miercuri, 28 mai 2008

ZEN

Zenul s-a născut în China şi a fost adus din India de către înţeleptul Bodhidharma, secolul VI dC. Acesta vroia "o transmitere directă vie, a înţelepciunii; nicio dependenţă faţă de litera moartă; conştientizarea permanentă a existenţei lui Dumnezeu în manifestare, contemplarea propriei naturi divine şi realizarea stării de Buddha."

Decizia sa a fost luată din cauza degenerării scolastice a budismului în India. Bodhidharma a petrecut mulţi ani în China meditând constant în postura lui Buddha. După 9 ani de meditaţie neîntreruptă el realizează adevărul ultim fiind transmiţătorul acestuia noilor săi discipoli.

Metoda sa originală, constă în faptul că învăţătura lui era lipsită de cuvinte, iar când acestea existau, scopul lor era să blocheze mintea discipolului. Această cale spirituală, ce se bazează pe meditaţie, fără o învăţătură scrisă, a fost dusă în sec. al XII-lea de maestrul Dogen în Japonia, unde ea devine Zen. Termenul de zen, provine de la chinezescul ch'an, care este preluat din termenul sanscrit dhiana (meditaţie).

Maestrul Dogen obişnuia să spună: "Trezirea se obţine prin practică. Astfel trezirea nu are limite. Practica provine din trezire. Astfel practica nu are început." Bodhidharma afirma:"Pentru a găsi iluminarea, tot ce aveţi de făcut este să vă vedeţi propria natură. Natura voastră este iluminarea. Dacă nu vă vedeţi propria natură şi alergaţi fără încetare căutând altundeva, nu veţi găsi niciodată iluminarea. Adevărul este că nu e nimic de găsit."

6 comentarii:

Anonim spunea...

interesante postările tale. continuă tot aşa.

Anonim spunea...

Din cate inteleg esti pasionat de viata religioasa a Asiei, si mie imi place sa citesc despre marea lor cultura spirituala.

Cristian spunea...

@viktor
Mulţumesc din suflet!Ce pot să spun? Încerc să insuflu şi altora ideea de a se cunoaşte pe sine ....Chiar nu pretind ca oamenii să facă întocmai cum spun eu. După cum vezi, există atât de multe căi spirituale...Pe curând..:)

Cristian spunea...

@gîndtrist
Da, mă interesează orice are legătură cu noi înşine.Poate exprimarea diferă, cuvintele sunt altele, însă esenţa rămâne aceiaşi - CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI!Te mai aştept..:)

Anonim spunea...

Zenul, ca si rugaciunea, este o Cale. Fiecare o alege pe cea potrivita! Desigur, mie imi e mai aproape rugaciunea, dar fiecare isi stie drumul lui...
Superb si videoclipul! E un bun "material" pentru inducerea starii de liniste, si chiar a meditatiei!

Cristian spunea...

@soul
Aşa este suflet iubit!Indiferent despre ce metode vorbim, ajungem cu toţii în braţele lui D-zeu.Există multe căi, fiecare alege..Rugăciunea adevărată până la urmă este cea fără de cuvinte..Nu am pus materialul întâmplător.Acasă, ascult adesea muzică spirituală de liniştire a sufletului..:)O seară minunată şi îngeraşii să te protejeze acum şi întotdeauna!PA.