sâmbătă, 23 mai 2009

LAŞITATEA

„Cea mai mare laşitate din lume este să-i urmezi pe alţii, să-i imiţi. În acest caz, rămâi artificial, nu mai poţi fi vreodată un trandafir adevărat, ci rămâi doar unul de plastic ce seamănă cu un trandafir, dar nu este aşa. Nu va avea niciun parfum şi nici viaţă, el nu va dansa în vânt şi nici nu va cânta sub razele soarelui. Va fi mort!”
OSHO
Comentariu
Laşitatea apare din frică, teamă….
În prezent, societatea actuală este bolnavă. Dacă ceva nu merge bine, omul se gândeşte că nu are suficiente resurse de a îndrepta lucrurile. Aşa că ajunge să se complacă în mizerie.

Dacă vedem că cineva aruncă o hârtie, nu vom interveni ca să punem acea persoană să ridice hârtia de pe jos. Laşitatea, frica de a interveni atunci când trebuie, sunt cele care primează în societatea actuală. Ajungem chiar să ne minţim unii pe alţii….

Citatul maestrului este semnificativ. Acesta spune: “ Cea mai mare laşitate din lume este să-i urmezi pe alţii, să-i imiţi. În acest caz, rămâi artificial, nu mai poţi fi vreodată un trandafir adevărat, ci rămâi doar unul de plastic ce seamănă cu un trandafir, dar nu este aşa. ”

Cât adevăr! Fiecare dintre noi devenim laşi în anumite circumstanţe ale vieţii. Chiar dacă nu ne convine, încercăm să-i imităm pe alţii din frică, teamă.

Maestrul aminteşte de trandafir….

Oamenii sunt minunaţi precum florile. Acestea sunt naturale însă noi…..Cuvântul "plastic" se referă la starea de falsitate a fiinţei umane. Unde nu există naturaleţe, simplitate există falsitate.În loc de falsitate maestrul foloseşte cuvântul “plastic”.Nu poţi să devii autentic atâta timp cât te conformezi întru totul regulilor absurde impuse de societate.

Maestrul continuă: “Nu va avea niciun parfum şi nici viaţă, el nu va dansa în vânt şi nici nu va cânta sub razele soarelui. Va fi mort!”

Cum ar putea un om fals şi stresat de condiţiile impuse de societate să mai şi zâmbească, să râdă, să se bucure de viaţă? Majoritatea dintre noi facem umbră degeaba pământului din simplul motiv că ne-am pierdut omenia, iubirea, iertarea.

Doar iubirea menţine sufletul tânăr. Iubirea aduce cu sine bucurie şi linişte interioară. Trandafirul din plastic dispare şi apare cel natural, parfumat.

Cum s-ar putea bucura un om care nu are ce pune pe masă copiilor, care trebuie să facă întocmai cum zice şeful la locul de muncă? Este imposibil să te relaxezi şi să laşi deoparte masca din plastic…

Chiar dacă mergem pe stradă, suntem ca şi morţi. Nu mai ştim să ne bucurăm de lucrurile mărunte din viaţa noastră. Astfel cei mai mulţi dintre noi suntem ca inexistenţi din punct de vedere al creşterii spirituale. Atât pentru astăzi…

10 comentarii:

Elena spunea...

Mi-e tare drag Osho,Cristian.Si sunt de acord cu ceea ce spune el despre iubire.Cum altfel am merge mai departe in viata daca n-ar exista ea?Numai cu iubire putem creste ,putem evolua ca fiinte constiente.De cate ori am auzit spunandu-se "Nu m-a lasat constiinta sa fac lucrul ala rau...".De fapt iubirea era cea care veghea.Cel care iubeste e aproape de Dumnezeu,pentru ca Dumnezeu e iubire.

Cristian spunea...

@Elena
Ştiu că îţi este drag.Fiecare om care a decis să se transforme îl va aprecia pe maestru.Dacă nu ar exista iubire nu am exista.Noi suntem rezultatul iubirii.Aşa este Elena,..., când iubeşti Dumnezeu se bucură, celebrează odată cu fiecare dintre noi.Iubirea este seva ce curge prin venele noastre.Pupici!:)

Dana spunea...

interesante cuvinte.

Cristian spunea...

@Sandra Loredana
Interesante cuvintele şi pline de semnificaţie.Să luăm cu toţii aminte!O zi minunată Sandra!:)

Paul spunea...

kineoidCristiane maestrul are mare dreptate, recunosc, cad si eu in acest pacat insa as adauga comoditatea ce ne cuprinde de a infrunta ceea ce poate urma dupa...
O zi placuta!

Cristian spunea...

@Paul
"Păcatul" amintit de tine ne ajută să creştem.Şi ce este păcatul dacă nu o lecţie de viaţă? Atunci când te străduieşti să nu faci "păcate", viaţa ta nu poate să fie o sărbătoare din simplul motiv că eşti stresat.Nu laşi ca lucrurile să se întâmple de la sine.Pur şi simplu îţi vei pune miliarde de întrebări dacă ai făcut un lucru bun sau rău.
"Comoditatea" face din noi nişte oameni nepăsători.Dacă ceva nu merge bine în societatea actuală, este din cauza comodităţii noastre.Lipsa noastră de nepăsare aduce numai suferinţă celorlalţi.Avem atât de multe de învăţat din greşelile noaste.Week-end minunat Paul!:)

Geanina Codita spunea...

Am citit si am recitit aceste randuri din postarea ta. Si ma intreb mereu de ce oamenii simt nevoia sa traiasca viata altuia si isi parasesc propria viata, de ce vor sa ii imite pe altii si nu sunt ei insisi, asa cum natura i-a inzestrat. Intrebari sunt multe poate in egala masura cu numarul frustrarilor. La buna recitire.

Cristian spunea...

@Geanina Codiţă
Cea mai mare frustrare a omului Geanina este că nu poate să fie el însuşi.Oriunde merge afişează o mască.Doar când este acasă, cu sine însuşi poate să devină natural.În acest caz, omul ştie că nu mai are de cine să se ascundă.Din păcate, această societate este construită de noi toţi.Fiecare am construit această lume, ne-am adus aportul mai mult sau mai puţin.Întrebarea care se pune este:Suntem noi răspunzători pentru tot ceea ce se întâmplă? O zi liniştită Geanina!:)

Carmen Gigartu spunea...

“ Cea mai mare laşitate din lume este să-i urmezi pe alţii, sa-i imiti......

Este adevarat.....

Cristian spunea...

@Carmen
No comment!:)