joi, 17 aprilie 2008

DESPRE AMÂNARE

Să vorbim despre AMÂNARE…După cum ştim cu toţii, fiecare are tendinţa să amâne rezolvarea diferitelor probleme pe care le are.. Azi un pic, mâine un pic,…,şi tot aşa.. Din păcate, amânarea este omniprezentă în viaţa noastră. Cu toate acestea, să fii precaut nu este un lucru rău; te protejezi de eventualele neplăceri. Aici vorbim, despre adevăratele amânări care, sunt tot mai prezente în viaţa noastră.

Amânările „distructive” sunt cele legate de sănătate şi nu în ultimul rând de cunoaşterea de sine. Un om care fuge toată ziua când în colo, când în coace, apelează cel mai des la acest tip de amânare. El se va canaliza foarte tare spre partea materială, realizare personală, prosperitate şi mereu o să pună pe locul doi problemele de sănătate sau cunoaşterea de sine.. În gândul lui, se va gândi că o să îşi găsească timp şi pentru asta. Din păcate, mereu o să intervină altceva şi iarăşi o să amâne. De fapt, mintea mereu amână, adoră să amâne lucrurile cu adevărat importante pentru suflet.

Uneori, mă întreb cum poţi să fi toată ziua un titirez şi să nu ai astâmpăr. Mulţi spun: ”Aşa m-am născut, nu pot să stau o clipă locului. A-şi înnebuni să stau degeaba şi să nu fac nimic”. Normal că nu poţi să stai,.., doar nu o să laşi timpul să treacă pe lângă tine. Time is money! Fiinţa umană, niciodată nu amână problemele pur lumeşti în favoarea celor esoterice, spirituale, etc. Ici colo întâlneşti câte un om, care se simte atras şi spre aşa ceva.

Materialele de mai jos, scot foarte bine în evidenţă acest tip de amânare…. Domnul profesor, din materialele video înregistrate mai jos cu telefonul mobil, în inconştienţa lui, uită că ochii sunt importanţi, mai ales că, este şi dascăl. Este ciudat faptul că are ochelari de soare, îi dă jos, deschide catalogul să facă prezenţa,…,şi surpriză: este aproape chior.. Trist dar adevărat!

Bineînţeles că nu-l judec, poate doar şi-a uitat cealaltă pereche de ochelari acasă, cine ştie….Important este să nu amâne prezentarea la medicul oftalmolog în cazul în care chiar nu are o pereche de ochelari. După cum se vede, profu’, face deliciul elevilor care se distrează copios…Imaginile nu necesită comentarii, pentru că, efectiv, te lasă fără grai. Sper, d-nule profesor, că v-aţi rezolvat problema ochelarilor pentru ca elevii să nu se mai distreze tot din inconştienţă bineînţeles, pe seama dvs. Atât pentru astăzi..




2 comentarii:

Soul spunea...

Amanarea e intotdeauna un "punct dureros" al vietilor noastre!
Exista doua mari tipuri de amanare: cea impusa de conditiile vietii (cand ai dori nemaipomenit sa faci ceva, dar nu ai timpul, sau posibilitatile), si cea care ne apartine, datorata slabiciunilor noastre. Ultimul tip are foarte, foarte multe variante...Tu ai expus-o foarte frumos pe cea a amanarii din neglijare. Insa, ea poate avea si o compunenta generoasa, ex. amanarea de a merge la medic pentru problemele proprii, simtind ca ale casei, familiei, uneori chiar profesiei, sunt mai importante! Mai exista si amanarea din lasitate, teama, neasumarea raspunderii...din depresie, si sentimentul inutilitatii unor lucruri...din superficialitate...si altele!
E chiar un subiect interesant, si imi pare rau ca nu am suficient timp sa il dezbat asa cum merita. Insa, multumesc ca ai propus aceasta tema! O seara buna sa ai!

Cristian spunea...

@soul
Cu placere! Ma bucur ca ti-a placut!Intradevar, sunt multe de spus si fiecare tip de amanare are un impact mai mult sau mai putin satisfacator asupra noastra.Cert este ca, trebuie sa fim atenti ca sa nu ajungem niciodata in postura in care a ajuns d-nul acela din materialul filmat cu telefonul.