Iată un subiect interesant….Să vorbim despre lăcaşul de cult numit BISERICĂ. Oamenii, din cele mai vechi timpuri au mers la biserică pentru a se ruga. Este un lucru bun pentru cei care doresc să îşi găsească un echilibru interior.Am început să mă duc la biserică atunci când trebuia să-mi dau licenţa. Îmi aduc aminte că îngânam zilnic câteva rugăciuni dintr-o cărticică mică, în fiecare seară. Apoi, mă duceam la biserică Miercuri, Vineri şi Duminică.
Timp de doi ani, am frecventat alternativ, două biserici. Una dintre ele avea un cor superb, sunt convins că şi acum îl mai are… Îmi aduc aminte, că pe parcursul slujbei, corul interpreta un cântec superb care mă emoţiona profund.
Toţi oamenii din biserică se puneau în genunchi cu capul plecat. Şi eu făceam acelaşi lucru, mă aşezam pe coate,.., şi plângeam! Oamenii nu vedeau acest lucru. Nu vroiam să mă vadă plângând,.., de bucurie bineînţeles.. Apoi, mă ridicam în picioare şi îmi ştergeam lacrimile.
Începusem să învăţ tot ritualul de la începutul slujbei până la sfârşitul acesteia. Cu toate acestea, sufletul meu era nemulţumit. Simţeam că ceea ce fac de doi ani de zile nu era suficient. Mă uitam în jur şi vedeam că există discriminare până şi în biserică.. Am observat că bărbaţii aveau întâietate în a "săruta" icoanele, iar femeile după…Nu înţelegeam de ce….Oricum, multe întrebări mi-am pus de-a lungul timpului…
După o anumită perioadă mi-am dat seama că aşa numita “Casa Domnului” se află şi în inima mea….Cu timpul, am lăsat deoparte mica cărticică şi am început să vorbesc cu D-zeu. Chiar zâmbeam şi glumeam cu El. Ştiam că mă ascultă…Făceam acest lucru în fiecare seară. Şi acum vorbesc cu El…
Am început să conştientizez că am o relaţie personală cu D-zeu în scurt timp. Dacă înainte, mă rugam către un D-zeu care se afla numai în biserică, acum, rugăciunile mele se îndreptau spre un D-zeu care se afla şi în interiorul meu. Ca mai apoi, să conştientizez că de fapt sunt o parte din D-zeu.
În cele din urmă, am înţeles că D-zeu se află pretutindeni. Casa Domnului este oriunde privesc cu ochii. Din păcate, oamenii sunt aşa de îndoctrinaţi încât cred că Dumnezeu se află doar între zidurile bisericii. Mă rog, fiecare trebuie să se agaţe de ceva… Dacă nu de D-zeu, atunci de cine să ne agăţăm? Oamenii însă nu înţeleg că de fapt, legătura noastră este unică şi personală cu Divinitatea. Nu mai pun la socoteală faptul că, de fiecare dată, când mergem la biserică, tot timpul cerem câte ceva. Suntem nişte cerşetori!
Cu timpul, am căpătat încredere în D-zeu. Ştiam că niciodată nu a plecat de lângă mine. După atâta timp, nu pot decât să-i mulţumesc Dumnezeului lăuntric că mi-a ghidat paşii în tot ceea ce am făcut şi fac în continuare.
Viaţa este minunată, ascunde atât de multe comori. Toate acestea, se găsesc chiar sub nasul nostru. Din păcate, suntem atât de copleşiţi de griji,…,inutile de cele mai multe ori, încât uităm că suntem înconjuraţi de atâtea minunăţii. Am devenit incapabili să privim cerul, soarele, să ascultăm păsările…
Când totuşi decidem să devenim receptivi faţă de mediul înconjurător, facem acest lucru în grabă. Când ajungem acasă, imediat ne cuprind din nou grijile, mintea din nou începe să facă ravagii în fiinţa noastră.
Din punctul meu de vedere, Casa Domnului este peste tot. De fapt, această planetă minunată, este Casa Domnului.
