marți, 20 mai 2008

DESPRE EGO (Partea I)

Articolul de astăzi este minunat, pentru că de fapt EGO-ul, reprezintă sursa tuturor suferinţelor noastre întrucât se poate deghiza în orice. Este expert în manipulare şi control.

Când suntem mici, părinţii ne vor ajuta să ne dezvoltăm ego-ul. Mereu ne vor spune că suntem frumoşi, inteligenţi, deştepţi. Toate mamele vor spune copiilor că sunt frumoşi şi inteligenţi, chiar dacă realitatea este cu totul alta. Dacă se vor referi din punct de vedere spiritual, lucrurile vor sta altfel.. Dacă nu, cu siguranţă că este vorba despre ego….

Din punctul meu de vedere, înţelepciunea din sufletul unui om reprezintă totul. Dacă acesta este şi inteligent, îi merg rotiţele, atunci totul este perfect.

Până la vârsta de 24 de ani, nu eram deloc conştient de ego. Se pare că de-a lungul timpului, am udat constant seminţele ego-ului. Acesta, este precum o plantă pe care o uzi ca să crească mare; creşte şi creşte ca în final să te sufoce cu prezenţa ei.

Cum procedăm noi? Întâi udăm propriile noastre seminţe „egotice”, ca mai apoi, să încercăm să plantăm aceste seminţe şi în sufletul copiilor. Şi uite aşa, copii noştri încep să devină nişte oameni falşi. Îşi pierd autenticitatea!

Copii mici până în 5 ani, sunt superbi, pentru că pe ei nu îi interesează ego-ul. Vor să atingă furnicile, să se joace în nisip, să se bucure de stele, de soare…Dacă din greşeală se vor împiedica în timp ce aleargă, se vor ridica şi vor râde (dacă nu îşi vor face răni în genunchi). Părinţii nu se vor bucura bineînţeles, chiar îi vor certa pentru că sau murdărit pe haine..

Până la vârsta de 24 de ani, ego-ul meu era foarte dezvoltat. Zilnic udam seminţele „egotice”…Pe semne, vroiam să am cel mai tare ego din Braşov.
Părinţii, au participat şi ei din plin la dezvoltarea ego-ului. De multe ori mama, venea cu cureaua să mă bată pentru că luam 3 la geometrie şi la alte discipline.

Cert este că niciodată nu am rămas corigent. Oricum, când eram copil nu eram conştient că de fapt, învăţam pentru mine şi nu pentru părinţi. Pe atunci, de cele mai multe ori, învăţam pentru părinţi ca să nu-i fac de ruşine la şcoală.

Copii noştrii, trebuie să înveţe pentru ei înşişi. Nu trebuie să înveţe ca să ne facă nouă pe plac. Spiritul de competiţie trebuie să dispară din start.
Nici acum nu este târziu că m-am trezit. Mai bine acum decât niciodată!

Pentru cei mai mulţi dintre noi, cultul personalităţii, reprezintă o comoară. De fapt, este un gunoi….

De multe ori, când văd că mintea stimulează ego-ul să se umfle în pene, mă apucă râsul. Simt că mă comport stupid! Este foarte interesant să-ţi observi stările…

Există situaţii în care ego-ul este pios, se simte lezat – în acest caz, fiinţa umană se simte neîndreptăţită, încearcă prin orice mijloace să se impună, să-şi apere drepturile (în interior acesteia, se găseşte multă nelinişte).

Pe de altă parte, ego-ul se simte bine atunci când obţine câte ceva – o diplomă, distincţii de tot felul, o casă, câştig la loto, etc.

Ambele situaţii sunt distructive! Ego-ul „veşnic umil şi necăjit”, nu doreşte decât să atragă simpatia celor din jur. Numai aşa se simte bine, important, în centrul atenţiei. Într-un cuvânt, oamenii care se autoflagelează atrăgând atenţia celorlalţi, nu fac decât să-şi gâdile ego
-urile.

4 comentarii:

g1b2i3 spunea...

Cristian,am venit si eu la tine in vizita.Te voi trece in blogroll pentru ca si tu esti un om inimos,sensibil.
In ultima perioada am cunoscut atatia oameni cu suflet si,din zi in zi,suntem tot mai multi.

Cristian spunea...

@g1b2i3
Mă bucur ca ai venit pe la mine în vizită. Faptul că ai cunoscut oameni inimoşi şi sensibili nu este întâmplător. D-zeu ştie cel mai bine cum să orânduiască lucrurile. Am încredere deplină în El. Să ne bucurăm împreună, pentru că din nou este sărbătoare în inimile noastre.Pe curând...

