DESPRE IERTAREA DE SINE

Acest articol, este dedicat tuturor celor care sunt incapabili să se ierte. Ei bine dragii mei, iubirea merge mână în mână cu IERTAREA DE SINE.

Nu poţi să iubeşti pe nimeni dacă nu te iubeşti şi te respecţi pe tine însuţi. Mă uit în jurul meu şi observ că, există destul de multă suferinţă. Chipurile oamenilor sunt plumburii, inima lor la fel.. Într-o altă ordine de idei, oamenii nu pun preţ pe fiinţa lor. Am tot discutat despre acest subiect şi în alte articole. Prin urmare, nu vreau să mă repet.

Ideea de bază care rămâne şi care sper să rămână întipărită în inima fiecăruia, este: A venit vremea să ne iertăm pe noi înşine pentru ca să putem să îi iertăm la rândul nostru pe cei din jur. Toată viaţa oamenii cară poveri, gunoaie….Apoi, ne întrebăm de ce ne îmbolnăvim, de ce suntem nervoşi, etc. Păi, cum să nu fi nervos când te identifici cu exteriorul zi de zi, fumezi şi bei prea mult, nu te odihneşti suficient? Eşti doar o mască cu chip de om!

Te-ai uitat vreodată în oglindă? Dacă nu ai făcut-o până acum, fă-o de grabă! Ai să vezi o mască…Nu te vei recunoaşte.. Dacă, uneori preferi să te ascunzi, încercând să-ţi mănânci tipul cu tot felul de activităţi inutile doar, doar uiţi de tine, ei bine, privitul în oglindă te poate trezi. Dacă tu te poţi minţi în sinea ta, oglinda n-o poate face…

Trebuie să înţelegem că, atunci când aduci iubire în inima ta, automat asta implică şi iertare. Iertarea este rezultatul iubirii.
O parte dintre noi, ne trezim dimineaţa şi ne uităm cu silă la noi, de parcă D-zeu a făcut o greşeală când ne-a dat viaţă. Mulţi dintre noi spunem despre noi înşine: „Ce prost / proastă sunt!” „Ce chip urât am!” „De ce am nasul prea mare, sunt prea scund(ă), am sânii prea mici?” „Ştiam că sunt cel / cea mai nenorocit(ă) de pe pământ pentru că am avut încredere în el / ea.” Exemplele, pot continua.. De multe ori, avem tendinţa să ne judecăm pentru lucruri mărunte, să ne jignim fiinţa, iar unii dintre noi apelăm chiar la autoflagelare.. În general, oamenii din penitenciare au această tendinţă de a se autoflagela.

Toate viciile sunt metode de autoflagelare, de autodistrugere.. Îmi pare rău să spun asta, pentru cei care sunt un pic mai sensibili, însă nu am ce face. Nu pot să vă mint…Oamenii sunt foarte ciudaţi! În loc să aducă în sufletul lor iubire, acceptare, ei se autodistrug!

D-zeu, oftează de fiecare dată când vede cât de stupid ne comportăm. Norocul nostru este că, suntem copii Lui iar El ne iubeşte necondiţionat. De exemplu, n-am văzut niciodată un animal să se autoflageleze, să se autopedepsească. Se pare, că animalele ne dau lecţii în acest sens. Oamenii care nu pun niciun preţ pe ei înşişi, sunt cei care nu se găsesc într-o relaţie de comuniune cu D-zeu. Când şti că D-zeu te iubeşte şi este lângă tine zi de zi, cum să nu radiezi de bucurie? Cum poţi continua să te autodistrugi? Chiar şi atunci când ai probleme nu trebuie să-ţi pierzi încrederea…Încrederea este totul!

Aşa că, slabe şanse să mă convingeţi că vă aflaţi într-o relaţie de iubire cu Sursa Divină care este D-zeu…De fiecare dată, când ne autoflagelăm, fumăm prea mult, bem prea mult, mâncăm prea mult, ne drogăm, luăm supradoze de medicamente, uităm de noi înşine în favoarea celor lumeşti, etc. – suntem rupţi de D-zeu. Am pierdut contactul cu D-zeu! Spun acest lucru pentru că, toate cele ce vor veni după, ne vor aduce multă suferinţă.. Oare ne place să suferim?

