„Nimeni nu poate să spună nimic despre tine. Orice ar spune oamenii, ei nu spun decât despre sine. Dar oamenii devin nesiguri, pentru că încă se agaţă de un centru fals. Acel centru fals depinde de ceilalţi, aşa că tu vrei să ştii mereu ce au oamenii de spus despre tine. Şi mereu faci ce îţi spun, mereu încerci să-i mulţumeşti. Mereu încerci să fii respectabil. Mereu încerci să-ţi înfrumuseţezi egoul. Acest lucru este suicidal. Decât să fii deranjat de ceea ce spun ceilalţi despre tine, mai bine ar trebui să începi să priveşti în sinea ta. A-ţi cunoaşte adevăratul sine nu este lucru mic. Dar oamenii tânjesc mereu după lucruri ieftine.”OSHO
Comentariu
Maestrul este precum o briză care îţi alungă temerile, toate nemulţumirile şi neliniştile interioare.
De fapt, multe nelinişti sunt create de noi înşine inutil. Este mare lucru în ziua de astăzi să conştientizezi că de fapt, nimeni nu poate să spună nimic despre tine însuţi.
Din păcate mintea mereu categoriseşte şi îşi dă cu părerea despre orice. Aceasta colorează totul după bunul ei plac.
Maestrul spune: „Nimeni nu poate să spună nimic despre tine. Orice ar spune oamenii, ei nu spun decât despre sine. Dar oamenii devin nesiguri, pentru că încă se agaţă de un centru fals. Acel centru fals depinde de ceilalţi, aşa că tu vrei să ştii mereu ce au oamenii de spus despre tine.”
Centrul fals de care aminteşte maestrul, nu este altceva decât masca pe care o purtăm zilnic. Culmea este că această mască este garnisită, înfrumuseţată de părerile celorlalţi.
În acest moment, fiecare dintre noi încearcă să fie la înălţimea celor din jur. Chiar dacă depui eforturi constante, care de cele mai multe ori te secătuiesc de energie, iar sănătatea ajunge să îţi fie în „pioneze”, nu contează….Important este ce cred ceilalţi despre tine, iar tu eşti gata să demonstrezi cât de brav eşti.
În interior simţi că nu mai poţi şi cu toate acestea încerci să te menţii pe poziţii.
Toată viaţa omului este un efort constant de a deveni cineva. Şi pentru ce? Ca să primească aplauze din exterior? Să primească diplome, premii, funcţii înalte? Ei bine da, pentru toate acestea omul se pierde pe sine.
Omului i-au plăcut dintotdeauna aplauzele. Doar se mişcă continuu pe scena vieţii.... Afişează de cele mai multe ori, un zâmbet fals şi încearcă din răsputeri să se menţină pe linia de plutire.
Pentru „binele” egoului, omul se sacrifică pe sine. Numai aşa se menţine în lumina reflectoarelor. Numai aşa simte că vibrează, se simte util.
Omul inconştient se pierde în hăţişul timpului, uită de sine şi în final dispare de pe faţa pământului.
Maestrul este precum o briză care îţi alungă temerile, toate nemulţumirile şi neliniştile interioare.
De fapt, multe nelinişti sunt create de noi înşine inutil. Este mare lucru în ziua de astăzi să conştientizezi că de fapt, nimeni nu poate să spună nimic despre tine însuţi.
Din păcate mintea mereu categoriseşte şi îşi dă cu părerea despre orice. Aceasta colorează totul după bunul ei plac.
Maestrul spune: „Nimeni nu poate să spună nimic despre tine. Orice ar spune oamenii, ei nu spun decât despre sine. Dar oamenii devin nesiguri, pentru că încă se agaţă de un centru fals. Acel centru fals depinde de ceilalţi, aşa că tu vrei să ştii mereu ce au oamenii de spus despre tine.”
Centrul fals de care aminteşte maestrul, nu este altceva decât masca pe care o purtăm zilnic. Culmea este că această mască este garnisită, înfrumuseţată de părerile celorlalţi.
În acest moment, fiecare dintre noi încearcă să fie la înălţimea celor din jur. Chiar dacă depui eforturi constante, care de cele mai multe ori te secătuiesc de energie, iar sănătatea ajunge să îţi fie în „pioneze”, nu contează….Important este ce cred ceilalţi despre tine, iar tu eşti gata să demonstrezi cât de brav eşti.
În interior simţi că nu mai poţi şi cu toate acestea încerci să te menţii pe poziţii.
Toată viaţa omului este un efort constant de a deveni cineva. Şi pentru ce? Ca să primească aplauze din exterior? Să primească diplome, premii, funcţii înalte? Ei bine da, pentru toate acestea omul se pierde pe sine.
Omului i-au plăcut dintotdeauna aplauzele. Doar se mişcă continuu pe scena vieţii.... Afişează de cele mai multe ori, un zâmbet fals şi încearcă din răsputeri să se menţină pe linia de plutire.
Pentru „binele” egoului, omul se sacrifică pe sine. Numai aşa se menţine în lumina reflectoarelor. Numai aşa simte că vibrează, se simte util.
Omul inconştient se pierde în hăţişul timpului, uită de sine şi în final dispare de pe faţa pământului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu