duminică, 19 octombrie 2008

ATAŞAMENTUL

"Noi, ca oameni, ne ataşam prea repede de orice lucru. Viaţa este un flux, nimic nu rămâne la fel, dar sperăm şi dorim ca nimic să nu se schimbe.

Există prea multă frustrare în lume pentru că toate aşteptările noastre rămân neîmplinite. Fiecare aşteptare aduce nefericire.


Ataşamentul înseamnă a te agăţa de un lucru, şi nu doreşti ca acesta să se schimbe vreodată. Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa.

Te îndrăgosteşti de o persoană, te ataşezi, iar apoi eşti nefericit. Apoi eşti posesiv, apoi te temi ca persoana respectivă să nu se îndrăgostească de altcineva. Începi să o îngrădeşti, să-i răpeşti libertatea, să o reduci la stadiul de obiect. Dragostea şi respectul dispar. Totul se transformă într-o luptă continuă între cele două egouri. Tu vrei să-l stăpâneşti, la fel se întâmplă cu cealaltă persoană. Cum să reziste dragostea în acest conflict? Ataşamentul distruge dragostea. El este otrava dragostei.

Iubeşte profund, dar nu aduce gelozia şi posesivitatea într-o relaţie. Cea mai mare artă de a învăţa este să te laşi purtat de viaţă fără a te ataşa. Lucrurile vin şi pleacă, dar tu rămâi concentrat asupra fiinţei tale, nu te laşi distras şi nici perturbat."
OSHO

Comentariu

Ca de fiecare dată, Osho ştie să pună punctul pe i. De-a lungul timpului, mi-am dat seama de acest Adevăr. Ataşamentul, este "otrava dragostei". Din păcate, mentalitatea noastră, este cu totul alta.

Credem că ataşamentul este foarte important....De fapt, ataşamentul nu are legătură cu iubirea, libertatea.... În viziunea mea, ataşamentul este precum o închisoare. Cu cât te ataşezi mai tare de cineva/ceva, cu atât aripile îţi sunt frânte. Nu mai poţi zbura, pentru că atenţia îţi este îndreptată spre obiectul, sufletul de care te-ai ataşat. Nu mai ai ochi să priveşti în stânga şi în dreapta. Dependenţa începe să-şi facă loc în inima ta....Este precum dependenţa de cafea, droguri, ţigări.

Pentru ca să scăpăm de dependenţă, este nevoie de conştientizare. Un om conştient este treaz! Prin urmare, ştie că dependenţa duce în final la frustrare, dezamăgire. Cum mai poţi să te ataşezi de ceva ce se schimbă continuu, îşi modifică forma? Într-o fracţiune de secundă, percepţia asupra lumii se schimbă. De noi depinde dacă vrem să trăim într-o lume imaginară marcată de iluzii....Cel mai bine este să trăim clipa, momentul.

Viaţa mi-a deschis ochii....Acum, ştiu că tot ce contează este să iubesc necondiţionat fără ataşament, posesie...Iubeşte-ţi prietenii, soţia, copii, familia, căţelul, păsările, cerul, soarele.....Însă, nu te ataşa de nimic! Un înţelept, niciodată nu se ataşează de nimic, pentru că ştie că totul se schimbă. Preferaţi să trăiţi ataşaţi de lumea materială? Dacă DA, suferinţa voastră o să fie profundă de-a lungul vieţii. De voi depinde totul.....Să luăm cu toţii aminte!

16 comentarii:

pescarusul argintiu spunea...

Atasamentul profund fata de o fiinta sau fata de alt lucru sau obiect creeaza in timp dependenta si incremenire a simtirilor pozitive fata de alte zone imateriale.
Dar acest mod de gandire il dobandim o data cu experienta si trecerea timpului, mai intai in primii ani de viata si uneori pana tarziu ne este dat sa ne atasam de universul din jurul nostru.
Lipsa sau disparitia cauzelor ce ne-au produs atasamentul ne produc tristeti, nostalgii adanci si regrete.
Cine nu devine nostalgic cand se gandeste la casa bunicilor sau la jucariile dragi ale copilariei ?
Cred ca e imposibil sa inlaturam integral si definitiv atasamentul din vietile noastre, ar insemna sa invingem umanul care se sprijina intr-o oarecare masura si pe repere materiale.
Interesanta abordare si iscusit prezentata, felicitari calduroase, draga Cristian ! :)

Cristian spunea...

