sâmbătă, 9 octombrie 2010

RELIGIA (Partea a II a)

„Religia este reamintire, faci parte din nou din unitatea organică care eşti. Nu are nimic în comun cu ceilalţi. Egoul este mereu preocupat de ceilalţi, de vreun lucru sau altul.”

Trebuie doar să ne readucem aminte să nu ne depărtăm de Centru. Egoul mereu va încerca să ne facă să ne pierdem minţile, raţiunea şi bunul simţ. Acesta mereu calcă peste cadavre atunci când vrea ceva să obţină. Se preocupă de alţii şi niciodată nu ne va lăsa în pace.

„Atunci când devii complet preocupat de propria persoană, egoul dispare pur şi simplu. Nu mai are de ce să existe. Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal.”

Ai grijă întâi de tine….Dacă eşti incapabil să ai grijă de tine, dacă nu eşti preocupat de tine, cum ai putea avea grijă de ceilalţi? Nu te uita pe tine – iată mesajul transmis de maestru.

El spune să lăsăm deoparte masa de oameni şi să revenim la noi înşine. Acest lucru presupune o discuţie sinceră cu tine însuţi, înseamnă să te ierţi pentru greşelile făcute, să te accepţi aşa cum eşti…. Creatorul este cu noi în permanenţă.

Iubeşte-ţi fiinţa! Nu te judeca aspru. Doar în aceste condiţii Dumnezeu pătrunde în fiinţa ta. Orice gând autodistructiv te îndepărtează de sursă.

Şi cum poate să mai existe ego când stai cu tine însuţi, iar Creatorul îţi este alături? Discuţia ta cu Dumnezeu este personală, intimă…Să stai de vorbă cu Creatorul în fiecare seară, este ceva sublim. La mijloc există Iubirea, singura forţă care uneşte totul.

„Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal.”

Să nu ne fie frică niciodată să avem o relaţie cu Dumnezeu….Religia este întotdeauna ceva personal.

„Ea nu este un fenomen social. Societatea este o cu totul altă chestiune; mulţimea este o cu totul altă chestiune – este locul unde se întâlnesc laturile periferice. Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni. În acea totalitate virgină se naşte cea mai pură formă de extaz.”

Cum ar putea religia să fie un "fenomen social"? Continuăm să stăm doar la periferie….

„Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni.”

Doar în aceste condiţii simţi că ai renăscut, extazul îţi cuprinde fiecare părticică a corpului….Iată adevărata comuniune cu Dumnezeu – când toţi ceilalţi dispar şi rămâi doar tu cu Dumnezeu.

4 comentarii:

Florina R. spunea...

Cred că autorul vorbeşte, de fapt, despre credinţă! Credinţa este ceva cu totul personal, reprezintă felul în care Îl vedem noi-înşine pe Creator, şi chiar felul în care comunicăm cu el. Religia poate fi şi individuală, dar şi colectivă. Ea este o sumă de gesturi - devenite rituale - prin care oamenii îi comunică Creatorului nevoile lor, şi mai ales, îi cer protecţia, şi iertarea păcatelor.
Religiile sunt, de fapt, "căi probate", aşa cum au fost dăruite de întemeietorii lor. Credinţele sunt sentimente personale, relaţii personale cu Creatorul.
Uneori, din păcate, religiile ajung să pună accent mai mare pe ritual, pe cale, decât pe esenţă. Sau, oamenii ajung atât de preocupaţi de ritual, încât pierd esenţa. Şi, întrucât ritualurile sunt diferite pentru diferite religii, de aici apare şi separarea, chiar conflictul.
Credinţa nu implică acest pericol. Cred că ea este forma superioară a religiei. Confucius spunea că un om superior - adică, un om pornit pe calea spre Dumnezeu, ajunge nici măcar să nu se mai roage (adică să nu mai practice ritualuri). Viaţa lui devine adevărata rugăciune.
Desigur, aceste cuvinte pot fi interpretate şi greşit, dar ştiu că tu înţelegi.
Multă lumină pe calea ta îţi doresc, oricare ar fi aceea!

Cristian spunea...

