duminică, 1 iunie 2008

DESPRE AMICIŢIE ŞI PRIETENIE (Partea I)

În ziua de astăzi, oamenii nu se mai implică atât de tare în relaţii de prietenie…PRIETENIA a rămas un vis pentru cei mai mulţi dintre noi…

Am observat că oamenii preferă să aibă amici decât prieteni. Acest mod de a interacţiona cu oamenii, este precum zaţul de la cafea, un surogat….. Dacă nu am avea amici cu care să ieşim în oraş ne-am plictisi teribil…..

De când eram copil, mi-au plăcut prieteniile sincere. Până la 24 de ani, am avut un singur prieten care într-adevăr făcea orice pentru mine….Însă din păcate, la vremea aceea, nu ştiam ce înseamnă cu adevărat prietenia….Aşa că am făcut un pas greşit, iar prietenia noastră s-a dus de râpă.Acum este stabilit definitiv în S.U.A…L-am văzut ultima dată acum 4 ani, când ne-am întâlnit pe stradă în zona în care locuia...M-am bucurat să-l revăd. Ştiam că în sinea mea am fost iertat…

Ruptura s-a produs în 1999. Prin urmare, rănile nu mai erau atât de profunde…La vremea aceea, nu ştiam că prietenia presupune încredere, iertare….Aşa că, declanşam tot timpul scandaluri de proporţii. Iată cum, explozia ego-ului m-a costat prietenia…La vremea aceea, m-am făcut de râs. Prin urmare, am pierdut sigurul prieten pe care-l aveam. Apoi, am avut şi alte conflicte cu amicii (colegii) de facultate. Aşa am ajuns să fiu dat la o parte de aceştia, tot din vina mea bineînţeles…

Prin anii ’90, nu ştiam că vinovatul se află în faţa mea. Şi pentru că nu suportam singurătatea, vă imaginaţi că eram distrus…Stăteam singur în casă şi îmi plângeam de milă…Aşa am ajuns să mă îmbolnăvesc de stomac. În fiecare noapte, la intervale regulate de timp, mă duceam în bucătărie să mănânc un colţ de pâine ca să nu mă mai doară stomacul.

Îmi aduc aminte că mă duceam pe coclauri să culeg plante medicinale, ca să-mi vindec gastrita pe care tocmai o căpătasem din cauza supărărilor….Aşa că mâncam tot timpul cartofi şi varză crudă.M-am simţit îngrozitor când mi-am văzut prietenul (colegul de facultate) mergând la iarbă verde împreună cu alţi colegi. Au trecut pe lângă mine şi au început să râdă când m-au văzut cum culegeam plante medicinale. Sunt multe de spus…

Începând cu anul 2000, viaţa mea s-a schimbat…Suferinţa mi-a deschis ochii să conştientizez faptul că viaţa merge înainte.Toţi suntem nişte trecători….Un om, se opreşte în viaţa ta, spune ce are de spus şi pleacă mai departe...De fapt, fiecare om care poposeşte în viaţa noastră ne transmite un mesaj…Acum, după aproape 8 ani de zile, concepţia mea despre viaţa s-a schimbat total……

Toate întâmplările neplăcute din trecut m-au ajutat să cresc….La vremea aceea, îl făceam vinovat pe D-zeu pentru tot ce păţeam…Cu timpul, mi-am dat seama că de fapt D-zeu, nu a vrut decât să-mi deschidă ochii. Mi-a fost dificil, recunosc.….Nu mi-a fost uşor să las trecutul în urmă şi să trăiesc clipa. Devenisem dependent de prieteni, amici, prietenă…Iar dacă aceştia deveneau indiferenţi faţă de mine…..

6 comentarii:

7 spunea...

Ce faceai cand ei deveneau indiferenti fata de tine?

Anonim spunea...

@ Cornelia
Dacă prietenii deveneau indiferenţi faţă de mine, consideram că este problema lor...Până la urmă, atunci când cineva devine indiferent nu doreşte decât să te rănească, să lovească în tine.Iată o bilă neagră dată "prietenilor".
Indiferent care este reacţia lor faţă de mine, acest lucru nu mă deranjează.Dacă am greşit cu ceva, este bine să ştiu. Dacă nu vor să-mi spună, aceştia dau dovadă de prostie.Un prieten adevărat, nu este indiferent şi nu răneşte pe ceilalţi cu bună ştiinţă.Oricum, din materialul postat, ai concluzionat singură că diferenţa dintre amiciţie şi prietenie este destul de mare...O zi minunată îţi doresc...

7 spunea...

Ce s-a intamplat acum 8 ani de viata ta s-a schimbat atat de mult?

Cristian spunea...