Acum câţiva ani, când încă nu aveam acasă internet, aveam tendinţa ca noaptea târziu, când mă întorceam acasă, să îmbrăţişez copacii. Îi strângeam tare la pieptul meu şi îi mângâiam.. Şi acum o fac! De multe ori când aştept un mijloc de transport în comun, îmi pun palma pe câte un copac într-un mod iubitor. Comunic efectiv cu copacii! Sentimentul este de uniune cu aceştia. Simt că nu mai exist, pur şi simplu dispar....
Am un respect enorm faţă de tot ce mă înconjoară. Uneori, mă uit atât de atent la copaci şi efectiv mă cutremur când văd cât sunt de perfecţi.
Nu ştiu dacă aţi îmbrăţişat vreodată până acum un copac…..Dacă încă nu aţi făcut-o, vă invit s-o faceţi. Dar, nu formal….Pur şi simplu simţiţi vibraţia copacului, energia pe care o degajă. Niciodată nu voi putea exprima în cuvinte ceea ce simt atunci când ating cu iubire un copac…Cuvintele dispar….De multe ori, fac câte o reverenţă în faţa copacilor pe care îi îmbrăţişez. Simt energia binefăcătoare cum curge prin mine….În acea clipă, îmi dau seama că primesc un „feetback” din partea copacilor.
Dragii mei, vă invit să fiţi mai atenţi faţă de întreaga Creaţie a Domnului din care cu toţii facem parte…Ştiu,…,o să vă ruşinaţi, poate nici nu aveţi de gând să îmbrăţişaţi copacii de teamă să nu râdă ceilalţi oameni de voi.…Însă, nu contează…Să zică lumea ce-o vrea… Din păcate, oamenii nu vor şti că secretul transformării voastre, stă tocmai în a fi iubitori faţă de tot ce vă înconjoară. Biserica Domnului se află oriunde priveşti cu ochii….Atât pentru astăzi….
7 comentarii:
E foarte adevarat ceea ce ai spus despre "treptele" vietuirii in Biserica. Initial, oamenii o descopera pe cea "traditionala" (oricare ar fi ea), care le permite un prim contact cu Divinitatea, si, mai ales, o prima modalitate de "interpretare" a dialogului om -Dumnezeu.
Apoi, vine etapa in care descoperi Biserica in interior, dupa cum bine ai spus. "Intrati in camaruta inimii voastre" spune si Iisus. Insa, exista aici un oarecare risc: ca acea "camara" sa nu fie suficient de pura, si sa ajungem sa "dialogam" cu propriul nostru subconstient in loc de Divinitate...(Desigur ca si noi-insine suntem o parte a Divinitatii, insa mai "continem" si alte lucruri.) Asta nu inseamna sa renuntam, ci doar sa cautam sa ne "curatam camara" pe cat posibil, si mai ales, sa nu renuntam la ghidare, oricare ar fi aceea (un om mai aproape de Dumnezeu decat noi, sau carti scrise de astfel de oameni. Eu prefer totusi Biblia, desi mai deschid deseori si alte carti de spiritualitate.)
A nu renunta la ghidare nu inseamna aservire, ci doar faptul ca, atunci cand esti nesigur, sau cand trebuie sa iei o hotarare importanta, sa ai cui cere un sfat. Singuratatea absoluta pe drumul spiritual duce deseori la orgoliu si la himere - lucru dovedit in decursul secolelor!
Cu aceste "amendamente", putem, intr-adevar, sa ne "ocupam" de Biserica interioara! Si apoi, in mod firesc, o vom descoperi oriunde.
Insa, stii cand intru eu intr-o biserica "traditionala"? Atunci cand am nevoie de liniste...E acolo o incarcatura mare de energii harice, care, desi neconstientizata, "niveleaza" campurile noastre aurice...("Iisus domoleste vantul si valurile") Insa, am remarcat ca acest lucru se intampla mai ales atunci cand Biserica e mai mult goala! Cel putin pentru mine...:)
E un subiect interesant, si util de dezbatut! Multumesc!
Scuze, numele mi s-a postat gresit!:) Probabil din cauza grabei!
