În ceea ce priveşte dorinţa faţă de un corp omenesc, lucrurile sunt şi mai interesante. Există bărbaţi şi femei, care considerându-se foarte frumoşi/frumoase, ajung toată viaţa să trăiască într-o competiţie continuă. Un bărbat macho, se va mândrii întotdeauna cu cuceririle sale. Mintea îi va spune în permanenţă:”Uită-te în oglindă cât de bine arăţi, doar nu te poţi opri la o singură femeie, o singură relaţie? Continuă să cucereşti, să flirtezi pentru că frumuseţea nu ţine o veşnicie….. Când vrei să cucereşti? Când eşti trecut de 60 de ani?”
Mintea adoră să provoace….Ego-ul, se simte întotdeauna lezat atunci când nu acumulează tot ce se poate. Din păcate, bărbatul macho, avid după cuceriri, este ancorat foarte tare în lumea fizică; de lumea spirituală, cu adevărat importantă, a uitat cu desăvârşire. Sunt convins că există bărbaţi frumoşi care sunt şi spirituali. Cu toate acestea, sunt rar de găsit…Însă nu imposibil!
În cazul femeilor se întâmplă la fel. Există totuşi o diferenţă…Femeia este mai pământeană, nu trăieşte cu capul în nori după nu ştiu câţi bărbaţi. Structura interioară a femeii este mult mai ancorată în realitate.
Dorinţa sexuală, reprezintă un alt aspect interesant. Poate este singurul aspect existenţial care conduce în final la frustrare şi la nefericire.
Fiinţa umană, nu priveşte corpul uman ca pe un templu divin. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acesta reprezintă un obiect.
Pe postul de televiziune Acasă TV, la ştirile de la miezul nopţii, apăruse pe ecran o tânără voluptoasă, blondă şi senzuală care era la braţul unui tânăr drăguţ şi musculos. Oricine s-ar uita la ei, ar spune “ce bucăţele bune!”Reporterul îi pune o întrebare Don Juan-ului:”Ce îţi place cel mai tare la ea?” Acesta răspunde: ”Îmi place foarte tare cum arată, în special corpul!”
I-am dat dreptate tânărului! Din păcate, el vedea doar corpul. Era obiectul dorinţei lui. Mintea acestuia, deocamdată încă nu s-a plictisit,….,dorinţa există! Însă, tare mi-ar plăcea să îi văd din nou pe amândoi la televizor peste vreo 20 de ani….
Atâta timp cât încă mintea nu se plictiseşte (nu vrea să schimbe obiectul dorinţei) pentru orice cuplu, lucrurile sunt numai lapte şi miere. În proporţie de 90% dintre noi, ne privim partenerul ca pe o „îngheţată”. Până la urmă, atracţia fizică stă la baza oricărei relaţii. Există şi excepţii bineînţeles! Oamenii la început, se îndrăgostesc de corp şi abia apoi îşi canalizează atenţia şi spre suflet.
Aproape toate relaţiile bazate pe plăcere, dorinţă, posesie, în final se duc de râpă. Priviţi în jurul vostru şi vă veţi convinge singuri.
Dorinţa merge mână în mână cu iubirea. Din păcate, această iubire este specifică omului inconştient, care este incapabil să vadă adevărata profunzime a naturii umane. Este o iubire superficială. Cu acest tip de iubire, nu poţi atinge culmile existenţiale ale spiritualităţii.
Dorinţa, este precum un hăţiş din care foarte puţini reuşesc să iasă afară. Cu cât suntem mai tare acaparaţi de dorinţă, cu atât ne afundăm mai tare în întuneric. Însă, să nu uităm că întunericul are rolul său. Numai orbecăind prin întuneric, putem să ne trezim. În cele din urmă, vom vedea cu toţii lumina de la capătul tunelului. Aşa că, dragii mei, trebuie să avem grijă ce facem, astfel încât, să nu devenim sclavii propriilor noastre dorinţe. Atât pentru astăzi.
Mintea adoră să provoace….Ego-ul, se simte întotdeauna lezat atunci când nu acumulează tot ce se poate. Din păcate, bărbatul macho, avid după cuceriri, este ancorat foarte tare în lumea fizică; de lumea spirituală, cu adevărat importantă, a uitat cu desăvârşire. Sunt convins că există bărbaţi frumoşi care sunt şi spirituali. Cu toate acestea, sunt rar de găsit…Însă nu imposibil!
