JIDDU KRISHNAMURTI

Din 1929 până la moartea sa în 1986, KRISHNAMURTI a călătorit în toată lumea şi a vorbit în mod spontan în faţa a mii de oameni.

A avut dialoguri cu liderii religioşi ai vremii, oameni de ştiinţă, profesori, scriitori, psihologi, experţi în computere şi oameni din diferite domenii a căror preocupare implicau explorarea omului şi întrebările legate de rostul şi sensul vieţii în care trăim.

Krishnamurti a denunţat orice adeziune la vreo sectă, organizaţie sau religie. El spunea că omul trebuie să se elibereze singur de toate fricile sale, condiţionări şi dogme, prin propria experienţă şi numai aceasta poate aduce ordine în propria conştiinţă. O lume aflată în permanent conflict nu poate fi transformată într-o viaţă mai bună, în dragoste şi compasiune de niciun politician al acestei lumi, de nicio strategie economică sau socială, ci doar printr-un proces de transformare individuală a fiecărui om, prin propria sa observaţie.

JIDDU KRISHNAMURTI s-a născut la 11 mai 1895, la Madanapalle, în sudul Indiei. Nu a avut nici o religie şi nici o filosofie prestabilită, deoarece speranţa lui era de a elibera omul de toate sistemele - de dogmele şi de opiniile relative ca şi de teologia rigidă si de religia organizată. El vedea omul unit în minte şi trup şi eliberat de înlănţuirea şi tirania ego-ului acaparator. Krishnamurti vorbeşte despre problemele care sunt comune tuturor oamenilor - suferinţa, violenţa, frica, iubirea şi trecerea timpului. El vedea mulţi oameni captivaţi de mireasma unor false valori şi recomandă ca ei să renunţe la ideile lor greşite despre ei înşişi - idei bazate pe condiţionările lor anterioare.

Omul nu poate învăţa nimic, spunea el, până când nu încetează să mai compare prezentul cu trecutul, pentru că prezentul este întotdeauna nou şi trebuie să fie experimentat cu o minte liberă de toate gândurile şi ideile trecute.

Educaţia a fost una dintre preocupările de bază ale lui Krishnamurti. El a fondat şcoli pentru tineri în mai multe ţări, dar a petrecut puţin timp acolo, împârţindu-şi cea mai mare parte a timpului între America, Elveţia şi India. Considera şcolile drept locuri "unde elevii şi profesorii pot să înflorească interior". Pentru că "acesta este scopul şcolilor, nu doar să transforme fiinţele umane în instrumente mecanice, tehnologice, ci pentru a le ajuta să se dezvolte ca fiinţe umane integre, lipsite de teamă şi de confuzie." În viziunea sa, lăcaşurile de învăţământ trebuiau să fie "adevărate centre pentru înţelegerea profundă a vieţii".

Modul său de a se adresa s-a schimbat foarte puţin de-a lungul anilor. Urca pe scena singur, un omuleţ subţire, cu o faţă de o frumuseţe austeră, şi se aşeza pe un scaun de lemn obişnuit. Vorbea fără preambuluri şi fără notiţe. Dar exista adesea o notă de nerăbdare atunci când răspundea la întrebări, iar uneori dădea replici ferme care puteau părea severe. Krishnamurti revine mereu la aceeaşi idee, că trebuie să "murim" pentru a transcende condiţionările noastre, să "murim" în ceea ce priveşte trecutul cunoscut, să ne detaşăm de emoţiile noastre, pentru a deveni total conştienţi de prezentul care este un permanent mister.