miercuri, 19 mai 2010

PERSONALITATEA (Partea a II a)

Personal vorbind, mi-a fost destul de greu să ies din cercul vicios al condiţionării impuse de societate.

Nici acum nu îmi vine să cred că am făcut pasul decisiv. Mi-am dat seama că dacă continuam în acelaşi fel, ajungeam la spitalul de nebuni, ori doi metrii sub pământ.

Eram dependent de societate, de oameni….Eram efectiv un cerşetor. Ajunsesem să mă urăsc şi să mă judec tot timpul.


Dumnezeu a intervenit în viaţa mea acum 10 ani….Mi-a oferit şansa să fac ceva cu viaţa mea, să-mi schimb părerea despre mine şi despre ceilalţi.


Prima lecţie pe care am învăţat-o a fost: acceptarea de sine cu bune şi rele;

A doua lecţie: să mă iert pe mine însumi, pentru ca mai apoi să îi iert şi pe ceilalţi din jurul meu;
A treia lecţie: să nu cer niciodată ceva în schimb;
A patra lecţie: să mă preţuiesc şi să mă iubesc;
A cincea lecţie: să iubesc toate fiinţele necondiţionat ncepând cu fiinţa umană şi să terminând cu firul de iarbă).

Nu a fost simplu, pentru că nimeni nu a stat lângă mine să mă îndrume, să mă sprijine…Singurul sprijin pe care l-am avut a fost de Dumnezeu. Divinitatea mi-a dat şansa să mă redescopăr prin intermediul cărţilor. Pur şi simplu devoram cărţile de spiritualitate.

Eram fascinat de ceea ce citeam în ele. Apoi cele citite, au fost puse în practică, confirmându-mi că nimic nu este întâmplător şi că adevărul este unul singur.


Suntem divini şi minunaţi aşa cum suntem! Pur şi simplu viaţa mea s-a schimbat radical.

Chiar şi acum există oameni care mă jignesc, încearcă să mă facă să mă simt prost. Din păcate nu au nicio şansă….


Cuvintele, calomniile se vor întoarce tot înspre ei…..De fapt, aceştia sunt cei nefericiţi şi de multe ori spun o rugăciune pentru ca Dumnezeu să le lumineze sufletul.


Aşadar, trebuie să înţelegem cu toţii că fiinţa noastră nu depinde de nimeni.
Respectaţi-vă, iubiţi-vă, aveţi încrede în voi. Restul vine de la sine…

Un om bucuros, care radiază lumină, se respectă pe sine şi nu aşteaptă să fie ridicat în slăvi.
De ce să nu devenim cu toţii regi? Lumea este plină de cerşetori… Fiecare cere ceva…..Afirmare, renume, complimente…..Noi nu suntem toate acestea. Sunt doar aspecte superficiale, efemere care nu ne reprezintă pe noi.

Sunteţi scunzi, nu aveţi păr în cap? Purtaţi ochelari? Aveţi ochii strâmbi? Ce contează….Iubiţi-vă aşa cum sunteţi!
Scoateţi la lumină ce aveţi mai bun din voi şi iubiţi pur şi simplu viaţa. Dacă faceţi acest lucru, cu siguranţă că vor exista oameni care se vor simţi atraşi de voi.

Iubirea uneşte, leagă sufletele între ele….
Chipul vostru devine luminos, veţi radia de bucurie pur şi simplu. Totul se schimbă…Absolut totul! Aveţi încredere în voi, în puterea voastră interioară.

Respectaţi-vă şi nu vă mai judecaţi aspru atunci când greşiţi. Suntem cu toţii învăţăcei….Aşa că nu dramatizaţi!
Bucuraţi-vă de fiecare clipă pe care o trăiţi. De voi depinde totul!

Dacă nu te ridici la aşteptările lor, ei îşi vor retrage sprijinul. Şi, cu cât te ridici mai mult la nivelul aşteptărilor lor, cu atât mai mult vei deveni un sclav. Orice ar vrea ei să faci tu faci. Tu eşti doar ascultător, faci mereu compromisuri. Indiferent dacă îţi place sau nu, acest lucru nu contează; problema este dacă ceilalţi te plac.
Acesta este întregul proces pe care îl numim viaţă.”

Maestrul ne spune să nu mai ţinem cont de ce spun alţii…Ce contează că îşi vor retrage sprijinul? Fiinţa umană are capacitatea de a se ridica din mocirlă. Are capacitatea să se transforme…


Un om care depinde de ceilalţi este un sclav. Doar sclavii stau cu capul în jos şi nu ies din cuvântul nimănui. Nu deveniţi sclavi!

Să ştiţi că sunt conştient că viaţa este mult mai complexă. Credeţi că nu ştiu că există situaţii în care trebuie să ne complacem? În faţa şefului de cele mai multe ori nu avem dreptul la replică. Doar este şeful.... Este bine să facem cu zice el, şi să nu ne identificăm cu situaţia foarte tare.

Uneori şefii noştri sunt doar nişte bieţi neştiutori în de-ale vieţii….Ei cred că totul se rezumă la bani, putere, faimă….Să-i lăsăm să creadă ce vor, să-i lăsăm să trăiască în lumea lor…Sunt doar nişte bieţi neştiutori!


Acesta este întregul proces pe care îl numim cu toţii viaţă. Din păcate, ne învârtim în cerc….A venit timpul să renaştem spiritual, să ne descoperim pe noi înşine. Descoperiţi-vă şi apoi dăruiţi! Vă garantez 100% că nu veţi da greş. Atât pentru astăzi…

8 comentarii:

denisia spunea...