În cazul femeilor se întâmplă la fel. Există totuşi o diferenţă…Femeia este mai pământeană, nu trăieşte cu capul în nori după nu ştiu câţi bărbaţi. Structura interioară a femeii este mult mai ancorată în realitate.
Dorinţa sexuală, reprezintă un alt aspect interesant. Poate este singurul aspect existenţial care conduce în final la frustrare şi la nefericire.
Fiinţa umană, nu priveşte corpul uman ca pe un templu divin. Pentru cei mai mulţi dintre noi, acesta reprezintă un obiect.
Pe postul de televiziune Acasă TV, la ştirile de la miezul nopţii, apăruse pe ecran o tânără voluptoasă, blondă şi senzuală care era la braţul unui tânăr drăguţ şi musculos. Oricine s-ar uita la ei, ar spune “ce bucăţele bune!”Reporterul îi pune o întrebare Don Juan-ului:”Ce îţi place cel mai tare la ea?” Acesta răspunde: ”Îmi place foarte tare cum arată, în special corpul!”
I-am dat dreptate tânărului! Din păcate, el vedea doar corpul. Era obiectul dorinţei lui. Mintea acestuia, deocamdată încă nu s-a plictisit,….,dorinţa există! Însă, tare mi-ar plăcea să îi văd din nou pe amândoi la televizor peste vreo 20 de ani….
Atâta timp cât încă mintea nu se plictiseşte (nu vrea să schimbe obiectul dorinţei) pentru orice cuplu, lucrurile sunt numai lapte şi miere. În proporţie de 90% dintre noi, ne privim partenerul ca pe o „îngheţată”. Până la urmă, atracţia fizică stă la baza oricărei relaţii. Există şi excepţii bineînţeles! Oamenii la început, se îndrăgostesc de corp şi abia apoi îşi canalizează atenţia şi spre suflet.
Aproape toate relaţiile bazate pe plăcere, dorinţă, posesie, în final se duc de râpă. Priviţi în jurul vostru şi vă veţi convinge singuri.
Dorinţa merge mână în mână cu iubirea. Din păcate, această iubire este specifică omului inconştient, care este incapabil să vadă adevărata profunzime a naturii umane. Este o iubire superficială. Cu acest tip de iubire, nu poţi atinge culmile existenţiale ale spiritualităţii.
Dorinţa, este precum un hăţiş din care foarte puţini reuşesc să iasă afară. Cu cât suntem mai tare acaparaţi de dorinţă, cu atât ne afundăm mai tare în întuneric. Însă, să nu uităm că întunericul are rolul său. Numai orbecăind prin întuneric, putem să ne trezim. În cele din urmă, vom vedea cu toţii lumina de la capătul tunelului. Aşa că, dragii mei, trebuie să avem grijă ce facem, astfel încât, să nu devenim sclavii propriilor noastre dorinţe. Atât pentru astăzi.
6 comentarii:
loculdenicaieri
pai spiritualitatea nu prea are nimic cu dorinta carnala, din cate stiu eu ea este controlata de creierul reptilian, cel care controleaza si simtul teritoriului si reactiile rapide atunci cand ne enervam. mai precis ala care ne transforma intr-o ceata de gorile in calduri,
spiritualitatea are de-aface cu autodisciplina si autocunoasterea. module ce se ataseaza unei componente a mintii si a sufeltului.
e dreptul fiecaruia sa faca ce vrea, o adevarata problemea este atunci cand deztrupatorul vine si pleci in cea mai interesanta calatorie.
@loculdenicăieri
Sigur că nu are...:)Articol scoate în evidenţă cât de inconştienţi suntem. Adevărata spiritualitate, este mult mai profundă.Oamenii care îşi canalizează atenţia doar spre sex, dorinţe lumeşti, rămân încătuşaţi.Din păcate, cei mai mulţi dintre noi, nu ştim ce înseamnă să te înalţi pe cele mai înalte culmi existenţiale.De fapt, cine este interesat cu adevărat de spiritualitatea autentică?O zi minunată îţi doresc.Ciao!:)
Dorinta paote fi comparata cu motorul unui autoturism: e foarte buna atat timp cat asculta de "comenzi", si propulseaza masina inainte. Insa, atunci cand scapa de sub control, apar rateuri, si chiar accidente!
