"Cum am putea aspira la o relaţie de iubire când nici măcar nouă nu ne place de noi înşine? Cum am putea pretinde că iubim pe altcineva când suntem incapabili să ne iubim pe noi înşine? Este imposibil să-ţi respecţi partenerul când nu te respecţi pe tine însuţi, când te simţi nedemn şi bun de nimic. Cum poţi dărui ceva ce nu ai? Cea mai frumoasă poveste de iubire începe întotdeauna cu tine însuţi.""Noi nu alcătuim decât o unică fiinţă vie şi provenim cu toţii din acelaşi loc. Nu există nicio diferenţă între noi; cu toţii suntem unul şi acelaşi."
DON MIGUEL RUIZ& JANET MILLS - VOCEA CUNOAŞTERII
8 comentarii:
Cata dreptate are Vocea Cunoasterii...eu lupt cu copiii mei din greu sa-si construiasca o imagine de sine corecta, dar imi e atat de greu...pentru ca e dificil sa fai un om sa scape de complexe, sa fie in acord u el insusi...mai ales daca e adolescent. Dar, o socializarea sanatoasa are nevoie de stima de sine sanatoasa, asa ca, ii dau mai departe cu tupeu:).
@Cora
Bună Cora!Chiar dacă viaţa este o luptă, îţi recomand să nu lupţi cu copii tăi.Efortul tău este prea mare şi în final vei rămâne sleită de puteri.Copii din ziua de astăzi sunt o altă generaţie mult mai înţeleaptă decât am fost noi.Nu generalizăm...Tu spui:" E dificil să faci un om să scape de complexe, să fie în acord cu el însuşi...mai ales dacă e adolescent." Copii din ziua de astăzi nu mai acceptă atât de uşor să fie manipulaţi de societate.Depinde foarte tare şi cum punem problema.Psihologul fin din interiorul nostru trebuie să iasă la iveală.Chiar dacă copii nu sunt aşa cum vrem noi, ori cum şi-ar dori ei să fie, este nevoie de o înţelegere profundă a vieţii însăşi.Copii noştii trebuie să înţeleagă că acceptarea de sine, iertarea de sine şi iubirea sunt singurele aspecte existenţiale care nu conduc în final la suferinţă.Dacă aceste aspecte nu sunt pe deplin înţelese, cu siguranţă că suferinţa copiilor noştrii va continua.O zi excelentă Cora.PA!:)
Ar mai exista si varianta : Iubind persoana, sa ajungi sa te iubesti si pe tine in prezenta ei...
Iubirea prea mare de sine.. risca sa te duca catre egoism!
Ma-nclin!
@Boss
Off, oamenii cred că iubirea de sine duce la narcisism.De fapt nu acesta este mesajul maestrului..El spune că iubirea de sine te conduce spre ceilalţi.Dacă nu te iubeşti pe tine însuţi nu ai ce să dăruieşti celorlalţi.Întrebarea care se pune este:Ce se întâmplă atunci când cealaltă persoană nu te iubeşte? Cum te vei simţi? Gol? Nesemnificativ?
Un om care îşi iubeşte fiinţa este o oază de iubire fără de sfârşit faţă de ceilalţi. Iisus a spus:"Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!" Chiar dacă celălalt nu te iubeşte tu nu poţi să suferi....Pare dificil aşa-i Boss? Iubirea nu are legătură cu suferinţa.Din păcate cei mai mulţi dintre noi suferă din dragoste. Acest lucru se întâmplă pentru că suntem egoişti.Vrem ca să fim doar noi centrul Universului.Iubirea nu se învârte într-un cerc, nu o poţi închide într-o colivie.Acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu a aşezat în fiecare fiinţă stropi de iubire.Dumnezeu ne arată că iubirea înseamnă libertate.Un om iubitor faţă de propria fiinţă, nu poate să fie selectiv, nu poate face separatisme.Din păcate Boss, înţelegem greşit iubirea de sine.Nu eşti singurul care interpretează greşit cuvintele maestrului Don Miguel Ruiz.PA!:)
Cristian, nu la asta ma refer. Am mers intotdeuna pe ideea :"Iubeste tu!" . Prefer sa iubesc eu primul.... e mai cinstit. Suferinta poate veni din multe motive, in functie de fiecare in parte. Unul poate fi ca nu esti iubit... OK, si? Nu asta ma intereseaza. Un alt motiv poate fi ca nu ai parte de o relatie ca in povesti...OK, nici asta nu ma intereseaza, nu traim in povesti. Nu iubim ca sa vim iubiti. NU suntem la piata sa dam si sa primim ceva... In viata iubesti acum, si primesti peste 20 ani sau poate niciodata! Eu nu cred ca a iubi persoana ca pe tine insuti e o realizare. Consider o realizare cand ajungi sa pui cealalta persoana mai presus de tine insuti! Atunci ... ajung sentimentele la valoarea lor ideala.
