Aşa că, după ce am luat salariul am luat trenul până la Bucureşti de la ora două noaptea, ca mai apoi să-mi continui drumul de la Bucureşti până la Craiova. Între noi, se legase o prietenie frumoasă. Sufletul lui era Creator. Primeam tot felul de felicitări. Chiar îmi aduc aminte când stăteam cu părinţii mei în bucătărie şi citeam scrisorile lui, ne uitam la felicitări…Erau efectiv superbe!Iată-mă ajuns la penitenciarul din Craiova…. Nu mi-a fost frică când am intrat înăuntru. Ştiam că iubirea înseamnă de fapt a renunţa la frică. Atmosfera era destul de sumbră, mai ales că nu m-am dus niciodată într-un penitenciar..
Bineînţeles că, cei de acolo nici nu vroiau să audă de mine, chiar vroiau să fac cale întoarsă înapoi la Braşov. Însă nu am plecat! Am stat până când un ofiţer de pază m-a întrebat ce caut şi cine sunt..M-am prezentat şi i-am spus că sunt prieten cu Ion, că l-am cunoscut prin intermediul unui articol din ziar. Domnul respectiv, ştia despre ce este vorba….Apoi, iaraşi vroia să mă trimită la plimbare spunându-mi că este un criminal periculos şi că nu am ce cauta acolo dacă nu sunt din familie. I-am zis că eu sunt familia lui…A căscat ochii mari şi nu a spus nimic!Până la urmă, mi-a spus să aştept că o să-l aducă la sfârşit, după ce se termină vizitele....După vreo două ore, mă anunţă să vin să-l văd…Am intrat înăuntru, cei de acolo controlându-mă până la piele..Toţi se mirau şi credeau că sunt nebun.. Din păcate, pe mine nu mă interesa ce a făcut Ion. Pentru mine, lucrurile oribile pe care le-a făcut nu mai contau…Frica dispăruse, ştiam că frica atrage şi mai multă frică.. Aşa că, am lăsat-o acasă!
Am plecat spre Craiova cu inima deschisă şi cu o bucurie infinită în suflet. De fapt, comunicam cu sufletul lui minunat. Când l-am văzut, am crezut că pic jos pentru că arata îngrozitor…Şi acum, când îmi aduc aminte mă emoţionez….Am luat receptorul în mână şi am început să vorbesc cu el 5 minute printr-un geam transparent..Îmi aduc aminte că preţ de 3 minute, nu a scos o vorbă, pur şi simplu plângea ca un copil, de bucurie….Nu-i venea să creadă că m-am dus să-l văd…Îi făcusem o mare surpriză având în vedere că nu-l mai vizitase nimeni de mai bine de 15 ani. Ii vedeam ochii, cum se scăldau în lacrimi.
Când te foloseşti de intrumentul iubirii totul se transformă în jur! Ştia şi el acest lucru foarte bine! Niciodată nu voi putea exprima în cuvinte ce am simţit atunci! Totul s-a desfăşurat foarte repede! A apucat doar să-mi spună că mi-a trimis o felicitare de Sfântul Gavriil.
Odată plecat de acolo, mi-a fost foarte rău. Când am ajuns la gară, efectiv m-am eliberat de tot răul (energia negativă) pe care o acumulasem în mine din acel penitenciar. După ce am vomitat într-o toaletă, mi-am revenit imediat..Nu mi-a venit să cred cum într-un penitenciar există atâta energie negativă.
Ai mei părinţi, nu au ştiut că m-am dus să-l văd…Nici nu ştiu dacă m-ar fi lăsat mai ales că ştiau că era închis pe viaţă pentru săvârşirea mai multor crime..Le-am spus după ce m-am întors de acolo. Oricum, sunt multe de spus…Lecturându-i scrisorile mi-am dat seama că judecata este inutilă. După ce i-am citit viaţa din scrisori, mi-am dat seama că puteam să ajung şi eu în aceiaşi situaţie ca şi el.
Punând în aplicare iubirea necondiţionată faţă de toate fiinţele mi-am dat seama că toţi maeştrii spirituali au dreptate. Frica nu a existat, a existat doar bucuria de a vedea un suflet care era însetat de cunoaştere de sine…Chiar dacă a plecat în astral, ştiu că se gândeşte cu drag la mine şi mă veghează.
Iar vouă, dragi prieteni, vă spun: Iubiţi cu toată fiinţa şi inima…. Fiţi o lumină care luminează alte suflete….Numai atunci puteţi să-l simţiţi cu adevărat pe D-zeu….
8 comentarii:
Minunata poveste! Ma bucur ca mai exista oameni care pot depasi, nu neaparat frica, ci "barierele" impuse de educatie, si societate!
Ceea ce ai facut tu cu acel om se numeste "milostenie sufleteasca", si e un lucru de mare pret!