Nu degeaba spune Iisus:"Cautati intai Imparatia lui Dumnezeu, si dreptatea Lui, si toate celelalte vi se vor da pe deasupra." Adica, daca suntem "centrati" corect, ni se vor indeplini si micile noastre dorinte...
@florina r.
După cum şti şi tu, gândurile generează dorinţele.Există o vorbă care spune:"Ai grijă ce îţi doreşti. S-ar putea să se îndeplinească!" Chiar se îndeplineşte!:) Acum, depinde ce ne dorim! Indiferent despre ce fel de dorinţă este vorba, aceasta niciodată nu poate aduce pace sufletească. Dacă suntem "centrati" corect, aşa cum spui tu (aici înţelegând atenţi şi conştienţi)cu siguranţă că mintea nu s-ar mai agita aşa tot timpul.La urma urmei, este un consum inutil de energie..:)Pupici...
Prin "centrati corect" eu intelegeam nu doar atentia si constienta, ci situarea lui Dumnezeu in centrul preocuparilor noastre (dupa dictonul:"fa ceea ce ai de facut ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.")Daca acest lucru este real, atunci, in mod automat, ni se indeplinesc si dorintele benefice, ba chiar si alte lucruri la care nu ne-am gandit!
Nu toate dorintele sunt neaparat rele: de exemplu, dorinta de a face un bine cuiva, sau de a achizitiona ceva intr-un scop mai inalt. Sunt cazuri in care chiar sfintii s-au rugat pentru unele lucruri (ex., in caz de foamete), si Dumnezeu i-a ascultat.
Foarte interesant si vast acest subiect, al dorintei! Desigur, insa, ca el este privit diferit de catre diferitele religii. Budismul cere anihilarea totala a dorintei, in schimb, crestinismul ne spune doar sa deosebim dorintele "duhovnicesti" de cele "trupesti".
@florina r.
Accentul ar trebui pus pe Dumnezeu... Din păcate,pentru mulţi dintre noi, Dumnezeu devine o prioritate în momentul în care avem probleme.În legătură cu dictonul:"fa ceea ce ai de făcut ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni" - nu sunt întru totul de acord....Afirmaţia nu curge prin mine. Pe semne, cine a scris-o, nu a privit lucrurile multidimensional.Sufletul este tot Dumnezeu.Prin urmare, în corpul oricărui om sălăşluieşte Divinul(Dumnezeu).Din păcate, datorită unor energii negative mulţi dintre noi o luăm pe alte cărări.Săptămâna trecută, la B1 TV, în emisiunea "Codul lui Oreste", a fost invitat un copil indigo ori de cristal,care a fost întrebat ce crede el despre Diavol. Alexandru, copilul, a răspuns:"Diavolul este tot un înger însă neascultător, obraznic."Asta înseamnă că Diavolul este tot o parte din Dumnezeu....Am înregistrat emisiunea pe DVD pentru că mi-a plăcut enorm.Întunericul este doar absenţa luminii, viaţa înseamnă dualitate.La un moment dat, mai spui:"Budismul cere anihilarea totală a dorinţei, în schimb, creştinismul ne spune doar să deosebim dorinţele "duhovnicesti" de cele "trupeşti"." Atât budismul cât şi creştinismul promovează idei diferite. Din păcate, mesajul transmis de Buddha a fost răstălmăcit şi interpretat de călugării budişti aşa cum s-a întâmplat în cazul creştinismului.Problema creştinismului, nu se opreşte aici - să deosebim dorinţele "duhovniceşti" de cele "trupeşti".Noi mergem mai departe....În cazul nostru, al ortodocşilor, este judecat aspru orice om care este centrat pe sex (în anumite condiţii bineînţeles).Sexul, trebuie înţeles nu interzis!Problema noastră este că devenim fiinţe sexuale, prea sexuale.....O seară minunată sufleţel.:)
Trimiteți un comentariu