@soul
Mulţumesc pentru completări prietene. Am speranţa că oamenii vor înţelege cu toţii importanţa cunoaşterii de sine şi conştientizarea divinităţii lăuntrice.
Mai spui:"Eu prefer totuşi Biblia, deşi mai deschid deseori şi alte cărţi de spiritualitate."-Aici lucrurile nu sunt atât de clare.Cert este că deşi niciodată nu am citit-o pentru că un dezavantaj ar fi acela că, scrie foarte mic şi sincer să fiu, am toate şansele să port ochelari după ce o termin de citit.:)Apoi, limbajul este sofisticat şi destul de greoi. În al treilea rând, de multe ori, când o văd pe mama citind de prin ea, simt că este tulburată. Uneori, este dezorientată ne ştiind ce să mai creadă. Pe de o parte cărţile de spiritualitate, altele decât Biblia, te invită să priveşti în interior, iar pe de altă parte, Biblia în diferite pasaje ne vorbeşte despre vină, păcat, focurile iadului,pedeapsa..Însă, recunosc că există pasaje din Biblie pe care le consider extraordinare. Cred că transformarea, nu are legătură cu memorarea paginilor întregi din Biblie, alte cărţi. Ideea este să simţim, nu să devenim biblioteci ambulante..Dacă citim zilnic acelaşi lucru, riscăm să devenim roboţi care repetă la nesfârşit aceleaşi lucruri.Crede-mă că la un moment dat, totul devine rutină şi rugăciunile pe care le tot citim nu mai sunt trăite..Poate sunt şi excepţii, cine ştie..Adevărata rugăciune, este cea simplă, este cea care te face să te apleci cu bucurie în faţa lui Dumnezeu, în semn de recunoştinţă.Niciodată o rugăciune nu trebuie să fie identică. Oamenii repetă la nesfârşit aceleaşi rugăciuni zilnic, însă în interior rămân aceiaşi.Vreau să înţelegi că nu trasez o cale, că drumul simplităţii ales de mine este mai bun decât cel clasic...Fiecare după cum simte....Ador slujbele din biserică.Nu ştiu dacă şti, însă pe cablu, ne-au băgat postul TRINITAS TV. Ei bine, când sunt slujbele de Duminică, las pe acest post.Mă simt bine când ascult cântările.Sunt multe de spus...Într-adevăr, atunci când o biserică este goală şi păşeşti în ea, te simţi altfel..Ai grijă de tine..:)
Biblia nu este numai o simpla carte, este chiar Cuvantul lui Dumnezeu, revelat prin prooroci.Nu o spun din bigotism, dar chiar am probat asta, dupa ce am mers pe mai multe carari, si am citit nenumarate alte carti...Viata mea s-ar putea asemana putin, cu un roman!:)
E adevarat ca exista pasaje interpretabile, dar eu cred ca e vorba de "materialul uman" al celor care au scris. Chiar si cuvantul lui Dumnezeu trece prin filtre umane imperfecte. E mult dediscutat aici, dar nu am timpul necesar...
Pot spune doar ca viata mea s-a schimbat spectaculos de cand am citit Biblia. (Exista si exemplare scrise mai citet!:)) Au fost in viata mea minuni atat de evidente, incat pur si simplu nu am putut nega contributia Bibliei la transformare vietii mele. Si, cum iti spuneam despre necesitatea unui maestru, a unui sfatuitor: eu, de cate ori deschid Biblia aflu cate un sfat pentru mine personal, chiar daca acolo scrie despre evenimente istorice...E ca un fel de a "citi printre randuri"!Desigur, si alte carti pot sfatui, am o mica biblioteca de spiritualitate (in care Lazarev si Aivanhov se afla la loc de cinste), dar cel mai bine o face Biblia, cel putin pentru mine!
Desigur ca fiecare are calea lui, nici eu nu spun ca a mea este unica. Insa, pot spune doar ca am ajuns la ea dupa ce am "probat" multe alte lucruri...
