vineri, 5 septembrie 2008

GEORGE IVANOVITCH GURDJIEFF

Înainte de începutul primului război mondial, un om de origine armeano-greacă, ce trăise din plin experienţa călătoriilor şi a trăirilor profund ezoterice, s-a întors în Rusia, ţara în care se născuse, aducând cu el nepreţuita învăţătură mistică a Orientului.
GEORGE IVANOVITCH GURDJIEFF (1877-1949) s-a născut în oraşul Alexandropol, în apropierea graniţei ruso-persice. Familia sa, de origine greacă, a locuit o perioadă de timp în Turcia, stabilindu-se ulterior în Armenia.Tatăl lui Gurdjieff, persoana cu cea mai mare influenţă asupra copilăriei şi adolescenţei lui, era de profesie tâmplar.
A cunoscut autentici maeştri spirituali, a studiat practicile yoghine, a vizitat celebrele mănăstiri tibetane. Conducătorii grupului din care făcea parte îl trimiteau de la un maestru la altul, fiecare dintre aceştia dăruindu-i o parte din cunoştinţele sale, precum şi meseria lor.
Gurdjieff s-a întors la Moscova în anul 1912, unde a urmărit să-şi formeze un grup de discipoli. Printre primii săi discipoli se aflau: Dr. de Stjoernval, compozitorul Thomas de Hartmann, sculptorul Vladimir Pohl.În anul 1915, îl întâlneşte pe Peter Demianovitch Ouspensky.
Ouspensky era un cunoscut matematician, jurnalist şi un mare amator de ezoterism. Scrisese o carte de succes, numită "Tertium Organum" - în care argumenta ideea abordării timpului ca o a patra dimensiune.
La baza sistemului predat de Gurdjieff se află următoarele idei:
- omul este într-o stare de adormire, în care nu-şi foloseşte decât o infimă parte a forţei sale afective, mentale şi spirituale;
- omul este atât de condiţionat de obiceiurile şi de prejudecăţile sale încât toate reacţiile sale îi sunt total previzibile, el funcţionând la fel ca o maşină, ceea ce l-a determinat pe Gurdjieff să introducă conceptul de om-maşină;
- omul-maşină este supus unei multitudini de legi ce-i determină existenţa;
- omul trebuie să ajungă să devină propriul stăpân folosindu-şi liberul arbitru şi aceasta nu se poate realiza decât printr-un proces de auto-observare şi de conştientizare;
Cel mai important discipol al său, Ouspensky, a scris despre Gurdjieff şi învăţătura sa, în "Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută" şi "A patra cale". A murit în luna octombrie a anului 1949, lăsând în urma sa un sistem care a transformat viaţa multor oameni precum şi domeniul artei, al teatrului şi psihanalizei.
"Omul nu are un mare "Eu" unic, ci este scindat într-o mulţime de "eu"-ri. Dar fiecare dintre ele este capabil să se autoproclame ca fiind "Esenţa", să acţioneze în numele Esenţei, să facă promisiuni, să ia decizii, să fie sau nu de acord cu ceea ce un alt "eu" ar avea de făcut. Aceasta este tragedia fiinţei umane, ca oricare "eu" micuţ să aibă astfel puterea de a semna tratate, ca după aceea omul, adică Esenţa, să fie cel care trebuie să facă faţă."
"Ceea ce oamenii trebuie să sacrifice este suferinţa lor: nimic nu este mai dificil de sacrificat. Un om va renunţa la orice plăcere mai degrabă decât să renunţe la propria sa suferinţă. Omul a degenerat în aşa fel încât ţine la asta mai mult decât la orice. Şi totuşi, este indispensabil să se elibereze de suferinţă."
"O creştere interioară, o transformare spirituală a fiinţei depinde în întregime de munca pe care o depune fiecare, singur, în acest sens."
P.D.Ouspensky spunea despre Gurdjieff: „Îmi plăceau la el mai ales simţul umorului şi completa absenţă a oricăror pretenţii de sfinţenie sau posesiune a puterilor miraculoase deşi, aşa cum ne-am convins mai târziu, el poseda ştiinţa şi capacitatea de a crea fenomene neobişnuite de ordin psihologic. Dar râdea întotdeauna de oamenii care aşteptau de la el miracole.”
"Frapa prin marea sa simplitate interioară şi aerul său natural cu care ne făcea să uităm complet că reprezenta pentru noi lumea miraculosului şi a necunoscutului. Se simţea, de asemenea, în el, foarte puternic, absenţa totală a oricărui fel de afectare sau dorinţă de a impresiona în vreun fel pe cei din anturajul său. În plus, îl simţeam complet dezinteresat, total indiferent faţă de lux, faţă de confortul său şi capabil de a nu precupeţi nici un efort în munca sa." (P.D.Ouspensky, Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută)

2 comentarii:

Elena spunea...

Ma crezi sau nu,acum plang! Toti maestrii mei iubiti sunt pe blogul tau.Gurgjieff,Klein!!!Sunt convinsa ca n-am intrat deloc intamplator pe blogul tau,am ceva probleme si cred ca regasindu-i aici pe maestri ,e un semn ca se vor rezolva in curand,parca imi spun toti sa nu-mi pierd speranta! Iti multumesc mult ,Cristian ! Azi chiar aveam nevoie de cineva ca tine! Din nou iti trimit un gand bun!

Cristian spunea...

@Elena
Plânsul întotdeauna eliberează.Este bine să plângi atunci când simţi compasiune faţă de omenire, simţi iubire faţă de oameni.Iubirea este o calitate a inimii, este intrinsecă. Întotdeauna dă pe afară...Sigur că nu ai intrat întâmplător pe blog.Crezi că atunci când am citit prima carte de spiritualitate a fost ceva întâmplător? Am citit prima carte de spiritualitate acum 9 ani într-un moment când viaţa mea era un haos total.A fost suficient să citesc o singură carte pentru ca să nu mă mai opresc.
Mă bucur că inima ta se bucură...Prietenia este cea mai înaltă formă de iubire.:)Şi nu uita,.....Sunt lângă tine ca să te ridic atunci când cazi.Prietenii adevăraţi nu îţi plâng de milă ci te îmbărbătează să mergi mai departe.Viaţa este o şcoală!Până şi din căzături avem ceva de învăţat.Trimit iubire pentru sufletul tău acum şi întotdeauna.:)