Am trimis si eu scrisori bolnavilor de prin reviste, cu sfaturi si incurajari, dar nu am ajuns pana la a-i vizita...Insa, au fost mai multe motive, majoritatea strict "materiale".
Bucura-te ca Dumnezeu ti-a ingaduit sa vezi o cale - sa "te trezesti", cum se spune! Nu toti oamenii au aceasta sansa, sau n-o folosesc!
@soul
Multumesc din suflet pentru comentariu!Am incercat sa imbin teoria cu practica.Altfel,pentru ce sa fim plini de cunoastere daca nu punem nimic in practica?? Pe nimeni nu impresioneaza cuvintele atata timp cat nu suntem capabili sa ne apropiem cu inima de cineva. Stiu, ca pentru unii dintre noi pare destul de riscant sa vizitezi un puscarias inchis pe viata pentru crimele savarsite.Multi au crezut ca am innebunit.Insa, inima imi spunea sa ma duc sa-l vizitez.Scopul meu era sa nu pun degetul pe rana ci sa vindec.Avem tendinta sa punem degetul pe rana,sa apasam si mai tare pe rana atunci cand avem ceva de reprosat celor din jur indiferent ca este vorba de un criminal, alcoolic, cersetor, etc...Toate aceste suflete au nevoie de mangaiere si iubire...Criminalul, hotul, cersetorul-toti au nevoie de iubire.Ei pur si simplu striga dupa ajutor si nimeni nu vede acest lucru.Pe Ion, nu l-au interesat aspectele materiale.Eram hrana pentru sufletul lui..Imi aduc aminte cum astepta cu infrigurare sa primeasca urmatoarea scrisoare de la mine...D-zeule, cand imi aduc aminte...Si eu, ii asteptam scrisorile sa imi spuna ce a mai facut.Vreau sa-ti spun ca, fiind singur in celula putea sa se autoanalizeze..Iar eu, ii dadeam forta!Cei de acolo observau ca se schimbase si multi nu stiau care este cauza..Cert este ca, dintr-un suflet chinuit si batjocorit de cei din jur a ajuns sa isi schimbe mentalitatea fata de ceea ce inseamna aproapele...Pana la urma, prietene, sti cum este, nu conteaza ce ai fost toata viata...Daca la finalul ei te-ai trezit ai facut un mare pas pentru sufletul tau.....Pur si simplu l-am ajutat sa se inalte, i-am dat aripi sa zboare..Multumesc inca odata pentru tot!Ai grija de tine suflet divin.
Esti un om cu suflet mare.Ai trecut peste prejudecati, frica, ai avut putere sa ierti si astfel ai daruit o raza de soare unui om care traia in bezna.
@freeangel
Nu fac din asta o virtute!Tot ce pot sa-ti spun este ca, iubirea nu tine cont de nimic.L-ai vazut pe Isus sa tine cont de ceva? Era prezent acolo unde era invitat, vindeca orbii, ierta pe toti cei credeau in El.Din pacate, omenirea nu a invatat foarte multe de pe urma invataturilor Sale.Si nu uita freeangel ca ceea ce sunt eu, esti si tu. Ce pot face eu, poti face si tu. Nu exista limita cand este vorba de iubire neconditionata fata de toate fiintele.:)
Tu esti un crestin adevarat, Cristi, intr-o lume in care crestinismul a ajuns, din pacate, doar o "coaja", in majoritatea cazurilor!
Si eu uneori simt ca nu practic adevaratul crestinism...care e mult prea greu! (Incercarile cele mai grele sunt in plan interior...iertarea celor care te-au tradat, nepomenirea de rau...sa raspunzi unei "usi trantite" printr-un zambet...aici e Golgota!)
Insa, exemplul tau ne da puterea de a merge mai departe! Putem spune si noi, ca nu mai stiu care filosof: "si totusi exista" [crestinism]
@soul
Ce dragut esti!Ma faci sa zambesc..:)Inima mea este suficient de incapatoare si pentru tine..Oricine este binevenit!Si nu uita: Ce pot face eu, poti face si tu! Ce sunt eu, esti si tu! Toti avem atat de multe comori in interior care sunt gata sa tasneasca afara..Elibereaza-ti constiinta si nu te judeca aspru. Fa ce simti! Atat cat faci este suficient!Isus, mereu ne-a spus ca ceea ce poate face El si noi putem face;lucruri chiar mai marete...Sa ascultam de aceasta invatatura minunata.Ramai asa cum esti, esti OK!Exploreaza-te permanent si vei vedea ca vei straluci si mai tare.Am incredere in tine pentru ca esti o parte din Creator ca si mine..:)
Stiam povestea. Minunat gest. Doar atat spun: „Iubirea este singura reactie ce demonteaza frica” (Paul Ferini). Pupici:*
@Andrei
He, he......De unde știai povestea?:))
Trimiteți un comentariu