MEMORIA PĂDURII

Plantele ţin minte oamenii. Cum o fac nu s-a ştiut şi nu se ştie nici astăzi, este un secret. Biologul rus V.G. Karamanov spune: "Dacă plantele n-ar avea posibilitatea să preia, să înmagazineze şi să transmită mai departe informaţiile, ele ar pieri, fără nicio îndoială".

Astăzi, ştim că în păduri copacii se "avertizează" între ei, atunci când apare un pericol.

Inginerul japonez Ken Hashimoto a făcut chiar audibilă vocea plantelor. El a conectat, cu ajutorul unor ace de acupunctură, un cactus la un detector de minciuni.

Atunci când soţia lui i-a spus cu tandreţe cactusului cât de mult îl iubeşte, acesta a produs un zumzet subţire, cu ritm şi tonalităţi variate, asemănător unei melodii vesele. Ba mai mult: plantele au reacţionat la sentimentele persoanei de care erau legate, chiar de la distanţe foarte mari, de exemplu, starea de spaimă a unui bărbat în timpul aterizării cu avionul la o distanţă de 1000 de km. Sau felul cum au reacţionat la gândurile pline de dragoste ale unei femei aflate la 4000 de km, la bordul unui avion ce se-ndrepta spre Tokyo. Şi aceasta, cu o viteză care, conform legilor fizicii, nici n-ar putea exista: mai repede ca lumina.

De aici, putem concluziona faptul că ar trebui să existe un câmp de comunicaţie, despre care noi nu ştim încă nimic.Psihologul rus V.N. Puşkin afirma: "Limba celulelor plantei ar putea fi înrudită cu cea a celulei nervoase. Cele două celule, cu o viaţă total diferită, par capabile să se înţeleagă una pe cealaltă. Psihicul uman, percepţiile, gândirea şi memoria sunt doar specializări ale unor procese existente deja la nivelul celulei plantelor".

Plantele sunt, ca şi noi….. După toate cele spuse, mai putem călca indiferenţi pe flori, mai putem smulge un fir de iarbă sau mai putem rupe o ramură de măceş?