ZEN

Zenul s-a născut în China şi a fost adus din India de către înţeleptul Bodhidharma, secolul VI dC. Acesta vroia "o transmitere directă vie, a înţelepciunii; nicio dependenţă faţă de litera moartă; conştientizarea permanentă a existenţei lui Dumnezeu în manifestare, contemplarea propriei naturi divine şi realizarea stării de Buddha."

Decizia sa a fost luată din cauza degenerării scolastice a budismului în India. Bodhidharma a petrecut mulţi ani în China meditând constant în postura lui Buddha. După 9 ani de meditaţie neîntreruptă el realizează adevărul ultim fiind transmiţătorul acestuia noilor săi discipoli.

Metoda sa originală, constă în faptul că învăţătura lui era lipsită de cuvinte, iar când acestea existau, scopul lor era să blocheze mintea discipolului. Această cale spirituală, ce se bazează pe meditaţie, fără o învăţătură scrisă, a fost dusă în sec. al XII-lea de maestrul Dogen în Japonia, unde ea devine Zen. Termenul de zen, provine de la chinezescul ch'an, care este preluat din termenul sanscrit dhiana (meditaţie).

Maestrul Dogen obişnuia să spună: "Trezirea se obţine prin practică. Astfel trezirea nu are limite. Practica provine din trezire. Astfel practica nu are început." Bodhidharma afirma:"Pentru a găsi iluminarea, tot ce aveţi de făcut este să vă vedeţi propria natură. Natura voastră este iluminarea. Dacă nu vă vedeţi propria natură şi alergaţi fără încetare căutând altundeva, nu veţi găsi niciodată iluminarea. Adevărul este că nu e nimic de găsit."