SFINŢENIE, trebuie să ne transformăm în interior.
Lăsând mintea să se odihnească, mi-am dat seama că nu există sfinţi şi păcătoşi. Există doar fiinţe umane cu grade diferite de evoluţie. O minte tulbure, o minte care a preluat controlul spune mereu: ”Păcătosul este rău, trebuie să-l izgonim din Împărăţia lui D-zeu, pentru că nu a făcut fapte demne de laudă.” ;”Sfântul, a făcut lucruri bune, a ajutat oamenii, a iubit necondiţionat, etc., cu siguranţă acesta a făcut fapte demne de laudă.”
Iată cum mintea, categoriseşte şi face separatisme. Iată cum EGO-UL, explodează în toată splendoarea! În acest fel, apare conflictul şi dispreţul, răutatea….Când lăsăm mintea să spună:”Acesta este sfânt pentru că a făcut fapte măreţe de-a lungul timpului, şi-a adus contribuţia la dezvoltarea creştinismului în lume”;”Acesta este păcătos pentru că a curvit, a fost egoist, rău, crud”- cu siguranţă am fost acaparaţi de minte. Ne joacă efectiv pe degete!
Când suntem atenţi la jongleriile minţii, aceasta nu mai poate face nimic, devine incabilă să mai spună despre cineva că este sfânt sau păcătos. Inima preia conducerea. Niciodată nu categoriseşte, întrucât din ea izvorăşte iubirea..În faţa iubirii totul se transformă.
Atunci când suntem iubitori, iertători, buni cu cei din jurul nostru, mai putem vorbi despre sfinţi şi păcătoşi? Nu! Aceştia pur şi simplu dispar …Iubirea topeşte toate barierele impuse de societate (a se revedea filmul Isus din Nazareth).
Societatea nu ştie decât să pună etichete…De aici, toate problemele… Oamenii înţelepţi sunt cei care nu spun nimic, nu afirmă nimic, nu categorisesc lucrurile. În opinia lor, nu există sfinţi şi păcătoşi. Există doar DUMNEZEU! Omul înţelept, treaz şi conştient, nu afirmă nimic. Priveşte şi atât. Nu lasă mintea să-l tulbure! Taie din faşă seminţele dualităţii. Prin urmare, a vorbi despre sfinţi şi păcătoşi este absurd…Atât pentru astăzi….
4 comentarii:
In ochii Domnului, nici un sfant nu este chiar fara de pacat, si nici un pacatos nu este in intregime pacatos! Dimpotriva, Iisus a umblat cu vamesii, cu talharii, cu desfranatele. El a venit "sa vindece pe cei bolnavi, nu pe cei sanatosi".Intr-adevar, cei care gandesc in spirit de "pacat-pedeapsa" si "sfintenie-rasplata" nu au depasit inca Vechiul Testament!
Insa, rolul sfintilor in ajutorarea noastra nu poate fi negat. Ne rugam la ei, pur si simplu pentru ca ei se afla pe o treapta (sau chiar mai multe) mai sus, si rugaciunile lor pot ajunge mai usor acolo unde trebuie! Ei sunt doar intermediarii nostri, si nu cred ca vreunul dintre ei ar fi fericit sa fie adulat, ci doar inteles si respectat, poate chiar iubit!
Deasemenea, vietile lor trebuie sa constituie exemple si imbolduri pentru noi.
Desigur, sfintenia consta in primul rand in ceea ce spui tu: iubire neconditionata, iertare, daruire...Orice om care manifesta aceste lucruri se afla pe drumul spre sfintenie. Insa, nici un om obisnuit nu a ajuns atat de departe incat sa poate ierta si intelege absolut totul! Intelegi acest lucru numai cand esti pus in fata faptelor, si mai intelegi atunci ca , acel lucru pe care il aveau sfintii in plus (si pe care il putem capata si noi, desigur!) este HARUL Acea putere de Sus care te determina sa treci prin toate, si chiar sa faci minuni...Si care, nu se capata atat de usor, numai pentru ca vrem, si facem cate ceva, ci dupa trecerea multor probe si suferinte...Nu exista har fara suferinte si incercari, acesta e lucrul pe care nu il inteleg cei care se mira de ce nu mai exista azi sfinti "vizibili"!