@pescăruşul argintiu
Este bine că ţi-ai dat seama că ataşamentul ne încătuşează.Experienţa, trăirea este totul....Atunci când vezi că suferinţa cauzată de ataşament nu îţi aduce multe foloase sufleteşti, renunţi la ea.Uneori, poate mă gândesc la oamenii, locurile de altădată. Cu toate acestea, nu rămân ataşat de o idee, un gând din trecut.Îmi dau seama că trecutul nu mai există.Prezentul este tot ceea ce contează. Dacă de trecut te mai poţi desprinde, de prezent unde oamenii la care ţinem sunt cât se poate de reali, lucrurile stau altfel.Un înţelept, nu este mai puţin uman dacă a renunţat la ataşament.Doar şi-a dat seama de inutilitatea acestuia.Prin acelaşi proces trec şi eu acum.Îmi dau seama că oamenii nu pot rămâne aceiaşi, se schimbă fizic, mentalitatea de asemenea.Cu toate acestea, nu trebuie să devenim dependenţi de persoanele pe care le iubim.Sunt multe de spus....O seară superbă sufleţel!:)

jamescrissilv.ro spunea...

Are dreptate Osho, prin prisma, banuiesc, a experientei lui.
Dar atasamentul poate dezvalui izvoare sentimentale nebanuite...
o zi minunata iti doresc

Cristian spunea...

@jamescrissilv.ro
Imi pare rău că te dezamăgesc însă nu cred că ataşamentul poate ascunde ”izvoare sentimentale nebănuite”. Ataşamentul duce în final la suferinţă.Poate să-ţi placă de cineva/ceva, însă important este să nu devenim dependenţi.O zi minunată îţi doresc!:)

pescarusul argintiu spunea...

Cristian, corecteaza-ma te rog daca gresesc: reflectand la capcanele atasamentului, mergand pe firul gandului, am descoperit ca atasamentul este de fapt o prima treapta afectiva din care izvoreste mai tarziu dragostea fata de cineva.
Scara ar fi cam asa (cand trecerea nu e brusca):
1. atasament
2. afectiune
3. dragoste
4. veneratie
5. adoratie
6. contemplatie
7. beautitudine
Si apoi chiar legamantul de slujire pana ce "moartea ne va desparti" garanteaza aceasta dependenta sufleteasca de cei iubiti...
Inteleptii au ales sa gandeasca doar cu mintea, romanticii incurabili cu inima, realistii pun echilibru intre ele...
Astept sa ma combati :)
O seara plina de trairi frumoase si adanci !

Cristian spunea...

