duminică, 20 aprilie 2008

DESPRE EDUCAŢIE

Să vorbim despre EDUCAŢIE…. Majoritatea dintre noi, dorim să avem o educaţie aleasă, să devenim genii în diferite domenii de activitate. Cu cât acumulezi mai mult, cu atât te simţi mai bine. Şti, că o să ajungi cineva, poate director de firmă, ori preşedinte, cine ştie….

În ultima vreme, am observat că standardele noastre au crescut în ceea ce priveşte pregătirea profesională. Toţi vrem să trăim o viaţă mai bună…. Setea de a acumula cât mai multe cunoştinţe merge mână în mână cu setea de a deveni o mare personalitate, de a achiziţiona o maşină, o casă, etc. Nimeni, nu acumulează informaţii dacă nu le utilizează în folosul comunităţii şi este remunerat aşa cum se cuvine.. Dacă facem o facultate, un master,...., pentru ce le facem? Ca s-o ducem mai bine! Nimeni nu învaţă doar pentru a acumula informaţii în creier degeaba! Oricum, dacă nu foloseşti cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor de studiu, cu siguranţă că încet, încet, acestea se vor şterge din creier..

Şi eu m-am şcolit şi ştiu că am făcut tot ce am făcut, ca s-o duc mai bine decât au dus-o părinţii mei. Atâta tot! Îmi place ceea ce fac, recunosc! Cu toate acestea, sunt conştient că, adevărata bucurie interioară, nu are legătură cu ceea ce am acumulat de-a lungul timpului în creier..

Oricum, nimeni nu spune să nu acumulezi cunoştinţe mai mult sau mai puţin împrumutate de la alţii.. Ideea este să nu faci din asta un scop, o ţintă. Dacă facem din propriile noastre meserii nişte ţinte, cu siguranţă că nu ne mai stă capul la spiritualitate.. Ţelul nostru este altul, întreaga energie se îndreaptă spre realizarea noastră profesională. Societatea, oricum este plină de roboţi. Este bine din când în când, să ieşim din acest cerc vicios şi să ne mai şi privim în oglindă..

De când suntem mici, societatea formată din (mama, tata, mătuşile, fraţii, unchii, prietenii, profesorii) ne indică tot timpul direcţia corectă...Toată lumea ne învaţă să devenim competitivi în relaţiile cu ceilalţi, să fim “the best”. Nu degeaba, orice muncă trebuie să fie recompensată. Motivaţia rămâne pe primul plan! Ea apare din fragedă pruncie…Suntem îndoctrinaţi cu idei, care în timp devin atât de bine înrădăcinate în creier încât foarte greu mai putem accesa comanda – delete. De când suntem mici, suntem stimulaţi să învăţăm bine, ca să ne pună pe cap doamna învăţătoare/dirigintă, coroniţă. Egoul nostru, se simte în al nouălea cer când iese în faţa careului şi primeşte aplauzele celor din jur. Uite aşa iese la iveală egoul, mândria, aroganţa, invidia, etc.. Apoi, ne mirăm de ce societatea în care trăim este atât de putredă.

Personal vorbind, pot spune că, niciodată nu am excelat la învăţătură şi niciodată nu mi-am dorit să am coroniţă pe cap. Prin urmare, nici nu am avut aşa ceva.. Când eram mic, îmi era ciuda pe colegii merituoşi la învăţătură, şi nu atât pentru că erau premianţi ci pentru că, profesorii se comportau altfel cu aceştia …Ceilalţi elevi (printre care şi subsemnatul) mai puţin merituoşi, eram oarecum trataţi altfel. Nu se manifesta acelaşi interes faţă de noi. Din acest motiv, nu suportam colegii care se făleau şi îmi fluturau diplomele prin faţă! Iată cum, invidia, apărea la suprafaţă…Aşa că, indiferent dacă eram sau nu premiant sentimentele negative tot mă copleşeau…Tot nutream gânduri negative,…,din prostie bineînţeles..

O societate ideală, este aceea în care coroniţele dispar, diplomele dispar, lauda dispare. Ideal ar fi, să ne pregătim profesional, însă fără speranţă de răsplată, astfel încât egoul să fie din faşă retezat. Însă ştiu, că acest lucru este imposibil pentru că oamenii s-ar simţi inutili.. Cum să înveţi atât şi să nu fi ridicat în slăvi? Este imposibil…. Aşa că, inventăm diplome, distincţii care să ne facă să ne simţim importanţi. Cred că, de fapt, ne simţim atât de inutili, încât singura noastră alinare stă în aceste diplome.. Numai în acest fel putem să atragem atenţia celor din jur…Altfel, am deveni invizibili pentru ceilalţi… Iar egoul, doreşte să se afirme întotdeauna..

Educaţia are scopul ei, însă în sens constructiv. Fără comparaţii, fără laude, fără coroniţe…Toate acestea separă fiinţa umană, lăsând loc superiorităţii şi ideii de putere…Concluzia: Adevărata putere, înţelepciune se află întotdeauna în noi. Omul care se cunoaşte pe sine nu are nevoie de nimic. Atât pentru astăzi...

4 comentarii:

james crissilv spunea...

ideal ar fi ca fiecare sa se preocupe de propria dezvoltare personala si sa ajunga acolo unde simte ca vrea...
o zi minunata iti doresc

Cristian spunea...

@james crissilv
Asa este!Insa, bine ar fi ca fiecare sa se uite in gradina personala.Lucrurile ar sta cu totul altfel! Avem multe de invatat....:)

diana spunea...

Ai dreptate mare in ceea ce priveste tratamentul aparte acordat eleviolor premianti!M-am gandit de multe ori la asta.Cativa ani(doar atat timp cat asta m-a interesat)am fost eleva premianta.Insa,inca de atunci simteam ca li se face o mare nedreptate colegilor mei cu rezultate mai putin bune.Nu am considerat niciodata asta corect!Si nu doar din spirit de justitiar..:)
Pur si simplu cred ca le sunt anulate sansele,atat timp cat sunt tratati astfel.Niciodata copii nu vor fi la fel!Un pedagog bun,trebuie sa gaseasca o cale de comunicare cu fiecare dintre ei!Inteligenta nativa,aptitudinile,nu au sanse de a fi descoperite si dezvoltate intr-un sistem in care "nota" este singura care "vorbeste"...

Cristian spunea...

@diana
Din pacate, aceasta este societatea in care traim prietena draga...Sistemul este atat de stramb....Oare observa cineva? Nu ai facut decat sa completezi articolul postat..Pur si simplu esti minunata!Nici un copil nu este prost.Daca il desconsideri,o sa simta asta si chiar o sa creada ca este mediocru.Incepe sa-si piarda increderea in sine.Si dupa cum sti si tu, copilaria este foarte importanta, impactul pe care-l au adultii uneori este devastator pentru cei mici...Ai grija de tine si te mai astept!Cris..:)