În ultimele luni, albumul de debut al cântăreţei britanice DUFFY, a căpătat statutul de fenomen atât în Europa, cât şi peste ocean.
S-a spus despre Duffy că are farmecul aristocratic al lui Dusty Springfield, la care se adaugă senzualitatea lui Amy Whinhouse, tonalitatea vocii lui Dolly Parton, în timp ce acordurile retro-şic de pe "Rockferry" amintesc de vitalitatea trioului The Supremes.
Cu toate acestea, Duffy are un sound unic, care a bulversat piaţa muzicală internaţională chiar înainte de lansarea albumului său de debut, în special datorită vocii puternice şi a timbrului ferm şi particular.
Clasată pe locul al doilea în topul preferinţelor criticilor muzicali în sondajul BBC Sound, artista îmbină perfect blues-ul nostalgic cu un sound rustic al unei vieţi moderne.
"Rockferry", albumul de debut al senzaţiei anului 2008, reprezintă esenţa stilului său muzical. Realizat în colaborare cu Bernard Butler, fostul chitarist al trupei Suede, materialul cuprinde zece piese, printre care şi hitul "Mercy", clasat timp de cinci săptămâni pe primul loc în topurile de specialitate britanice.
De asemenea, şi în România single-ul "Mercy" a avut o evoluţie spectaculoasă de la lansare, urcând într-o singură săptămână 51 de poziţii în top, de pe locul 84 pe locul 33.
Albumul "Rockferry" a fost răsplătit în Marea Britanie cu discul de platină la numai două zile de la lansare, iar în momentul de faţă, potrivit reprezentanţilor Universal Music, acesta a fost vândut în mai bine de un milion de copii.

2 comentarii:
Salut prieten vechi
Ma bucur ca in sfarsit (:P) ai renuntat cel putin azi la Celine Dion si ai descoperit vocea trupei Duffy. Era un spirit de gluma, te rog nu-mi purta ranchiuna, doar ca stii, nu stiu daca ai trait asta, in momentul in care toata lumea este idolatrizeaza pe cineva parca ai un sentiment de "pastrare a distantei". Oricum ma bucur ca ai postat "things" despre Duffy, o asemenea voce nu te duce pe taramul viselor (asa cum o face Celine) dar iti pune intrebari. Ea vine de undeva din trecut, iti cere socoteala si te pune un pic la zid in cazul in care nu esti tu. Scuze, dar mie sentimentul asta imi trezeste. Incearca sa asculti intreg albumul, este ... altceva, nu e comercial, sper sa-ti placa.
O zi superba
P.S. Imi place mult blog-ul tau.
Pupici
@robert_c
Bună!Nu mai ştiam nimic despre tine.Am renunţat deocamdată la Celine...:)Apoi, de ce să nu recunoaştem, mereu pe piaţa muzicală vor apărea artişti buni. Interesantă abordarea ta legată de trecut.Muzica acestei artiste, te conduce într-adevăr undeva în trecut.O să fac rost de albumul ei.Sunt convins că promite multe.Are multe de dăruit publicului din întreaga lume...
Mulţumesc pentru gândurile tale...PA!:)
Trimiteți un comentariu