@pescăruşul argintiu
Cuvintele sunt interpretabile...Tu spui:”am descoperit că ataşamentul este de fapt o primă treaptă afectivă din care izvorăşte mai târziu dragostea faţă de cineva”.Ei bine, ataşamentul sună urât.Eventual, poţi să spui că îndrăgeşti o floare, un căţel,un suflet de copil, etc. Iubirea nu înseamnă sufocare...Ataşamentul tinde spre sufocare.
Atunci când omul pe care-l îndrăgeşti nu este lângă tine, nu începi să disperi.
Scara ta este minunată.... Aceştia sunt paşii care te duc la nefericire!:) Ataşamentul, este uşor călduţ, apoi simţi afecţiune pentru că îţi place de cineva/ceva.Afecţiunea, este ceva ce aparţine inimii, iubirii.Ca să fi iubitor, trebuie să te exprimi într-un mod afectuos,iar atingerea este cea care face deliciul acestei stări.Ataşamentul, nu are legătură cu atingerea sufletească şi fizică. Această stare, reprezintă stadiul primar, grosier al trăirilor noastre.Îţi indică faptul că obiectul de care te-ai ataşat îţi este simpatic, pare haios, drăguţ, simţi o atracţie.Deocamdată, mintea explorează în această fază...Dragostea, apare atunci când ne deschidem inima, când lăsăm sentimentele să se exprime... Iubirea, nu are obiect, nu se canalizează spre cineva anume. Ca şi afecţiunea, iubirea se manifestă faţă de toate câte există.Dacă ne manifestăm iubirea faţă de tot ce ne înconjoară, veneraţia şi adoraţia dispar. Un om care venerează, adoră ceva, începe în acelaşi timp să aibă şi obsesii. Mintea crează monştrii! Adoraţia, veneraţia sunt doi monştrii.Un om care adoră şi venerează, vede viaţa cu ochelari de cal.Nu mai vede ce este în stânga şi dreapta. Nu ai nicio şansă să-i schimbi viziunile despre obiectul respectiv. Este în stare să te şi desfiinţeze dacă îndrăzneşti să spui ceva despre obiectul adorat, venerat (aici de multe ori intră şi fiinţa umană).Mă refer şi la fiinţa umană întrucât, de cele mai multe ori, ea chiar devine un obiect, obsesie.Un om care nu se cunoaşte pe sine venerează, adoră.Creează un mit!Nu vede de fapt că în jurul său, există atât de multe fiinţe care merită şi ele să fie iubite.El are o obsesie!Este de neclintit....
Beatitudinea, este ceva ce nu ţine de lumea fizică...Ea aparţine lumii sufletului. Tot ce pot să-ţi spun este că într-adevăr, beatitudinea există şi nu are nimic de-a face cu fizicul, materia. De multe ori, atunci când stau şi meditez, chem entităţile de Lumină să-mi iubească fiinţa...Să mă învăluie cu energia lor binefăcătoare...Nu pot să descriu ceea ce simt...Este mirific!Se creează un flux de energie care îţi cuprinde toată fiinţa, simţi căldură amestecată cu furnicături pe tot corpul.De asemenea, respiraţia trebuie să fie lină, profundă pentru a activa chakrele. Această stare, este pur energetică, invizibilă.Din experienţă personală pot să-ţi spun că acest tip de stare depăşeşte pragul nostru de a înţelege lucrurile...Beatitudinea, este punctul maxim în care se întâlneşte Creatorul şi ce Creat.Aceasta are legătură cu transcedentalul, cu lumea astrală.Putem să percepem această stare doar atunci când ne detaşăm total de planul fizic, pur şi simplu să simţi că nu mai eşti prezent fizic într-un loc.Mintea se opreşte, se odihneşte, iar tu te afli în armonie cu Universul.Nu ştiu dacă m-am făcut bine înţeles însă, doar iubirea şi beatitudinea merg împreună.Cele două devin o singură stare.De fapt, înseamnă acelaşi lucru. Toate cele care există în prezent, sunt stropi de iubire.Se pare că Dumnezeu trăieşte continuu stări de beatitudine de creează......:)
Apoi mai spui:”Înţelepţii au ales să gândească doar cu mintea, romanticii incurabili cu inima, realiştii pun echilibru între ele...”. Interesant ceea ce spui.Fac o mică corectură...Înţelepţii, lucrează cu inima şi niciodată cu mintea.Dacă minunaţii noştrii maeştrii ar lucra cu mintea, nu ar putea iubi.Dacă Iisus ar funcţiona prin minte, cu siguranţă că nu ar fi primit-o pe Maria Magdalena, în casa rabinului.Iisus, funcţionează doar cu inima, astfel iubirea Sa se extinde către toţi.Maria Magdalena, cade efectiv la picioarele Maestrului, spălându-i picioarele cu lacrimile sale.Lacrimile, sunt din iubire profundă...Maestrul o simte cu inima, iar Credinţa,Iubirea din inima ei, a mântuit-o efectiv. Iubirea transformă, vindecă!De aceea repet şi repet....Iubirea este Viaţa însăşi.Atât de uşor se trece la beatitudine...Graniţa este imperceptibilă....Când îţi uneşti fiinţa cu un suflet într-un mod iubitor, profund, lăsând mintea să moară, atunci trăieşti starea de Dumnezeire!Maria Magdalena era beatifică în acel moment!Pace şi iubire trimit către tine suflet divin!:)

Alina spunea...

Dragostea este cel mai pretios dar pe care ti-l poate face viata. Nimeni nu stie si nu poate garanta ca o sa dureze o viata si cel mai probabil vei sfarsi cu inima facuta bucatele, dar pana la urma merita. Toti avem nevoie de o imbratisare, de un sarut tandru, de o mana calda care sa ne ajute la greu. Si dragostea nu inseamna gelozie sau posesivitate, inseamna "impreuna" :)

Cristian spunea...