Soul spunea...

Foarte, foarte interesante si adevarate lucruri spui! Partea finala mi se pare cea mai interesanta - cea referitoare la egoul unui om asa-zis "umil". Cam acelasi lucru spunea si Briancianinov in cartea pe care am recomandat-o, atunci cand facea comparatia intre adevarata si falsa smerenie. E atat de greu de distins, incat numai harul te poate ajuta!
In rest, ceea ce ai spus despre copilaria si tineretea ta cred ca se pot aplica in mod universal. Toti invatam, intr-o oarecare masura, pentru parinti, si pentru ceilalti. Atunci cand ajungem sa o facem si pentru noi-insine, putem spune ca am urcat o treapta! Eu am fost ceva mai "norocoasa", totusi, intrucat invatatura mi-a placut de mica, imi placea grozav de mult sa cunosc orice, si sa cunosc bine! (Era si un pic de orgoliu aici, recunosc, deci tot egou!:))
Cel mai mult cred, totusi, ca se manifesta egoul (cel putin, eu am probat-o), atunci cand ne "cautam" si ne aparam dreptatea proprie. Cand eram mai tanara, prin facultate, eram foarte sensibila, si nu suportam nici cea mai mica nedreptate! Cu timpul, si cu mai multa cunoastere, am ajuns sa nici nu mai simt nevoia sa ripostez (atunci cand e vorba de mine, nu de altii!) Am observat ca intotdeauna, fara exceptii, capat compensatii pe alte cai, iar cei ce m-au nedreptatit sufera ei-insisi mai tarziu. E ca un fel de "pedagogie" pe care Dumnezeu a desfasurat-o fata de mine, ca sa inteleg "practica" cuvintelor evanghelice! Si, in acelasi timp, inutilitatea oricarei suparari sau enervari...
Multumesc, e o postare foarte interesanta, si mereu actuala!

Cristian spunea...

@soul
Primul pas spre înţelepciune îl faci atunci când recunoşti că ai greşit.Întotdeauna ego-ul te face să te comporţi într-un anumit fel. Adoră să stea mândru,să aibă personalitate.Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că ego-ul este cel care ne face viaţa un iad.Recunosc, că uneori ai impresia că te propulsează către cele mai înalte zări.Însă, este doar o aparenţă.Mintea o să-ţi spună subtil:"Bravo, ce deşteaptă ai fost, cât de inteligentă ai fost..Cine mai este ca tine?"Imediat începe să se compare..
Aşa este!Cu cât încercăm să ne apărăm, cu atât ego-ul iese la suprafaţă. Atunci când ne supărăm, tot ego-ul iese la suprafaţă.Indiferent că avem sau nu dreptate, ego-ul este cel care triumfă.De ce spun asta?
Atunci când un lucru nu este adevărat despre tine, când cineva încearcă să te denigreze şi tu te enervezi,te impui,..,de fapt ego-ul este cel care iese în prim-plan. Când ceva nu este adevărat despre tine,tu nu ar trebui să te enervezi, pentru că şti că acea persoană nu te cunoaşte.Nu a pătruns în fiinţa ta. Cu poţi să te superi pe cineva inconştient? Ştiu că uneori o astfel de persoană te poate duce la disperare.Prin urmare, să o lovesc cu cuvinte urâte, să o fac troacă de porci nu merită...Din contra, arată-i compasiune şi iart-o în sinea ta.Cu cât explodezi mai tare, cu atât energiile negative te înconjoară.Măcar de-ar fi numai atât...Dar afectează şi pe alţii. De fapt, dând prioritate ego-ului nu ai făcut decât să-ţi iroseşti energia.Ai dat satisfacţie ego-ului să se umfle şi cea care a pierdut eşti tu.Un om care se cunoaşte pe sine, nu trebuie să fie foarte afectat de ce spun ceilalţi, indiferent dacă spun ceva de bine sau de rău.Pur şi simplu este un observator!Uneori, mai am tendinţa să mă identific cu exteriorul...Însă, după câteva minute, beculeţul se aprinde şi îmi dau seama că nu se merită să mă enervez.Ego-ul vrea întotdeauna să se impună, să explodeze.
Nu uita, nu trebuie să cauţi să elimini ego-ul...Face parte din viaţa noastră a tuturor.Trebuie doar să-l înţelegi,..,să vezi de unde apare, să observi care sunt sursele lui de hrană.Numai prin atenţie, conştientizare a propriilor stări poţi să anihilezi ego-ul.Este singura cale..