sâmbătă, 14 februarie 2009

INTELECTUL

“Intelectul aparţine minţii;
inteligenţa nu apare decât prin intermediul meditaţiei, nu există altă cale.
Intelectul strânge informaţii: este un sistem de memorare. Inteligenţa nu are nevoie de informaţii: ea trece prin transformare.
Intelectul trece prin răspunsuri deja pregătite, care sunt oferite de alţii – părinţi, profesori, şcoli, universităţi, preoţi ori lideri.
Răspunsurile deja pregătite sunt reţinute de oamenii intelectuali.
EU NU SUNT COMPLET împotriva intelectului. El are întrebuinţările sale, dar acestea sunt limitate, iar tu trebuie să înţelegi limitările lor.”
OSHO
Comentariu
Frumoasă această comparaţie prezentată de maestru privind intelectul şi inteligenţa. Există foarte mulţi oameni care pretind că sunt inteligenţi. De fapt, aceştia sunt doar plini de cunoştinţe. Toată viaţa au acumulat cunoştinţe şi au uitat să stea o clipă liniştiţi, astfel încât să oprească mecanismul minţii. Mintea, mereu vrea să fie activă. Atunci când crezi că ai puţin timp liber, intervine şi spune: “Hei, ce faci? Scularea, mai sunt atâtea de făcut…”

Maestrul spune: “Intelectul aparţine minţii; inteligenţa nu apare decât prin intermediul meditaţiei, nu există altă cale. Intelectul strânge informaţii: este un sistem de memorare. Inteligenţa nu are nevoie de informaţii: ea trece prin transformare.”

Intelectul apare prin acumulare, prin exersarea minţii. Matematicienii, teoreticienii, politicienii, devin sclavii minţii. Şi eu intru în categoria intelectualilor. Cu toate acestea, am aflat că pentru sănătatea mea trupească şi sufletească este nevoie şi de spiritualitate.

De exemplu, Radu Soviani de la “The Money Channel” este un intelectual prin excelenţă. Apreciez calităţile sale de economist însă doar atât. Este exemplul cel mai concludent când vine vorba de intelect. Soviani, este plin de carte, economist prin excelenţă. Cu atât poate impresiona masa de oameni. Din câte am observat, acesta nu are nicio tangenţă cu spiritualitatea. Toată viaţa o să pună accent pe calcule, cifre, afaceri. Doar dacă se trezeşte…

Îmi pare rău pentru prezentatorul de la “The Money Channel”, însă este doar un biet intelectual, atâta tot! Inteligenţa nu-i aparţine întrucât, nu cred că are timp să îşi liniştească mintea. Aceasta îl manipulează să vorbească mult despre economia ţării noastre.

Îl respect pentru cunoştinţele pe care le are. Este doxă de carte. A absolvit Academia de Studii Economice – Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, ca mai apoi în august 2001, să primească vestea admiterii ca bursier al Freedom House şi JTI, pentru un stagiu de 3 luni la mai multe televiziuni din Statele Unite.

Maestrul continuă: „Intelectul trece prin răspunsuri deja pregătite, care sunt oferite de alţii – părinţi, profesori, şcoli, universităţi, preoţi ori lideri. Răspunsurile deja pregătite sunt reţinute de oamenii intelectuali.”

Interesant! De fapt, fiecare dintre noi este plin de informaţii oferite pe tavă de societate. Iată cum devenim cu toţii roboţi. Înghiţim tot ce ne dă societatea, fără să explorăm singuri. Cea mai mare greşeală a unui om este că nu explorează singur.

“EU NU SUNT COMPLET împotriva intelectului. El are întrebuinţările sale, dar acestea sunt limitate, iar tu trebuie să înţelegi limitările lor.”


Sunt convins că Radu Soviani, nu înţelege limita intelectului. Maestrul are dreptate! După cum observăm, intelectul este bun, are întrebuinţările sale. Din păcate este limitat, aparţine minţii.

Un om centrat în cap, este mai puţin receptiv la lucrurile frumoase care îl înconjoară. Când să mai fie şi un fin observator? Mintea îi acoperă ochii….Liniştea inimii nu există…..Atât pentru astăzi.

2 comentarii:

Anonim spunea...

De fapt, este vorba de diferenţa dintre Inteligenţă şi Înţelepciune! În trecut, această diferenţă era uşor de făcut, pentru că oamenii erau mai aproape de acel Suflet al Lumii. Astăzi, când au cam pierdut contactul, ei observă mult mai uşor Inteligenţa!

Un exemplu: Socrate era un înţelept autodidact, sofiştii cu care discuta el erau doar extrem de inteligenţi...De aceea, nu puteau găsi soluţii reale problemelor cetăţii!

Foarte frumoasă temă, şi ar merita discutată de mai mulţi!
Un week-end frumos să ai!

Cristian spunea...

@Florina R.
Aşa este!Înţelepciunea aparţine oamenilor deschişi spre iubire, a celor care funcţionează prin inimă şi mai puţin prin cap.Este suficient să fii doxă de carte pentru ca lumea să te ridice la rang de geniu.Acest aspect ţine de ştiinţă, dezvoltare tehnologică şi mai puţin de evoluţie spirituală.Adevărata fiinţă umană, îmbină ştiinţa cu cunoaşterea directă, imediată.Cunoaşterea adevărată, are legătură cu iubirea din inima noastră, dăruită celorlalţi necondiţionat. Iubirea este infinită, potenţialul inimii de a dărui iubire este infinit.Cunoaşterea este împrumutată şi aparţine doar minţii. Un om de ştiinţă funcţionează prin minte şi mai puţin prin inimă.Un echilibru dintre cele două este ideal.Week-end minunat şi ţie sufleţel iubit.:)