@Alina
Foarte bine spus...."Şi dragostea nu înseamnă gelozie sau posesivitate, înseamnă împreună". Gelozia şi posesivitatea, nu aparţin oamenilor iubitori.Aceste trăsături, aparţin oamenilor nesiguri, cărora le este frică.Cunosc aceste stări interioare....Acesta este motivul pentru care gelozia, sentimentele de posesivitate au dispărut din viaţa mea de mai bine de 8 ani.Un sfârşit de săptămână liniştit!:)

Anonim spunea...

multumesc pt acest articol...aveam nevoie de un raspuns si intamplator am dat pe google atasament si am ajuns aici:)..sunt convinsa ca atasamentul distruge dragostea...

Cristian spunea...

@anonim
Bună!Dumnezeu nu este o întâmplare....Nu întâmplător ai intrat pe blogul acesta.Dumnezeu a apărut în viaţa ta la timpul potrivit.Priveşte cerul, ştirea dintr-un ziar, internetul...Dumnezeu vorbeşte prin oameni.Inima ta a fost deschisă şi a înţeles mesajul din acest articol.Inima este mereu înţeleaptă şi iubitoare.Iată un pas în evoluţia ta spirituală.Ai grijă de tine şi nu te identifica prea tare cu exteriorul.Pe curând suflet divin!:)

Anonim spunea...

:)...a2a zi am fost si am cumparat osho:)..am gasit doar 3 carti pana acum dar mai caut..'Iată un pas în evoluţia ta spirituală.'...mersi mult

Cristian spunea...

@anonim
Subtil, maestrul ţi-a spus că ai făcut un pas în evoluţia ta spirituală.Mă bucur că te interesează evoluţia spirituală şi că te-ai săturat să mai suferi inutil.Viaţă ta este în mâinile tale.Citeşte, analizează-te şi sunt convins că în cele din urmă percepţia ta asupra vieţii se va schimba.Succes suflet divin pe drumul transformării tale spirituale.Te mai aştept şi altădată.PA!:)

Cati spunea...

Buna Cristian!

Am citit e cateva ori acest post, pe parcursul a cateva luni. Prima oara nu l-am inteles, mi s-a partu imposibila detasarea iubirii de atasament, nu concepeam existenta lor separata.
Acum , dupa ce am mai citit niste OSHO si am inceput sa cercetez si cu inima, nu numai cu mintea, iti dau dreptate. Iubirea si atasamentul sunt doua lucruri separate , dar noi am fost invatati de mici ca una o implica pe cealalta. Ca nu iubim cu adevarat daca nu simtim dependenta si legarea emotionala de celalalt.
Pacat ca aceste lucruri nu se predau si in scoli!!! Lumea ar fi altfel ...

O zi buna !!

Cristian spunea...

@Cati
Bună să-ţi fie inima...Mă bucur că sufletul tău este însetat de spiritualitate.Până la urmă suntem fiinţe spirituale.Din păcate am uitat de acest aspect existenţial.
Sufletul tău ţi-a dat răspunsul.Iubirea nu implică ataşament.Când începi să te trezeşti, ai senzaţia că pământul îţi fuge de sub picioare.Societatea nu ne învaţă cum să avem verticalitate, cum să dăruim fără să cerem.Iubirea este un troc în opinia noastră.Ataşamentul este tot o frică.Spunem că iubim....Dar de fapt ne este frică să nu rămânem singuri.Astfel apare gelozia, posesivitatea...Ataşamentul ne face posesivi.Nu mai putem zbura! Ne ţine captivi.Suferinţa interioară este profundă....A venit vremea Cati să ne schimbăm percepţia despre viaţă.Un om care iubeşte necondiţionat, care nu pretinde niciodată nimic în schimb, este liber de ataşament.Ataşamentul nu ne înnobilează sufletul.Din contra, ne produce multe răni interioare.Ataşamentul nu poate aduce bucurie.Este practic imposibil.Acesta ne face dependenţi de cei din jurul nostru...Este cumplit!Mă bucur enorm că ai înţeles mesajul maestrului.Ai făcut un pas înainte.Nu te opri din drum.Eşti pe Cale...Pe curând!:)

Anonim spunea...

pentru mine a iubi inseamna a nu dori nimic si a accepta totul exact asa cum vine...in mod firesc
pace

Cristian spunea...

@Anonim
Bună! Maestrul din tine a spus un mare Adevăr.Așa este!Alte comentarii sunt inutile.Un început de săptămână minunat!:)