Totusi, am avut si noi sfintii nostri contemporani: parintele Arsenie, care a suferit multe in inchisorile comuniste, parintele Cleopa, parintele Teofil Paraian...Si, nu numai preoti, desigur ca exista si sfinti necunoscuti, dar toti au trebuit sa treaca "probele"!
Apropos de asta, nu stiu daca ai vazut un film, ceva mai vechi, relativ la canonizarea unei astfel de sfinte moderne, care era o femeie casatorita, ce dusese o viata absolut normala...insa, prin ea se infaptuisera niste minuni vizibile! Si, tocmai Biserica catolica nu era de acord, pentru ca viata ei incalcase "canoanele" acceptate de Biserica (in primul rand, nu era virgina!)
Nu mai stiu cum se numea filmul, dar pe mine m-a impresionat profund!
Ar fi multe de discutat, dar timpul meu e limitat, din pacate! Principalul este sa intelegem corect fenomenul "sfinteniei", ca pe o etapa in evolutia noastra, insa, sa nu o vedem nici mai aproape, nici mai departe decat este...
@soul
Frumos comentariul tău. Ai dreptate când spui că:"În ochii Domnului, niciun sfânt nu este chiar fără de păcat, şi niciun păcătos nu este în întregime păcătos!" Într-adevăr, Vechiul Testament scoate la lumină o altă faţă a iubirii...Cu toate acestea, oamenii nu înţeleg pe deplin scrierile din Biblie.Acestea sunt interpretabile şi greoaie în exprimare.Ceea ce citeşti nu este o curgere,..,lasă loc de interpretare..
Mai spui:"....şi care, nu se capătă atât de uşor, numai pentru că vrem, şi facem câte ceva, ci după trecerea multor probe şi suferinţe...Nu există har fără suferinţe şi încercări, acesta e lucrul pe care nu îl inţeleg cei care se miră de ce nu mai există azi sfinţi "vizibili"!
Ei bine prietenă dragă, nu cred în totalitate că pentru a deveni un sfânt, este nevoie de multă suferinţă. De ce tot timpul ne gândim că singura calea spre sfinţenie este să simţim din plin suferinţa? Eu cred, că suntem atât de marcaţi de suferinţa lui Isus, încât avem impresia că singura cale este asta. Eu cred că nu este nevoie să suferim ca să ne putem îndeplini planul divin.Majoritatea maeştrilor au suferint pentru că noi trăim în inconştienţă.De obicei, fiinţele iluminate nu se mai identifică cu corpul, cu dualitatea acestei lumi.Ei, se află deja pe un alt plan.Dacă vedem că le curge o lacrimă pe obraz atunci când sunt loviţi cu pietre şi crucificaţi acest lucru se întâmplă pentru că sunt plini de compasiune pentru noi.În sinea lor, ne-au iertat pentru că nu ştim ce facem...Până la urmă, dacă stau şi mă gândesc, nu trebuie să facem nimic, nu trebuie să ne propunem nimic,..trebuie să fim, să trăim starea de sfinţenie..Pe curând, suflet bun..
iti multumesc si tie pentru ganduri, suflete!:) Sper doar sa nu descoperi prea curand adevarul dureros al caii spre sfintenie, sau iubire, sau orice alt obiectiv spiritual mai vrei sa atingi!
De fapt, il vei descoperi atunci cand va fi timpul, ca noi toti...
@soul
Nu ai pentru ce!Recunosc, că am suferit în trecut ca să pot să renasc din nou în cele din urmă. Acest lucru s-a întâmplat şi datorită faptului că nu mă cunoşteam deloc.Societatea mă acaparase atât de tare încât eram năucit de cap.Eram divizat in mii de bucăţele.Oricum, eu invit pe toată lumea să citească, să cerceteze, să pună în practică ceea ce citesc.Astfel, mulţi dintre noi ne-am uşura suferinţa.De aceea am spus, că nu este întotdeauna necesar să suferim profund ca să ne trezim.Tineretul din ziua de astăzi beneficiază de atât de multe surse de informare, totul este să vrei, să simţi şi să porneşti cu curaj şi înţelepciune pe calea transformării.Niciodată nu mi-am impus reguli, căi, mijloace...Pur şi simplu am lăsat ca totul să curgă fiind în acelaşi timp, atent şi conştient să nu mai repet greşelile din trecut, ale înaintaşilor mei...Pe curând, sufletel..:)
Trimiteți un comentariu