"Dacă există griji şi anxietate, atunci ele vor continua să te sece de energie; Grijile produc scurgeri, găuri, iar tu te iroseşti. Renunţă la griji. Nu există nici un lucru de care să te îngrijorezi; toate lucrurile sunt la locul lor. Trăieşte cu această încredere. Existenţa te iubeşte. Nu ţi se va întâmpla nimic rău, nimic rău nu se poate întâmpla vreodată, pentru că întregul nu ar putea să facă rău unei părţi din care este compus, nu? Este imposibil. Şi, dacă simţi că eşti lezat, atunci înseamnă că este doar interpretarea ta". OSHO
Comentariu:
Astăzi, maestru ne vorbeşte despre griji. Şi în acest articol ca şi în celelalte, maestrul pare „nebun”. Dacă citim prima parte, mulţi dintre noi, i-am da dreptate maestrului….Dar, dacă citim a doua parte, lucrurile stau cu totul altfel. Şi totuşi…Maestrul spune:” Dacă există griji şi anxietate, atunci ele vor continua să te sece de energie; Grijile produc scurgeri, găuri, iar tu te iroseşti.”
Astăzi, maestru ne vorbeşte despre griji. Şi în acest articol ca şi în celelalte, maestrul pare „nebun”. Dacă citim prima parte, mulţi dintre noi, i-am da dreptate maestrului….Dar, dacă citim a doua parte, lucrurile stau cu totul altfel. Şi totuşi…Maestrul spune:” Dacă există griji şi anxietate, atunci ele vor continua să te sece de energie; Grijile produc scurgeri, găuri, iar tu te iroseşti.”
Nu putem să nu îi dăm dreptate maestrului. Fiecare dintre noi, în momentul în care este cuprins de griji, se simte obosit, sleit de puteri. Pur şi simplu, simţim că ne fuge pământul de sub picioare. Cu cât ne gândim la problemele pe care le avem, cu atât avem senzaţia că nu se vor rezolva niciodată. Uneori, simţim că ne luptăm cu morile de vânt. Maestrul face referire la “scurgeri”, „găuri”, „irosire”…..Ce fel de scurgeri? De energie bineînţeles….. Cu cât ne otrăvim cu propriile gânduri, griji, cu atât organismul nostru pierde din energie. Astfel, energia care se acumulează în noi este preponderent negativă. Aceasta ne slăbeşte fiinţa. Găurile energetice, secătuiesc corpul până la epuizare. Astfel, apare boala.
Interesant! Maestrul, nu spune exact despre ce fel de găuri este vorba. Însă noi, ne prindem repede pentru că deja am trecut la un alt nivel de conştiinţă. Maestrul continuă: ”iar tu te iroseşti.” Acesta ne atrage atenţia şi ne spune să fim vigilenţi. Mai bine să fim constructivi, încetând să ne mai facem griji.Altfel, ne irosim vieţile prin acumulare de energie negativă.
Maestrul spune mai departe:”Renunţă la griji. Nu există nici un lucru de care să te îngrijorezi; toate lucrurile sunt la locul lor. Trăieşte cu această încredere. Existenţa te iubeşte.” Aici lucrurile se schimbă. Se pare că maestrul nu cunoaşte ce înseamnă grijile zilei de mâine, problemele cotidiene….. Cu toate acestea, această fiinţă iluminată spune clar şi răspicat să renunţăm la griji. Maestrul este foarte sigur de ceea ce spune…Oare ştie ceva ce noi nu ştim? Acesta, nu lasă loc de interpretare. Spune totul clar şi concis fără să ne lase cu ochii-n în soare…..
5 comentarii:
Cristian, am ales un citat despre grijile vietii apartinand parintelui Teofil Paraian, pe care te invit sa-l parcurgem impreuna si sa ne hranim cu invataturile sale incarcate de lumina sfinteniei si a intelepciunii!
"Există griji mântuitoare. "Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm", se spune la slujbă, la Sfânta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu încrederea în Dumnezeu si în bunătatea Lui, făcându-ne datoria, pentru că dacă nu-ti faci datoria, grijile se înmultesc si îngrijorarea creste. Dar există si o grijă pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce esti dator să faci. Există si griji mântuitoare, griji care te ridică, te angajează în viata sfântă, grija de a-ti împlini datoriile pe care le ai prin situatia în care te găsesti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vietii, pentru că necazurile vietii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viată frumoasă si linistită, o viată din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământesti, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si în felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rău."
Sa ne rugam cu staruinta pentru implinirea binelui nostru si al celor nevoiti!
O zi plina de lumina gandului bun! :)
@pescăruşul argintiu
Mulţumesc pentru invitaţie...:)Frumos mesajul părintelui Teofil Parain.Vreau totuşi să intervin cu câteva completări.De fiecare dată când citesc ceva îmi dau seama dacă există bariere comunicaţionale.Cuvintele exprimă atât de puţin adevărul.Există două cuvinte care sincer sună a condiţionare, care nu sunt deloc în armonie cu fiinţa mea, nu curg prin mine atunci când le citesc.Cele două cuvinte sunt următoarele:"datorie" şi "păcate". Cele două cuvinte, sunt foarte uşor interpretabile.Induc foarte uşor căutătorului spiritual, sentimentul de vină, teamă....După cum ai citit şi tu în articol, aceste cuvinte nu sunt văzute de maestru ca virtute.Din contra, ele induc sentimentul de nelinişte sufletească.
