miercuri, 3 februarie 2016

PARADOXUL PRIETENIEI DIN ZILELE NOASTRE

Mereu am căutat oameni spirituali, prieteni de suflet cu care să interacționez sufletește...Am întâlnit oameni care au făcut teologia, care au cântat în coruri de biserici, am întâlnit oameni care au avut ceva cultură spirituală....
I-am căutat pe ăștia ca să am ce să discut, să evoluez, să cresc împreună cu acești oameni. Care este paradoxul prieteniei din zilele noastre? Tocmai acești oameni nu au dovedit că îmi sunt prieteni cu adevărat. Tocmai acești oameni se pricepeau foarte bine la vorbe, dar faptele lor.....
Iubirea este o stare de a fi, este esența inimii noastre. Iubirea ar trebui să curgă natural, fără niciun efort, să fie împărtășită, dăruită necondiționat...Celălalt să te înțeleagă din priviri, iar tu să îl înțelegi....Oamenii spirituali se înțeleg din priviri. Nu au nevoie de cuvinte. Se caută unul pe altul....NU ÎȘI CERȘESC PRIETENIA!
Prietenii adevărați sunt rari! Am încercat de-a lungul timpului să fac o selecție din ce se putea selecta....Am avut de unde să aleg, dar degeaba, doar vorbe goale! 


Este foarte ușor să povestim frumos, să spunem că ne iubim pe noi înșine și că îi iubim și pe cei din jurul nostru. De multe ori, realitatea este alta....După câteva experiențe neplăcute, am ajuns la concluzia, că oamenii doar vorbesc frumos. Cu practica stăm majoritatea prost! Poți să faci cursuri peste cursuri de inițiere spirituală....La ce folos? De fapt, lucrurile sunt cât se poate de simple....Iubește-te pe tine însuți ca să poți să îi iubești pe cei din jurul tău.

Cărțile de spiritualitate ne sunt utile, ne ajută să ne descoperim. Iubirea este o stare de a fi, trebuie împărtășită și dăruită fără să ceri nimic în schimb. Dar ce ne facem, că oricât am vorbi de frumos, când vine vorba de fapte...... Când vine vorba să te întâlnești cu acești oameni, observi că dau înapoi, că nu vor să se întâlnească cu tine, găsesc mereu scuze de doi lei ca să nu se întâlnească cu tine. Sună ciudat, pe bune! Să înțeleg că nu sunt autentici? Că au ceva de ascuns?

Am întâlnit oameni spirituali dar care nu sunt sinceri, nu sunt deschiși total, nu vor să facă SALTUL...Iubirea înseamnă să faci un salt...Pur și simplu riști pentru cel de lângă tine. Iubirea înseamnă încredere, dăruire, iertare și multe altele...Oamenii nu știu să facă salturi! Cei mai mulți oameni, știu doar să povestească frumos și să posteze pe facebook chestii copiate. Un lucru este sigur, maestrul este în noi înșine...Când îl întâlnim, toate celelalte sunt la picioarele noastre...Păsările cântă, florile își răspândesc parfumul..... O zi minunată tuturor. Namaste! 

Niciun comentariu: