miercuri, 20 august 2008

ACE OF BASE REVINE PE SCENA MUZICALĂ

Astăzi, în timp ce ieşeam din scara blocului în care locuiesc, am auzit muzica celebrei formaţii Ace of Base. Începusem să mă gândesc că s-a întâmplat ceva cu această formaţie, întrucât nu mai auzisem nimic…Trebuie să recunosc că îmi place foarte tare.
Intrând pe internet, am aflat că formaţia suedeză cu cele mai mari şanse la statutul de urmaşă a celebrei Abba pe scena muzicii internaţionale, va concerta la Sala Palatului din Bucureşti pe 8 noiembrie 2008, de la ora 20:00.
Deţinătoare a unui record Guinness pentru cel mai bine vândut album de debut (“Happy nation/The sign” – 1993), Ace of Base a devenit o formaţie de cult la începutul anilor ’90 cu hituri precum “All that she wants”, “The sign” sau “Happy nation” şi a încântat întreaga lume, stabilind noi standarde în Swedish pop.
Ace of Base revin în viaţa muzicală mondială şi intenţionează să lanseze un nou album, în toamna acestui an. Materialul va cuprinde piese noi, însă şi versiuni ale unor hituri mai vechi.

9 comentarii:

Liviu Ioan Muresan spunea...

A fost pentru on timp cea mai tare.

Cristian spunea...

@Liviu Ioan Mureşan
Aşa este..Mă bucur că formaţia o să revină din nou pe scena muzicală.Artiştii adevăraţi niciodată nu dispar definitiv.Bravo lor!Mulţumesc pentru vizită..O seară minunată îţi doresc.Ciao!:)

Anonim spunea...

foarte frumos, si mie mi-a placut la nebunie aceasta formatie dar nu cred ca mai pot scoate ceva, au sa se limiteze daor la hiturile tineretii noastre.

Anonim spunea...

chiar mi-au placut candva!

Anonim spunea...

nu pot trimite comentarii?

starsgates spunea...

Şi mie îmi plac mult de tot.:)

Cristian spunea...

@loculdenicăieri
Nu se ştie niciodată!De la formaţii care aparent sunt de domeniu trecutului, te poţi aştepta la surprize.Am încredere în această formaţie.Poate vor ajunge din nou în topurile internaţionale.PA!:)

Cristian spunea...

@danielles
De ce spui cândva? Sunt de domeniul trecutului? Când vor scoate un album nou sunt convins că te vei răzgândi..:)Nu mă pot plictisi hiturile lor niciodată..:)Pupici!
@daniela
Siguri că poţi!Acum, doar moderez comentariile.Am apelat la această variantă, pentru că am primit mesaje publicitare care nu au ce să caute pe blog.Cum aş putea respinge comentariile tale? Doar suntem prieteni...:)Pupici!

Cristian spunea...

@starsgates
Sper să-ţi placă în continuare.Aştept apariţia noului album.Sunt convins că pe lângă hiturile vechi vor apărea şi hituri noi.O săptămână frumoasă în continuare.PA!:)