@Florina R.
Când vorbim despre credință Florina, lucrurile stau puțin diferit.Întrebarea care se pune este:Sunt credincios pentru că simt că este ceva intrinsec? Oare credința are legătură cu exteriorul? Trebuie să fim credincioși pentru că alții sunt credincioși?
Rămân la părerea că întotdeauna credințele au condus la războaie între religii.Națiunile s-au bătut cu pumnul în piept să demonstreze că - religiile lor, credințele lor sunt cele adevărate.Eu simt că credințele sunt destabilizatoare.Credințele noastre stau în bătaia vântului...Ele depind de exterior, de ce ne spun alții.De fapt ne lipsește încrederea în Dumnezeu.Cuvântul încredere este mult mai puternic.Simți că nimic nu te mai poate influența.Încrederea în Dumnezeu este totul.Te-ai predat Lui, acesta este o parte din tine.Cine ți-ar tulbura încrederea în acest caz? Nimeni! Relația ta cu Dumnezeu este personală. În schimb, credințele se schimbă permanent.Societatea se schimbă...Oamenii știu doar de credință, însă nu știu că de fapt încrederea este totul.Și ce poți să ceri Creatorului când ai totul? Protecția o avem deja.Să ne aducem aminte de crinii de pe câmp despre care vorbea Iisus.
Un alt exemplu semnificativ ar fi legat de copaci, de păsări....Afară este iarnă iar Dumnezeu are grijă de toate.Copacii nu se tem de iarnă pentru că Dumnezeu i-a făcut puternici.Păsările rezistă și ele...Dumnezeu are grijă de toate.Suntem sub "mâna" protectoare a lui Dumnezeu.Din păcate ne lepădăm prea ușor de El.
Ai dreptate când spui:"Uneori, din păcate, religiile ajung să pună accent mai mare pe ritual, pe cale, decât pe esenţă. Sau, oamenii ajung atât de preocupaţi de ritual, încât pierd esenţa. Şi, întrucât ritualurile sunt diferite pentru diferite religii, de aici apare şi separarea, chiar conflictul." Așa este Florina....Din păcate așa stau lucrurile.Confucius spune un lucru extraordinar...Iubirea este cheia către Dumnezeu, către ceilalți - iată adevărata rugăciune.Pace și iubire Florina îți trimit acum și întotdeauna.O săptămână liniștită.PA!:)

Florina R. spunea...

Cristian, cred că noi am înţeles acelaşi lucru, dar am ales cuvinte diferite! Ceea ce tu numeşti încrederea în Dumnezeu, eu am anumit credinţă. De fapt, asta ar trebui să fie credinţa: încredere neţărmurită în ceva, sau cineva. De aceea, am spus că o credinţă nu poate fi decât personală, nu poate fi dictată din exterior. Ea nu ţine nici de ritualuri.
Religia, sau fenomenul religios, este ceva mai complex, care cuprinde şi credinţa, dar şi legi, porunci, ritualuri, etc. Atunci când religia şi credinţa merg mână în mână, este minunat! Este cazul sfinţilor, şi al tuturor maeştrilor religioşi care şi-au depăşit condiţia. Ei au văzut mereu esenţa religiei, pentru ei ritualurile aveau sens, nu reprezentau doar gesturi şi porunci.
Însă ceilalţi, marea masă, ajung să aibă mai curând o religie, decât o credinţă. Foarte mulţi oameni ştiu de ce religie aparţin, şi care sunt principalele ei sărbători şi ritualuri. Însă, dacă e să privim în sufletul lor, nu putem şti exâcat câtă credinţă au, care este relaţia lor personală cu Dumnezeu. Din păcate, este posibil ca unii să nu aibă nici una...

Mulţumesc pentru că ai pus în discuţie acest subiect atât de vast, şi de important! Şi, mulţumesc şi pentru urări! O săptămână bună şi ţie! Namaste!

Cristian spunea...

@Florina R.
Limbajul este diferit, însă esența este aceiași.Religiozitatea este ceva intrinsec.Totul trebuie să vină în mod natural.La noi efectul de turmă încă funcționează.Însă nu este nicio grabă.Până la urmă cu toții ajungem în brațele Creatorului.Și eu îți mulțumesc pentru că mi-ai rămas alături.Namaste!:)