DESPRE SIMPLITATE

Să vorbim despre SIMPLITATE… Ador acest subiect ştiind că prin simplitate oamenii sunt mult mai aproape de D-zeu..

La vârsta de 32 de ani, abia pot număra pe degete oamenii simplii din viaţa mea….Naturalul a dispărut în totalitate din viaţa noastră.

Datorită luptei pentru supravieţuire am uitat cu desăvârşire să fim noi înşine, să fim naturali. Viaţa ne-a făcut să devenim reci unii cu alţii, preocupându-ne doar de propria noastră bunăstare.

Nu pot să încep acest articol decât cu zicala unei prietene care spunea: “Oamenii cu adevărat mari sunt simplii”.
Aşa şi este! Adevăr a grăit prietena mea.. Oamenii naturali nu se opun vieţii, sunt ei înşişi, sunt conştienţi că a fi falşi nu le aduce nici un beneficiu. Mă rog, uneori suntem falşi pentru a ne atinge scopurile meschine. Poate pe moment ne atingem scopurile, însă, noi înşine nu ne simţim bine deloc.

A purta zi de zi câte o mască în funcţie de conjunctura situaţiei în care ne aflăm nu este tocmai plăcut. Falsitatea aduce cu sine stres, nu mai există pace şi linişte sufletească.. Mereu eşti pe fază ca nu cumva cineva să încerce să te simtă şi să-şi dea seama că ascunzi ceva. Am devenit o naţiune de oameni falşi, bolnavi.

O societate bolnavă rămâne o societate bolnavă! Atâta timp cât nu conştientizăm că este nevoie de schimbare în vieţile noastre……. Schimbarea, nu are legătură directă cu guvernele. Schimbarea are legătură cu noi înşine, cu fiinţa noastră.

Dacă scânteia divină din noi începe să se aprindă, ceilalţi o vor percepe în cele din urmă. Devenim molipsitori şi cei din jur vor dori să stea în preajma noastră.

Căldura din fiinţa noastră încălzeşte şi celelalte inimi.. Bineînţeles, că există şi situaţii când poţi să stai lângă cineva care este mult mai treaz decât tine şi să nu-ţi dai seama. Din păcate, majoritatea dintre noi suntem orbi. Existenţa, ne indică întotdeauna calea de urmat, însă noi suntem orbi. Ochii noştrii nu mai sunt limpezi şi clari.. Am devenit incapabili să ne bucurăm de ciripitul păsărilor, să ne bucurăm de soare, de flori, etc.

Grandomania, superioritatea, nu aduc nici un beneficiu sufletului nostru. Pe moment, ne simţim OK, însă toate se adună. Existenţa „contabilizează” momentele noastre de inconştienţă picătură cu picătură…Naturalul rămâne natural,…,falsul rămâne fals…Din păcate, pentru cei mai mulţi dintre noi, falsul a devenit natural.. Nu mai putem distinge clar ce este natural şi ce este fals. Oriunde priveşti printre oameni, falsul există! Societatea construită de noi este una falsă. Ici colo mai întâlneşti câte o floare plăcut mirositoare.. În rest doar boboci!

Aşa îmi place să numesc fiinţa umană….boboci neînfloriţi…Nu prea am văzut flori înflorite (adică oameni) să nu credeţi altceva…Când te regăseşti pe tine însuţi, când începi să te redescoperi începi să înfloreşti, începi să prinzi viaţă.

În prezent, chiar dacă mişunăm pe străzi ca furnicile, să nu credeţi că suntem cu adevărat oameni…Suntem doar nişte roboţi prinşi în problemele cotidiene.

Ca să nu mai fim roboţi, avem nevoie de o percepţie clară a vieţii… O percepţie reală, nu formată din iluzii şi poveşti spuse de când lumea şi care nu ne-au adus nici un beneficiu sufletesc. Şi uite aşa, preferăm să fim falşi, să rămânem doar boboci, în stadiu latent de dezvoltare…Dar nu-i nimic pierdut, pentru că soarele o să ajungă pe strada fiecăruia dintre noi…

În inconştienţa noastră, credem că a fi superior şi plin de fală aduce cu sine succesul. De fapt, aduce o iluzie pur lumească şi atâta tot. Interiorul tot gol rămâne..Oamenii falşi sunt trişti! Cum poţi să nu fi trist când cari după tine măşti? Doar când ajungi acasă şi stai cu tine însuţi te lepezi de măşti.

În viaţa mea, există puţini oameni simpli şi naturali. Acum, nu spun că ceilalţi nu ar vrea să fie aşa în preajma mea, însă nu au curaj. Purtăm atâta îndoială în suflet, atâta lipsă de încredere încât…...Dar nu este nicio problemă, toate se rezolvă în timp…

Vreau să vă spun că am o prietenă minunată pe care o cheamă Liliana.. În ochii celorlalţi pare o mare personalitate, însă ea este atât de simplă…. Mă uit la ea cu drag, de câte ori mă duc la spectacolele ei.

Pianul este pasiunea ei, muzica…Când o privesc cântând la pian simt că ea nu este acolo, devine muzica însăşi…devine D-zeu manifestat. Este atât de simplă….

Simplitatea, nu are legătură cu poziţia noastră socială, cu diplomele şi distincţiile pe care le primim, nu are legătură cu multitudinea de volume scoase la diferite edituri..

Simplitatea, nu cunoaşte renumele şi fala.. Nu spun că nu este bine să lăsăm ceva în urma noastră pentru cei din jurul nostru…. Însă, să nu uităm de noi înşine şi să rămânem umani şi buni.. Mulţi dintre noi uităm de unde plecăm şi devenim intransigenţi cu cei din jurul nostru, devenim cruzi şi reci. Simplitatea a rămas doar o vorbă aruncată-n vânt.

Cu toţii avem nevoie de oameni simpli care să nu pretindă nimic în schimb, care să ne iubească aşa cum suntem. Chiar există aceşti oameni!!
De ce să nu privim păsările, cerul, copii, mediul înconjurător cu atenţie? Natura nu minte şi nu este falsă niciodată!Existenţa este naturală, păsările, soarele şi cerul... Numai noi încercăm să fim altceva….Să luăm cu toţii aminte şi să devenim naturali. Atât pentru astăzi…