DESPRE UMILIRE

Să vorbeşti despre UMILIRE, nu este uşor pentru că, oricine se poate regăsi în acest articol. Societatea actuală, ne face să devenim umili, astfel încât să ne meargă bine. Există şi o vorbă care spune: ”Capul plecat, sabia nu-l taie!” Această afirmaţie, este precum o sabie cu două tăişuri.

Această societate, este construită pe minciuni, pe vise şi iluzii deşarte. Astfel, de-a lungul vieţii, putem ajunge să ne umilim şi în funcţie de circumstanţele în care ne aflăm. Unii dintre noi, ca să nu ne pierdem locul de muncă, acceptăm cuvintele umilitoare ale şefului…De multe ori, ajungem să ne umilim, băgând în buzunarele doctorilor, sume de bani importante, ca să ne facă sănătoşi; doctorii spunându-ne fără menajamente că dacă nu dăm, nu capătăm ajutor. Apoi, unii dintre noi, acceptăm să fim umiliţi, pentru că nu suntem suficient de puternici să ne impunem atunci când avem dreptate, ca nu cumva s-o luăm în "freză". Exemplele pot continua!

Înjosirea, umilirea, fac parte integrantă din viaţa noastră. Suntem cu toţii conştienţi că, atunci când ne înjosim nu ne simţim foarte bine, confortabil. Ne vine să intrăm în pământ de ruşine.

Există, foarte multe răni, care sunt greu de vindecat. Puterea, stă oricum în noi înşine…Nimeni nu face nimic din ceea ce nu vrea să facă, doar dacă există presiune din exterior.

Ideea de umilire, reprezintă o molimă pentru suflet. În sinea noastră, ne vine să urlăm, precum leul în cuşcă…Este ceva normal! Cu toate acestea, nu putem face prea multe. Sunt atât de multe de spus despre umilire….

Politicienii noştrii, ne condiţionează subtil, astfel încât, să nu ne dăm seama că de fapt suntem umiliţi. Atunci când, te simţi mic şi neputincios nu ai încotro, trebuie să înghiţi totul. Despre oamenii politici şi promisiunile lor, vom discuta într-un alt articol.

Omul, de-a lungul timpului, a continuat să tot înghită mizeriile celor din jur. Atâta mizerie a acumulat încât, acum îi este practic imposibil, să mai facă curăţenie.

Există de asemenea, o categorie de oameni, care acceptă să fie loviţi, maltrataţi, ca pe vremea sclavagismului. Mulţi dintre noi, înghiţim cu stoicism astfel de tratamente. Din păcate, de frică, teamă, preferăm să stăm aşa şi să nu facem nimic. De obicei, femeile se umilesc cel mai tare, mai ales atunci când, în familie se află un bărbat cu personalitate, cu un ego puternic. În acest caz, femeia nu este decât o servitoare, făcând tot ceea ce zice bărbatul.

Există bărbaţi, care consideră că este de datoria femeii să aibă grijă de ei! Atât de egoişti sunt încât, cred că femeia trebuie să-i spele, să le pună de mâncare când vin de la serviciu obosiţi, să le rezolve necesităţile sexuale, etc. Aceştia, uită că şi ei au aceleaşi responsabilităţi! Ambii parteneri, trebuie să se ajute reciproc. Cu siguranţă că, se vor ajuta la început, ca mai apoi, lucrurile să se schimbe. Sincer să fiu, nu prea cred că există bărbaţi care să fie numai „lapte şi miere” pentru soţiile lor.

Dacă totuşi există şi situaţii fericite, acestea sunt excepţiile! Atunci, cum să nu te mai mire faptul că, femeia se simte umilită? Toată viaţa ei nu a făcut decât să se dedice copiilor, soţului, casei. Ce mare fericire!

Cred că, există şi femei care acceptă cu „bucurie” astfel de situaţii. Bineînţeles, că ele nu ştiu că se găsesc pe marginea prăpastiei.. Din păcate, este foarte greu să ieşi din acest ciclu al degradării umane…Sunt atâţia factori, care pot contribui la menţinerea stării de îndobitocire a femeii. Trist, dar adevărat!

De-a lungul timpului, am urmărit-o pe mama cum se judecă spunând ceva de genul: ”Toată viaţa nu am făcut decât să robotesc, să fac mâncare, să spăl şi de mine niciodată nu am avut grijă! Oare sunt sclava voastră?” O înţeleg perfect! Poate şi eu am vina mea, fraţii mei la fel, tata la fel…Nu pot să nu fiu sincer cu mine însumi. Sunt convins că şi în alte case se întâmplă la fel…De multe ori spune: ”Numai femeie să nu fi !Într-o viaţă viitoare cu siguranţă nu am să mai aleg să mă nasc femeie”. Are dreptate!

Nu este o mare fericire să te naşti femeie atâta timp cât nu eşti decât o sclavă în propria ta casă. Te simţi umilită efectiv de cei din jurul tău. Depinde de la caz la caz.

Dragii mei, sunt convins că mulţi dintre noi, nu suntem conştienţi de situaţia în care ne aflăm. Aşa apar rănile! Iată cum umilinţa, creează răni în sufletul nostru! Omul conştient şi treaz niciodată nu ajunge în astfel de situaţii. Pe semne, că mai avem multe de învăţat! Să luăm cu toţii aminte…