Ma bucur sa mai intalnesc oameni preocupati de drumul lor, cu care pot schimba idei! Sa ne fie cararea usoara!:)
@soul
Tu spui:"E adevărat că există pasaje interpretabile, dar eu cred că e vorba de "materialul uman" al celor care au scris. Chiar si cuvantul lui Dumnezeu trece prin filtre umane imperfecte." Sunt convins că aşa este..Cine poate şti exact ce s-a întamplat la vremea aceea şi dacă Biblia pe care o avem în mâinile noastre este originală 100% sau nu? Sunt convins că nimeni nu ştie!Din păcate,este scrisă în parabole şi sunt convins că amărâtul care vine la biserică să se roage, să-i ceară lui D-zeu una, alta nu înţelege foarte multe din ea. Mi-ar fi plăcut ca Biblia să fie simplă, să curgă prin fiinţa umană, să nu existe tot timpul ideea că suntem păcătoşi şi că nu merităm iubirea lui D-zeu.A-şi vrea să dispară odată pentru totdeauna ideea că D-zeu ne iubeşte doar atunci când respectăm toate poruncile Sale. Poate şi acesta este şi motivul pentru care cei mai mulţi dintre credincioşi, merg la biserică. Oamenii merg acolo nu pentru a se afla în Comuniune cu D-zeu. Mulţi merg la biserică pentru că mai târziu vor răspunde în faţa lui D-zeu pentru păcatele pe care le-au săvârşit.Este pur şi simplu o obligaţie faţă de societate, merg pentru că aşa trebuie...Dar de ce trebuie? Mă duc la biserică pentru că simt că este sărbătoare în inima mea, nu o fac pentru societate,pentru mama, tata, preot,etc.O fac pentru că mă simt în armonie cu divinitatea lăuntrică, cu tot ceea ce mă înconjoară!Este ca şi când atunci când am făcut o prostie, mă duc la biserică şi îi spun lui D-zeu zâmbind:"God, am venit la tine să îţi mulţumesc că eşti lângă mine şi pentru că m-ai iertat.""Ştiu că mai iertat,pentru că mă iubeşti necondiţionat."Când aduci iubire şi iertare în inima ta pentru orice faci, automat D-zeu te-a IERTAT.Simt efectiv energia lui D-zeu cum mă învăluie..Nu pot explica în cuvinte ce simt...Nu spun că Biblia nu este necesară,....,însă de multe ori, ea ne poate crea dificultăţi la nivel de subconstient.Cum să mă mai mir că fiinţa umană este incapabilă să nu se mai judece, să se ierte pe sine? Oamenii sunt plini de "găuri", de răni,de frici..Din păcate, societatea ne-a educat în acest fel.Adevărata Biblie din punctul meu de vedere este IUBIREA.Dacă eşti iubitor, dacă fiinţa ta este pur şi simplu o lumină pentru ceilalţi, este mai mult decât suficient.Toate acţiunile noastre vor fi făcute în spiritul lui D-zeu.Iar atunci când greşim, să învăţam din greşeli.Omul conştient şi treaz nu poate lovi în ceilalţi, pentru că de fapt loveşte în D-zeu.Celălalt este D-zeu materializat în plan fizic.Cum poţi lovi în D-zeu când este cel care te sprijină şi te iubeşte necondiţionat? Îţi este imposibil să faci lucruri care să pericliteze viaţa celor din jurul tău.Totul depinde de conştiinţa pe care o avem, de cât de conectaţi suntem cu sursa divină.Biblia, este într-adevăr minunată pentru cei care încă se mai agaţă de ceva, este utilă pentru oamenii care încă nu se cunosc deloc pe sine...În acest fel, ea devine utilă.Adevărata religie este cea care nu este condiţionaţă de nimic, este pur şi simplu IUBIRE LA CEL MAI ÎNALT NIVEL. ESTE VORBA DESPRE SENTIMENTUL CARE NE ÎNNOBILEZĂ FIINŢA ŞI NE HRĂNEŞTE ZILNIC...IUBIRE, IUBIRE, IUBIRE...