Eu la asta ma refer. Am inteles ce a vrut sa spuna Don Miguel Ruiz, doar ca el vede fericirea in pozitia asta de egalitate.... echilibrul se poate creea si altfel...
Poate bat campii, dar asta e parerea mea!
:) O zi frumoasa!
@Boss
Îmi place că putem dezbate acest subiect aici.Sunt multe de discutat.Ai dreptate până la un punct...Tu spui:"Consider o realizare când ajungi să pui cealaltă persoană mai presus de tine însuţi!" Please, nu spune aşa ceva!Povestea asta o ştiu de când eram mic, de pe vremea când părinţii mă îndoctrinau cu astfel de idei stupide.De fapt, este o idee preconcepută.O idee care nu aduce bucurie în final.Iubirea, dăruirea nu are legătură cu realizarea...Realizarea aparţine ego-ului, să te simţi bine că ai pus cealaltă persoană pe primul loc.Ţine minte suflet divin.... Orice fiinţă care pune pe primul loc cealaltă persoană (pe ceilalţi) ajunge în final să se ruineze psihic.De exemplu, o mamă se dăruieşte pe sine pentru a-şi creşte copii.După ani şi ani, deşi a realizat ceva, în interiorul ei se va simţii golită.Dăruirea din iubire până la uitarea de sine duce la prostie, la gol interior.Nu spun acest lucru întâmplător.Eu mai am doi fraţi de aceiaşi vârstă.Să ai pe vremea lui Ceauşescu trei copii mici...Acum după atâţia ani, mama mea simte un gol interior.De ce? Pentru că toată viaţa ne-a pus pe noi pe primul plan.Acum simte că putea să facă mult mai multe lucruri pentru sufletul ei.Se bucură că ne are, însă fizic şi psihic vorbind, se simte uzată.Şi după ce am crescut noi mari, tot ne mai poartă de grijă pentru că aşa sunt mamele....Tot se mai agită să ne fie bine..Aşa sunt mamele...Sunt multe lucruri de discutat.Dăruirea de sine pentru iubit(ă), soţ, soţie, copii până la epuizare este nebunie curată.Aceeaşi mentalitate otrăvitoare aveam şi eu.În final, dacă nu ieşea cum vroiam eu sufeream.Poate doream în sinea mea să deţin controlul.Din păcate iubirea nu este control şi nici posesie.Ceea ce spui tu este un non-sens...Am ajuns la această concluzie din proprie experienţă.Dar nu-i aşa Boss, avem atât de multe de învăţat unii de la alţii.Adevăratul nostru rol prin viaţă este să nu repetăm greşelile celorlalţi.De noi depinde totul.Poţi foarte bine să fii bun, iubitor, săritor faţă de cei pe care îi iubeşti însă nu până la distrugere.Mătuşa mea face la fel....Acum este aproape o ruină...Din prea multă dăruire şi iubire s-a distrus pe sine.Acum este nefericită pentru că a avut atât de multe aşteptări.Ceilalţi i-au înşelat aşteptările.Aici este graniţa subtilă....Cât trebuie să ne dăruim pentru ca să nu ne lezăm sufletul, întreaga noastră fiinţă.Sentimentele sunt sentimente...Ele nu sunt "ideale".Dacă ne gândim la ele ca la idealuri "balonul de speranţe" se poate sparge....Mă aplec cu recunoştinţă în faţa sufletului tău bun.PA!:)
Cred ca trebuie sa-l iubim pe El,pe Dumnezeu si dupa aceea vom iubii tot si toate.In momentul in care simti in tine dor de Dumnezeu atunci te iubesti cu adevarat si pe tine si tot ceea ce exista.Cheia ,drumul spre adevarata iubire este doar El.
@Carmen
Da, Carmen...Pentru că l-ai descoperit pe Creator în tine.Ai devenit conştientă că TU ŞI EL SUNTEŢI O SINGURĂ FIINŢĂ. NU MAI EXISTĂ SEPARARE! Numai după ce l-ai descoperit în tine, ştiind că sufleţelul tău este Dumnezeu, începi să vezi viaţa cu alţi ochi.Pur şi simplu se produce o transformare extraordinară în interiorul tău. Devii atentă la cuvinte, gânduri, fapte..Pur şi simplu generezi lumină din interior.Astfel, inima ta se extinde...Cu cât ne extindem mai tare, cu atât graţia divină coboară asupra noastră.Pur şi simplu ne contopim cu Universul.Te îmbrăţişez cu drag!:)
Trimiteți un comentariu