Tu spui:"făcându-ne datoria, pentru că dacă nu-ţi faci datoria, grijile se înmulţesc şi îngrijorarea creşte." Sună atât de forţat.....Parcă sună de pe vremea comunismului, când Ceauşescu ne tot îndoctrina cu tot felul de îndatoriri faţă de ţară...:)Datoria în sine nu curge,nu are legătură cu naturalul.Acesta este motivul pentru care oamenii din ziua de astăzi, fac totul din datorie.Nimeni nu mai face nimic pentru că simte profundă recunoştinţă şi iubire.Din datorie ducem gunoiul, din datorie mergem la servici, din datorie avem grijă de copii, din datorie mergem la biserică.Toate acestea le facem din datorie nu din iubire.Şi totuşi....Am devenit cu toţii atât de falşi.Niciodată nu o să fiu de acord cu afirmaţia:"datoria părinţilor este să îşi crească copii, ca mai apoi şi ei să facă acelaşi lucru la bătrâneţe."Aşa apar reproşurile şi criticile...Aşa producem "răni" care foarte greu se vindecă.Datoria bat-o vina!Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că atunci când facem ceva pentru ceilalţi, o facem din iubire, nu din datorie pentru că aşa trebuie.Acesta este motivul pentru care "grijile se înmulţesc şi îngrijorarea creşte." Orice lucru făcut din datorie, este ceva forţat, nu vine în mod natural.Iată cum apare sentimentul de vină şi frică.
Apoi spui mai departe:"De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creşte, de a-i educa frumos şi bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieţii, pentru că necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor."Iată o afirmaţie periculoasă.Iată de unde începe condiţionarea.....Atâta grijă manifestăm faţă de copii noştrii încât putem să le frângem aripile.Din prea multă grijă îi distrugem. Nu pot să fiu de acord cu:"grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieţii, pentru că necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor".Trebuie să înţelegem că fiecare copil care vine pe lume are un dar de oferit lumii...Mulţi dintre copii, vin pe pământ să ne de-a nouă lecţii de spiritualitate...Mare atenţie!Şi oare putem să-i păzim de necazuri pe copii noştrii? Crezi că părinţii mei nu au încercat să-mi spună ce este bine şi ce este rău? Până la urmă, alegerea a fost a mea...Iar "necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor" - cred că părintele Teofil Paraian trăieşte într-o altă lume.Povesteşte frumos însă tot ceea ce spune este în contradicţie cu realitatea a ceea ce se întâmplă în prezent.Acesta, foarte uşor poate induce în sufletul căutătorului spiritual starea de teamă.Necazurile, aceste păcate ne ajută să creştem.Din păcate, mentalitatea este aceiaşi,părintele nu este deloc conştient de importanţa păcatelor.Acesta vrea să fim modele pentru alţii, să oferim aceleaşi şabloane, să fim perfecţi.Este un vis,...,părintele nu este deloc ancorat în realitate.Apreciez munca părintelui,dar....Cu speranţa că m-am făcut înţeles, îţi doresc tot binele din lume suflet divin.Hugs from me!:)
Cristian, am parcurs cu multa atentie tot ce ai scris in comentariul de raspuns, si in mare parte iti dau dreptate, fiind de acord cu tine.
Doar accentele critice la adresa parintelui m-au descumpanit usor.
Dincolo de toate aceste nuante si exprimari ale sfintiei sale, luate dintr-un interviu mai vechi, raman totusi aprecierea si consideratia mea fata de harul sau si toata bogata sa activitate duhovniceasca, scriitoriceasca si oratorica. Slujitorii Domnului au o misiune nobila, frumoasa, dar extrem de grea.
Fii binecuvantat, deschis si la fel de tolerant fata de semenii nostri, la fel de disponibil sufleteste! :)
@pescăruşul argintiu
Nu pot să-l critic pe părinte.Crezi că este singurul condiţionat până în măduva oaselor? Majoritatea dintre noi suntem.Clişeele prezentate de părinte, au dăinuit de milioane de ani şi nu au adus în lume prea multă pace şi armonie.Din păcate, multe aspecte prezentate de părinte, sunt pur teoretice şi crede-mă că adolescentul din ziua de astăzi, este sătul de "teoria chibritului".Putem să spunem multe despre cum să trăim frumos însă de fapt, să nu spunem nimic concret.Şi nu uita, oricine poate să fie slujitorul Domnului.Crezi că este nevoie să fac doctorat în teologie ca să înţeleg ce înseamnă să fim mai buni şi să-mi dau seama unde greşim cu toţii?:) Când inima se deschide totul se revelează.Putem să primim răspunsuri înţelepte de la oamenii de pe stradă, de la oamenii care vând în piaţă, de la oricine....Este nevoie de receptivitate din partea noastră.Cu toţii avem atât de multe de învăţat unii de la alţii.Suntem aici cu toţii să desluşim tainele vieţii....O seară minunată!PA!:)
@pescăruşul argintiu
P.S Te binecuvântez ca de fiecare dată cu inima mea...Namaste!:)
Trimiteți un comentariu