“De aceea spun să nu renunţi niciodată la nimic. Trăieşte-ţi rolul, bucură-te de el, este distractiv, dar ia-o uşor, nu te implica. Nu este nevoie să-ţi faci griji. Aşadar, oricare ar fi rolul pe care trebuie să-l joci într-o anumită situaţie, joacă-l foarte bine, în totalitate, dar odată ce el a luat sfârşit, nu mai contează dacă ai reuşit sau nu. Nu privi în urmă, mergi mai departe: sunt şi alte roluri de jucat. Eşecul, succesul nu sunt relevante. Ceea ce este important este faptul că realizezi că totul este un joc.”
Interpretarea, este cea care dă tonul vieţii noastre. Important este să ne jucăm cât mai bine rolurile însă să nu ne identificăm cu ele. Destul de dificil şi totuşi…..
Interpretarea, este cea care dă tonul vieţii noastre. Important este să ne jucăm cât mai bine rolurile însă să nu ne identificăm cu ele. Destul de dificil şi totuşi…..
Când maestrul spune: „dar ia-o uşor, nu te implica”, acesta se referă la identificare. Cuvântul ales de maestru, nu este cel mai potrivit. Cu toate acestea, noi ne dăm seama ce a vrut să spună. Nu degeaba acesta continuă: “oricare ar fi rolul pe care trebuie să-l joci într-o anumită situaţie, joacă-l foarte bine, în totalitate, dar odată ce el a luat sfârşit, nu mai contează dacă ai reuşit sau nu. Atunci când viaţa ta se umple de starea aceasta de conştiinţă, tu eşti liber şi nimic nu te mai leagă. Nu mai eşti priponit de nimic, nu mai ai cătuşe la mâini, nu mai eşti încarcerat.”
Iată cât de important este să nu ne identificăm cu tot ceea ce facem…Conştiinţa este totul! Omul conştient, este cel care ştie cum să treacă prin viaţă. Un om care nu se mai leagă de trecut, merge frumos prin viaţă. Fiecare dintre noi avem tendinţa să ne împiedicăm. Cu cât dăm mai multă importanţă situaţiilor cu care ne confruntăm, cu atât acestea ne slăbesc energia. Adevărata libertate este cea rezultată din non-identificare. Trecutul este precum o carceră…..
„Cel care este conştient de faptul că viaţa este un joc reuşeşte să-şi descopere adevăratul chip. Şi a-ţi cunoaşte adevărata faţă înseamnă a şti tot ce merită a fi cunoscut, pentru că aceea este faţa Domnului. Aceea este faţa adevărului. Aceea este faţa dragostei. Aceea este faţa libertăţii.”
La final, maestrul spune un lucru extraordinar. Adevăratul chip, apare atunci când te afli cu tine însuţi. De cine te mai poţi ascunde când stai cu tine însuţi? Nu mai trebuie să joci roluri, nu mai trebuie să apelezi la măşti.
Adevăratul chip, nu are legătură cu rolul jucat zi de zi pe scena vieţii. Adevărata libertate, linişte, apare doar atunci când devenim conştienţi de rolul pe care-l jucăm. Atât pentru astăzi.
2 comentarii:
Ceea ce este important este faptul că realizezi că totul este un joc.”
Viata este un joc.....
@Carmen
Îmi place să mă joc.Văd că şi ţie îţi place...Un om care se joacă ştie să se bucure de viaţă.Nu începe să fie crispat atunci când viaţa îl încearcă.Aşa şi noi...Când ne identificăm cu exteriorul am uitat că de fapt viaţa este un joc. Descentralizarea aduce suferinţă.Am uitat care este rolul nostru pe această minunată planetă.
Trimiteți un comentariu