Din cele prezentate mai sus, rezultă că, nivelul nostru de spiritualitate este limitat. Printre noi, există oameni care au o ură tacită faţă de ei înşişi şi automat, faţă de ceilalţi din jur. Să ştiţi că şi eu mă judecam aspru pentru lucruri de nimic…Ajunsesem să mă bombardez cu gânduri distructive (asta se întâmpla acum 7 ani). Şi acum, mai am unele zvâcniri şi sincer când devin conştient, mă apucă râsul.

Pe de altă parte, societatea îşi aduce şi ea contribuţia în a ne induce de cele mai multe ori aceste gânduri distructive, astfel încât să nu ne preţuim şi să ne iertăm. Fraţii, surorile, mătuşile, profesorii noştri, chiar şi preoţii, ne îndoctrinează şi ne induc starea de vinovăţie pentru orice, spunându-ne cine şi ce suntem, creându-ne răni în fiinţa noastră. La sfârşit, ne mirăm de ce unii dintre noi, ajungem în pragul nebuniei…. Cum să nu ajungi nebun când vezi că toţi te judecă şi te fac troacă de porci? Când, absolut de la nimeni nu primeşti compasiune şi iertare, înţelegere, judecându-te? Este normal să începi să te judeci şi tu, să începi să crezi că eşti cea mai nenorocită fiinţă de pe pământ.

Cu toate acestea, poţi de exemplu să te simţi vinovat, dar să nu faci din asta o problemă care să te macine în interior. Dacă îi spun cuiva aproape zilnic că este prost / proastă ajunge cu siguranţă să creadă cei spun. Îşi va spune la nivel de subconştient: “Cu siguranţă că aşa sunt!”

În acest fel, creăm în sufletul celor din jur traume, răni interioare. De fapt, în cine lovim? Tot în noi înşine! Rana celor din jurul nostru apare şi în noi înşine. De obicei, oamenii ar trebui să înveţe din greşeli însă nu prea o fac…Şi uite aşa, omul cară foarte multe lanţuri după el. Cum să te simţi liber când cari după tine atâtea lanţuri formate din vini, frici, lipsă de compasiune şi iertare faţă de tine însuţi şi faţă de ceilalţi? Foarte dificil! Devii un depozit! Eventual, un butoi cu sentimente de remuşcare, frică, ură, care stau să explodeze în orice moment. Fiecare dintre noi, are momente când devine pur şi simplu o “dinamită”.

Mă uit de exemplu, la mama mea şi sincer, la cei 53 de ani, încă nu s-a plictisit să care gunoaie după ea. Mereu îi spun să nu se mai judece aspru, să nu se mai autoflageleze atunci când este nervoasă..Însă, parcă degeaba îi spun..Totul se şterge din mintea ei şi parcă niciodată nu i-am spus nimic. În acea clipă, începe să se judece şi mai aspru pentru simplul fapt că, a uitat ceea ce i-am spus şi a dat frâu liber sentimentelor negative..Din păcate, îşi face şi mai mult rău!

Toţi trăim astfel de stări….Depinde de noi, dacă suprimăm răul din faşă devenind mai conştienţi sau nu!
Nu uitaţi: Iertaţi-vă pe voi înşivă, astfel încât, să fiţi capabili să-i iertaţi pe cei care v-au greşit. Aduceţi iubire în inima voastră, tot timpul…..Aceasta să vă fie hrana zilnică înainte de cea pur lumească. Degeaba îţi hrăneşti corpul cu mâncare dacă nu şi spiritual.

În lume, există atâta haos provocat de noi înşine..Oare merită să ne comportăm în acest fel tot timpul? Nu cred! A venit vremea, să ne trezim! Nu pot să închei acest articol decât paprafrazând-o pe Daphne Rose Kingma:”Poţi să-i iubeşti pe ceilalţi, să ai grijă de ei, să-i încurajezi, să-i sprijini, să-i asculţi, să-i alini, să glumeşti, să discuţi în contradictoriu şi să plângi alături de ei – şi sper că aşa şi faci – dar toate darurile bucuriei, respectul şi grijiii pe care le oferi celorlalţi, le meriţi şi tu. Ai nevoie de dragostea pe care doar tu poţi să ţi-o dai”. Atât pentru astăzi..