Fiecare om trebuie sa-si accepte limitele, sa fie constient de ele. Si eu am invatat ca trebuie sa fiu;EU... nu ce vor altii sau ce ar astepta altii sa fiu...

Cristian spunea...

@denisia
Hello! Ei bine, cred că fiinţa umană nu are limite...Da, limitele bunului simţ, respectul faţă de celălalt, de natură - toate sunt absolut necesare ca să trăim în pace şi armonie cu toţii. Libertatea noastră este unică, şi nimeni nu ne-o poate îngrădi. Orice exces înseamnă depăşirea unei limite. Universul emite semnale atunci când depăşim anumite limite. Un om receptiv, imediat îşi va da seama când să se oprească. Însă nu este nicio problemă pentru depăşind anumite limite, putem să ne trezim. Mă bucur enorm pentru că ai reuşit să te transformi pentru binele tău cel mai înalt.Iată fiinţa care aparţine unei noi generaţii. Oamenii care îşi schimbă modul de percepţie asupra vieţii, pot schimba totul în jur.O să vină ziua în care diferenţele vor dispărea, accentul nu o sa mai cadă pe putere, bani...Deja se văd schimbări atât la noi în ţară cât şi în lume.Să ai o zi minunată.PA!:)

Rhaluca spunea...

Bunaa !! Vreau si eu link ul de la postarea ra despre Anorexie, ai spus la mine pe blog ca ai scris ceva despre.. Oricum orice ai citi, sau ai vedea .. nu e de ajuns sa simti sau sa ti dai seama ce simte o persoana atunci cand realizeaza ca in ultimii 2-3-4-5 ani si-a distrus viata complet, si ca sansa sa revina sa fie ce era psihic inainte sa se implice in ¨cosmarul ¨ asta e f f f scazuta, pentru ca este greu .. Ai nevoie de f f f multa iubire , a celor din jur si vointa. VOINTA DIN PLINE!!

Cristian spunea...

@Rhaluca
Raluca, îmi pare bine că ai poposit pe acest blog...Despre anorexie am scris în iulie 2008.Vezi ca tot în luna iulie există şi partea a-II-a.Te trimit direct la postarea din luna iulie...
http://cristian-adevaruldepretutindeni.blogspot.com/2008/07/anorexia-adevr-sau-baliverne.html
De obicei oamenii care sunt anorexici, au o problemă de neacceptare de sine. Au impresia că nu sunt destul de frumoşi, că nu sunt destul de slabi ca să fie plăcuţi şi iubiţi de ceilalţi.Se văd în oglindă şi au senzaţia că tot graşi sunt.Raluca, eşti o fiinţă minunată.Din păcate te cunoşti destul de puţin. Ai nevoie să te apreciezi şi să te iubeşti aşa cum eşti, cu bune şi rele. Nu aştepta iubirea celor din jurul tău.Deocamdată este ok, pentru că simţi că ai nevoie de iubirea şi înţelegerea celorlalţi.Ai totuşi grijă să nu devi dependentă de iubirea celorlalţi.Aici pe blog, la rubrica "Spiritualitate", există multe teme interesante care te-ar putea ajuta să te cunoşti.De asemenea, pe piaţă există multe cărţi de spiritualitate.Dacă mai ai întrebări îţi stau la dispoziţie oricând.Succes!:)

Rhaluca spunea...

Multumesc :* !!

Cristian spunea...

@Rhaluca
Cu plăcere....Sper să te ajute să treci peste impasul în care te afli. Imaginile te vor ajuta să conştientizezi şi mai bine în ce pericol te afli.Mă bucur că ai luat măsuri.Acum, "Ana" începe să dispară din mentalul tău...Capul sus!Eşti o luptătoare, frumoasă, înţeleaptă şi iubitoare...Pupici!:)

Florina R. spunea...

Cristian, mă bucur să descopăr că drumul tău a fost mult asemănător cu al meu! Am ajuns la concluzia că trebuie să îl descoperi pe Dumnezeu, mai întâi singur, prin sufletul şi eforturile tale. Abia apoi vin învăţătorii - cărţile, şi oamenii. Şi Biserica intră în acesată categorie. Dacă nu l-ai descoperit pe Dumnezeu în singurătate - în "cămăruţa sufletului tău", şi nu ai depăşit acele etape de care ai scris, Biserica nu îţi poate da decât nişte legi moarte, nişte constrângeri. Ştiu, pentru că am trecut pe acolo!
Dar dacă, dimpotrivă, l-ai aflat pe Dumnezeu - în felul tău personal - atunci şi Biserica, şi alţi învăţători, pot face minuni pentru tine! De fapt, ei nu fac decât să explice, şi să aprofundeze, ceea ce tu trăieşti.

E minunat să ajungi la starea în care jignirile nu mai contează! Ştiu ce înseamnă dar uneori, totuşi, pentru a le da o învăţătură celorlalţi oameni, ne prefacem că ar conta. Pentru a nu înţelege cumva că e bine ceea ce fac ei!

Multă lumină, şi un drum uşor îţi doresc!

Cristian spunea...

@Florina R.
Bună Florina! Este sărbătoare astăzi...Şi da, drumul meu nu este foarte diferit de al tău. Adevărul este unul singur. Doar atunci când stai în solitudine poţi să-l găseşti pe Dumnezeu. El se află în tine, în mine, în noi toţi.Glasul iubirii, a perfecţiunii se află în noi înşine.Din păcate viaţa tumultoasă pe care o trăim, ne împiedică să mai privim şi în interior.Vestea bună este că totul este posibil.Biserica, cărţile, doar confirmă trăirile noastre personale. Totul vine din interior spre exterior.Să ai o primăvară fericită în continuare!:)