La un moment dat, a trebuit să fac ceva cu viaţa mea…M-am dus la librărie şi mi-am cumpărat prima carte de spiritualitate cu titlul “Conversaţii cu Dumnezeu”, scrisă de Neale Donald Walsch.După ce am citit cartea, mi-am dat seama că până la 24 de ani, îmi irosisem viaţa….Stăteam şi citeam în fiecare zi din această carte şi mă autoanalizam…Aşa am început să cumpăr volumul II, III, etc….
Pur şi simplu, mă decondiţionam în fiecare zi câte un pic….Eram însetat de cunoaşterea de sine, ştiind cât de stupid mă comportasem până în 1999. De-a lungul anilor, am fost foarte atent la ce-mi oferea societatea pe tavă….Din cauza acesteia, am ajuns să sufăr prosteşte…
Toate credinţele mele legate de ce înseamnă relaţiile interumane s-au schimbat total…..Am scos din fiinţa mea vechile şabloane, crezuri, despre ce înseamnă iubirea, credinţa, prietenia, ura, egoismul, invidia, gelozia, violenţa verbală, etc…..
Când începi să te trezeşti, viaţa se schimbă total. Până la 24 de ani, îmi luasem zilnic doza de „otrăvuri”(ură, invidie, răutate, gelozie). Eram efectiv o otravă, molimă..….Când m-am privit în oglindă m-am speriat. Până la urmă, cu ajutorul lui D-zeu, am avut şansa să devin conştient de propriile mele stări. Cărţile mi-au fost călăuze de-a lungul anilor….Pe această cale, vreau să mulţumesc tuturor celor care au publicat atât de multe cărţi de trezire spirituală…
AMICIŢIA, aparţine oamenilor superficiali. În inima lor, există teama de a nu fi răniţi…..Este mult mai confortabil să îţi faci amici….Utilitatea lor, este aproape nulă din punct de vedere interuman.Faţă de un amic, niciodată nu poţi discuta probleme strict personale…Amicul, niciodată nu-ţi va permite să pătrunzi în sufletul lui…Dacă vei încerca acest lucru, cu siguranţă te va pune la punct. Există şi o vorbă care spune:”Amic, amic,…,dar toate au o limită!”
De altfel, se poate trece foarte uşor de la amiciţie la duşmănie..Nici prietenia, nu scapă de acest mic “flagel” numit duşmănie…Adevărata prietenie, este rară….Este precum roua de pe flori…La apariţia soarelui, aceasta se evaporă.Din păcate, cei mai mulţi dintre noi, nu ştim ce înseamnă cu adevărat prietenia…Noi credem că totul se rezumă la discuţii sterile despre viaţa de zi cu zi, ajutor la nevoie atunci când situaţia o cere, etc….
În prietenia sinceră, adevărată, apropierea se face la nivel energetic. Între doi prieteni adevăraţi, nu există separare. Sunt precum două stele, care sclipesc pe cer noaptea…Există o comuniune ce nu poate fi explicată în cuvinte….Nu degeaba se spune că:”Prietenia este cea mai înaltă formă de iubire.”Trebuie să înţelegem faptul că prietenia adevărată:
- nu se poate confunda cu iubirea fizică dintre doi îndrăgostiţi…Cei doi prieteni, ştiu acest lucru…Nici nu vor concepe să devină intimi, să înfiripe o relaţie întrucât, acest lucru ar strica totul. Bineînţeles că există şi excepţii….
- se poate manifesta faţă de oricine…..Nu există o barieră, o limită. Însă din păcate, cu toţii stăm pe fază ca nu cumva cineva să ne trădeze sau să ne înşele aşteptările…
- nu are aşteptări, nu pretinde nimic în schimb.Nu uitaţi să vă dăruiţi total celor ce vă sunt prieteni….Un prieten adevărat, este precum o nestemată, luminează continuu….
Până şi stelele se bucură….Un amic, niciodată nu poate să facă ceva înălţător, pentru că în interiorul acestuia există teamă, superficialitate, lipsă de implicare…
9 comentarii:
Tare frumos ai scris!Ma si mir cum de un tanar al zilelor noastre poate fi asa de sensibil si de intelept,as putea zice.
Despre cartea “Conversaţii cu Dumnezeu”, scrisă de Neale Donald Walsch mi-a vorbit o cunostinta, mi-a dat si o adresa de e-mail.N-am citit-o,doar cateva randuri de pe net.
Frumos gandesti despre prietenie.Cateodata nu poti sa vorbesti familiei despre problemele tale si ai nevoie de cineva care sa te asculte.
@g1b2i3
Nici eu nu ştiu ce se întâmplă cu mine...Uneori prefer să tac şi să nu mai spun nimic.Privesc cu tristeţe în jur şi îmi pare rău că oamenii sunt atât de superficiali.Însă, îi înţeleg şi nu pot pretinde nimănui să vadă şi să simtă ca şi mine.Aşa că merg mai departe...Ştiu că la fiecare dintre noi o să ne vină timpul să ne trezim.Prietenia, întotdeauna se simte.Nu o poţi justifica, explica...Ea se simte doar cu inima.Dacă nu simţi prietenia ca făcând parte din fiinţa ta, mai bine legi relaţii de amiciţie.Un om superficial(amicul), este fals...Nici nu poate fi altfel!El nu pătrunde în fiinţa ta.Stă lângă tine de ochii lumii, să obţină ceva....Dacă nu erau aceste cărţi, cu siguranţă acum viaţa mea ar fi fost un calvar.Efectiv mi-au salvat viaţa! Sunt atât de multe de spus despre viaţa mea...Dar, nu-i aşa, experienţele ne ajută să creştem.....O zi minunată!Pupici!:)
Ganduri frumoase ai exprimat!Cred ca pe masura ce ne indepartam de copilarie si de deschiderea sufleteasca aferenta, tindem sa ne facem numai amici sau prieteni de conjunctura,gen colegi mai apropiati...nu mai avem curajul sa ne lasam "descoperiti in fata strainilor", suntem prea pragmatici...
Gandurile tale se aseamana mult cu niste ganduri mai vechi ale mele!
Nu mai spun nimic, doar iti las linkul:
http://mycrestunnow.weblog.ro/2007-10-25/204414/Despre-adevarata-prietenie.html
Nu stiam ca nu apare ca link!
@danielles
Aşa apare omul fals cu multe măşti..Chiar dacă i-aş spune că doarme profund o să-mi spună să-mi văd de treaba..Nimănui nu-i place să-i fie tulburat somnul...Sunt multe de spus..:)PA!
@soul
OK! O să citesc!:)Întotdeauna experienţa ne ajută să creştem...Întrebarea fundamentală care rămâne este:Când avem de gând să ne trezim? Pace şi lumină îţi trimit.PA!:)
Cristian,esti prea matur pentru varsta ta.De fapt,cred ca toti tinerii va maturizati inca din copilarie.Am vazut asta si la baietii mei.Uneori simt ca eu sunt copilul lor. :(
@g1b2i3
Doar par matur.În realitate, am rămas un copil...Niciodată nu am să renunţ la "sămânţa copilăriei" care sălăşluieşte în mine, pentru că mă aduce mai aproape de D-zeu.La 32 de ani, nu sunt matur deloc.Ai privit pozele mele?:)) Unii chiar mă ceartă că sunt prea copilăros....:)Ce bine este să te simţi copil..Rămâi aşa, pentru că este minunat.Pupici!:)
Trimiteți un comentariu