@Cornelia
Acum 8 ani, viaţa mea era o ruină. Aveam impresia că nimeni nu mă iubeşte, că nimeni nu mă înţelege, că nu am noroc în viaţă. Astfel, de multe ori, mă gândeam să-mi pun capăt zilelor.Bineînţeles acest lucru nu s-a întâmplat!:)Eram afectat de ceea ce spun prietenii despre mine, mă deranja că unii dintre ei nu mă băgau în seamă. Reproşam tot timpul, astfel încât majoritatea prietenilor m-au lăsat baltă.Mă simţeam singur,...efectiv!
Apoi, am dat de o carte superbă în librărie şi anume: Conversaţii cu Dumnezeu - Neale Donald Walsch.Din 2000, viaţa mea a luat o altă întorsătură. Acea carte mi-a schimbat optica despre mine. Mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubeşte necondiţionat.Port mereu conversaţii personale cu Dumnezeu...El ştie totul, înţelege totul!Apoi, cu timpul am învăţat să mă accept pe mine aşa cum sunt cu bune şi rele.Am învăţat că atunci când faci un bine să nu aştepţi niciodată nimic în schimb.Am învăţat să mă respect pe mine, înainte de a mă respecta alţii. Am deschis ochii atunci când erau închişi(înainte eram incapabil să mă bucur de lucrurile mărunte din viaţa mea, să râd pentru simplul fapt că exist, să iubesc florile, natura, păsările, soarele şi în final oamenii).Am învăţat că iubirea este singurul izvor de sănătate.Această iubire se află în mine, sunt sursa ei.Astfel, am renunţat la ideea că am nevoie de iubire.Cerşeam iubire, înţelegere, prietenie.Ceream celorlalţi ceea ce refuzam să-mi ofer mie.Am înţeles că noi suntem cu toţii iubire şi singurul scop pentru care am venit pe această minunată planetă este să ne desăvârşim.
Orice altceva este pură iluzie.Mi-a fost greu la început să accept toate aceste lucruri.Şi nu în ultimul rând, mi-a fost greu să iubesc necondiţionat.În cele din urmă mi-am dat seama că ceilalţi sunt oglinzile mele.Iubirea este un dar ce trebuie împărtăşit.Acum, iubirea este esenţa mea, iar dacă există momente în care mă mai necăjesc pe câte un om acest lucru se întâmplă pentru să sunt obosit după o zi de muncă.În cele din urmă, conştientizez că a fost o reacţie din partea mea.Conştientizez faptul că ceilalţi nu au nicio vină, pentru că am avut o zi obositoare, proastă.....Iertarea apare de la sine, ca rezultat al înţelepciunii ce vine din străfundul fiinţei mele.Am învăţat......O zi minunată în continuare suflet divin!:)

7 spunea...

Cam asa era si viata mea acum 6 luni. Imi doream sa mor. Chiar lucram cu mintea sa imi provoc asa ceva. Atunci am primit foarte multe lovituri la care nu am facut fata si am cedat. Atunci mi-am gasit "Calea". Am citit foarte mult si am inteles cat de groaznic am trait si cat de groaznica eram. Iti inteleg transformarea....

Cristian spunea...

@Cornelia
Putem să înţelegem anumite lucruri din viaţa noastră doar atunci când trecem prin ele.Experienţele ne ajută să creştem.Ele ne ajută să evoluăm.Dacă înainte îmi uram trecutul, acum îl îmbrăţişez.De fapt, trecutul este o binecuvântare.Dacă nu treceam prin toate acele experienţe, astăzi nu aş fi scris nimic în acest blog, de fapt nici măcar nu exista. Cred că eram pe alt tărâm..... Dumnezeu ştie când să apară în viaţa noastră.Totul s-a întâmplat instantaneu.Întotdeauna Maestrul apare atunci când te aştepţi cel mai puţin. Eram atât de încântat de ceea ce aflasem şi descoperisem.....Şi acum mă cuprinde aceleaşi emoţii.Am acceptat trecutul, ca pe o binecuvântare.Dacă fiecare dintre noi, am sta o clipă şi ne-am uita în oglindă ce fiinţe minunate suntem, pur şi simplu ne-am îmbăta de fericire. Plecând de aici, respectul şi iertarea de sine apare instantaneu chiar şi atunci când mai facem prostioare.Să încetăm odată pentru totdeauna să ne mai judecăm aspru.Să încetăm să ne mai producem răni interioare....
Normal că mă înţelegi Cornelia....Doar un om care experimentează şi care se satură să trăiască în suferinţă decide să se schimbe.De aceea spun că suntem ceea ce gândim.Viaţa este minunată, este un dar....A venit vremea să aducem lumină în interiorul nostru cât şi în al altor fiinţe.Mă bucur pentru tine! Continuă să evoluezi în ciuda dificultăţilor pe care societatea încearcă să le aducă în viaţa ta.Materialul pe care tocmai l-am postat, scoate şi mai bine în evidenţă importanţa iubirii de sine...Hugs from me!:)