duminică, 26 iulie 2009

DE-ALE ÎNŢELEPCIUNI (LII)

"Dumnezeu ne-a dat viaţa, dar ca să fim cu adevărat vii, avem o întreagă lucrare de îndeplinit. Depinde de noi să întărim, să înfrumuseţăm, să facem mai subtilă, mai spirituală, viaţa care ne-a fost dăruită. Viaţa are grade înfinite. Acela care rămâne în gradele inferioare nu poate intra în comunicare decât cu realităţile care sunt la nivelul său. El îşi taie legăturile cu Sursa, iar această ruptură îi dă din ce în ce mai mult senzaţia că nimic nu are sens, că Dumnezeu nu există. Este normal, cum ar putea sesiza ceva din realităţile superioare? Când rămâi atât de jos în conştiinţă, cum te poţi bucura de existenţa Domnului? Nu Îl simţi nici în tine, nici în afară de tine. Ca să simţi viaţa divină, trebuie mai întâi să-ţi divinizezi propria viaţă. Viaţa divină din noi trezeşte centri spirituali ce ne vor permite să simţim existenţa Divinităţii."

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV - GÂNDURI PENTRU FIECARE ZI

4 comentarii:

Carmen Gigartu spunea...

Dumnezeu in infinita Lui iubire pentru oameni, a semanat cate o scanteiuta de dumnezeire in fiecare om.Aceasta este constiinta noastra.Primul pas pentru a o accesa este acela de a fi sinceri cu noi insine si a incerca sa ne autocunoastem.Omul se crede atotstiutor, dar in relitate noi nu ne cunoastem in totalitate.Vedem doar marginea,doar exteriorul,cum spunea Osho.Cand o sa reusim sa ne accesam constiinta,devenim oameni noi,adica oameni care au "dobandit Duh Sfant,care s-au facut pe sine templu al Duhului Sfant" cum zicea Staretul Nikon.Resurse nebanuite sunt in noi care asteapta sa fie descoperite.Pentru a ajunge la ele trebuie sa ne deschidem inima,sufletul si mintea spre Dumnezeu.In constiinta noastra trebuie scris cu litere de aur:"Vreau sa fac voia Ta ,Doamne si Legea Ta este in inima mea."

daniela spunea...

Gandesc uneori ca atunci cand gandurile noastre se ratacesc de calea luminoasa a spiritualitatii si se afunda in zona framantarilor lumesti, o vorba, un citat, un gest adevarat ne face sa redevenim fiinte cugetatoare si posesoare de spirit, azi acest citat m-a smuls din ganduri negre, consider ca a venit la momentul potrivit acest citat, dupa o zi grea si trista.

Cristian spunea...

@Carmen
Doamne cât de minunat se exprimă sufletul tău...:) Mă aplec cu recunoştinţă în faţa inimii tale Carmen.Sunt convins că eşti o sursa de lumină pentru toţi cei care îţi ating viaţa.Binecuvântarea mea să curgă peste sufletul tău minunat acum şi întotdeauna.Week-end liniştit şi mulţumesc pentru cele scrise.Pupici!:)

Cristian spunea...

@daniela
Dumnezeu se exprimă prin oameni Dana...:)Atunci când lumea se prăbuşeşte, ascultă susurul apei, priveşte fluturii în zbor, ochii unui copil...Dumnezeu vorbeşte prin noi!Mă bucur enorm că Dumnezeul din mine te-a făcut să îţi aduci aminte ce minunată eşti în raport cu Universul.PA!:)