DESPRE EGO (Partea I)

Articolul de astăzi este minunat, pentru că de fapt EGO-ul, reprezintă sursa tuturor suferinţelor noastre întrucât se poate deghiza în orice. Este expert în manipulare şi control.

Când suntem mici, părinţii ne vor ajuta să ne dezvoltăm ego-ul. Mereu ne vor spune că suntem frumoşi, inteligenţi, deştepţi. Toate mamele vor spune copiilor că sunt frumoşi şi inteligenţi, chiar dacă realitatea este cu totul alta. Dacă se vor referi din punct de vedere spiritual, lucrurile vor sta altfel.. Dacă nu, cu siguranţă că este vorba despre ego….

Din punctul meu de vedere, înţelepciunea din sufletul unui om reprezintă totul. Dacă acesta este şi inteligent, îi merg rotiţele, atunci totul este perfect.

Până la vârsta de 24 de ani, nu eram deloc conştient de ego. Se pare că de-a lungul timpului, am udat constant seminţele ego-ului. Acesta, este precum o plantă pe care o uzi ca să crească mare; creşte şi creşte ca în final să te sufoce cu prezenţa ei.

Cum procedăm noi? Întâi udăm propriile noastre seminţe „egotice”, ca mai apoi, să încercăm să plantăm aceste seminţe şi în sufletul copiilor. Şi uite aşa, copii noştri încep să devină nişte oameni falşi. Îşi pierd autenticitatea!

Copii mici până în 5 ani, sunt superbi, pentru că pe ei nu îi interesează ego-ul. Vor să atingă furnicile, să se joace în nisip, să se bucure de stele, de soare…Dacă din greşeală se vor împiedica în timp ce aleargă, se vor ridica şi vor râde (dacă nu îşi vor face răni în genunchi). Părinţii nu se vor bucura bineînţeles, chiar îi vor certa pentru că sau murdărit pe haine..

Până la vârsta de 24 de ani, ego-ul meu era foarte dezvoltat. Zilnic udam seminţele „egotice”…Pe semne, vroiam să am cel mai tare ego din Braşov.
Părinţii, au participat şi ei din plin la dezvoltarea ego-ului. De multe ori mama, venea cu cureaua să mă bată pentru că luam 3 la geometrie şi la alte discipline.

Cert este că niciodată nu am rămas corigent. Oricum, când eram copil nu eram conştient că de fapt, învăţam pentru mine şi nu pentru părinţi. Pe atunci, de cele mai multe ori, învăţam pentru părinţi ca să nu-i fac de ruşine la şcoală.

Copii noştrii, trebuie să înveţe pentru ei înşişi. Nu trebuie să înveţe ca să ne facă nouă pe plac. Spiritul de competiţie trebuie să dispară din start.
Nici acum nu este târziu că m-am trezit. Mai bine acum decât niciodată!

Pentru cei mai mulţi dintre noi, cultul personalităţii, reprezintă o comoară. De fapt, este un gunoi….

De multe ori, când văd că mintea stimulează ego-ul să se umfle în pene, mă apucă râsul. Simt că mă comport stupid! Este foarte interesant să-ţi observi stările…

Există situaţii în care ego-ul este pios, se simte lezat – în acest caz, fiinţa umană se simte neîndreptăţită, încearcă prin orice mijloace să se impună, să-şi apere drepturile (în interior acesteia, se găseşte multă nelinişte).

Pe de altă parte, ego-ul se simte bine atunci când obţine câte ceva – o diplomă, distincţii de tot felul, o casă, câştig la loto, etc.

Ambele situaţii sunt distructive! Ego-ul „veşnic umil şi necăjit”, nu doreşte decât să atragă simpatia celor din jur. Numai aşa se simte bine, important, în centrul atenţiei. Într-un cuvânt, oamenii care se autoflagelează atrăgând atenţia celorlalţi, nu fac decât să-şi gâdile ego-urile.