E foarte frumos ceea ce spui tu, si adevarat in multe privinte! Dar, nu chiar in totalitate( cel putin asa vad eu).
Acea parte a Bibliei legata de pacate si pedepse apartine mai ales Vechiului Testament. Noul Testament contine iertarea, depasirea Legii, acea Iubire pe care vrei sa o manifesti tu.
Desigur ca, intr-un stadiu mai avansat, nu vom mai avea nevoie de indrumari, de "carje", insa pana atunci mai avem, mai avem...Chiar daca noi ne simtim buni, si simtim ca manifestam iubirea, mai avem inca multe de invatat, pentru ca pe acest drum sunt multe capcane! (Chiar iti recomand sa citesti acea carte: "Despre inselare", care pe mine m-a impresionat atat de mult!)
Cei care au crezut ca trebuie sa renunte la sfaturi si indrumari inainte de vreme au parasit, incet, drumul, fara ca macar sa isi dea seama...(Spun asta pentru ca am trecut si eu prin aceasta etapa, am trecut prin multe in viata mea, si El mi-a aratat ca, indiferent cat de departe credeam ca ma aflu pe Cale, eram tot la inceput.)
Sfintii facatori de minuni, cei mai mari binefacatori ai oamenilor nu se considerau "independenti", si nici prin gand nu le dadea ca ei erau expresia Iubirii...Dimpotriva, ei isi vedeau imperfectiunile, si stiau sa asculte de cineva superior lor: fie un Parinte, fie, pur si simplu, poruncile evanghelice.
Cat despre acei oameni care vin la Biserica pentru a capata o rasplata pe lumea cealalta, sau de teama pedepsei, sunt, pur si simplu, "negustori". Ei dau ceva, pentru a obtine altceva. Sau, sunt doar oameni ignoranti, speriati, aflati la inceputul drumului, si care se vor lumina pe parcurs! Pot sa iti spun ca, din pricina acestui mod de a vedea religia, ma indepartasem si eu de ea, chiar ajunsesem atee intr-un timp...Insa, Dumnezeu a stiut sa "ma traga de maneca" intr-un mod foarte evident!
Sper sa nu te supere parerile mele, eu te inteleg mai mult decat crezi, pentru ca am mers si eu pe un drum asemanator cu al tau un timp, fara "ghidare", pentru ca simteam ca sunt calauzita...Insa, desi eram calauzita, El mi-a dovedit ca nu pot renunta la ghidare...cel putin, pana ce sufletul meu ar fi ajuns un "canal in totalitate curat", pentru a fi sigura ca primesc numai prin el indrumarile cele mai bune!
@soul
Oamenii niciodată nu trebuie să renunţe la mijloace, căi de informare, indiferent că vorbim despre Noul Testament sau cărţi de spiritualitate.Călăuze, întotdeauna îmi sunt cărţile şi mereu descopăr lucruri noi pe care le rumeg şi le pun în practică să văd dacă funcţionează.Uneori, mă mai identific cu exteriorul însă nu pentru mult timp...:)Biblia, are frumuseţea ei, mai ales Noul Testament.Însă repet, nu este scrisă pe limbajul omului de rând.Sunt convins că mulţi citesc Biblia, însă de fapt nu înţeleg foarte multe din ea.Dacă ai întreba mai mulţi credincioşi care au citit Biblia în legătură cu un anumit subiect, vei vedea că fiecare o să spună cu totul altceva..Aici este marele dezavantaj al Bibliei. Nu vorbesc despre oamenii care au început să vadă viaţa într-o lumină nouă. Vorbesc despre oamenii de rând care încă sunt incapabili să iasă din şabloanele impuse de societate.Sincer să fiu, nu îmi pun multe întrebări dacă calea pe care am pornit este cea corectă sau nu. Pur şi simplu, merg înainte fără să las mintea să intervină.Dacă aş lăsa mintea să intervină, cu siguranţă că în sufletul meu s-ar instaura teama, frica,îndoiala..Mintea şi-ar pune miliarde de întrebări care m-ar înnebuni.O săptămână uşoară..:)
Trimiteți un comentariu