”Tu ştii că EU SUNT perfect; prin urmare tu eşti perfect. Când insişti asupra acestei perfecţiuni din fiecare suflet, o scoţi la suprafaţă.”
Începi să conştientizezi că eşti un instrument al Domnului doar după ce începi să te descoperi pe tine însuţi.
Doar atunci recunoşti prezenţa divină din celelalte suflete.
Ştii că Dumnezeu este perfect doar după ce aduci iubire şi lumină în propria ta fiinţă.
Numai atunci conştientizarea îşi face apariţia. Un om conştient, care a pornit pe Cale nu mai trăieşte în dubii, nu mai are sentimentul că nu este divin.
Cineva care nu are nicio tangenţă cu spiritualitatea, care funcţionează prin minte şi mai puţin prin inimă nu pune doi bani pe cele scrise în acest articol.
Un om îndoctrinat de propria sa religie, poate considera cele prezentate mai sus blasfemii.
Oamenii aceştia au ochelari de cal…Sunt atât de îndoctrinaţi încât Dumnezeu aproape că "doarme" în interiorul lor.
Afirmaţia de mai sus este foarte importantă…..Odată conştientizând rolul primordial pe care îl are Dumnezeu în viaţa ta şi a celorlalte fiinţe, automat în interior se produce schimbarea. Vorbesc din proprie experienţă!
„Poate fi ascunsă adânc, dar este acolo şi, cu răbdare şi perseverenţă, nu poţi să nu o găseşti. Mergi şi caut-o – carapacea exterioară să nu te facă niciodată să renunţi. Deschide-o cu iubire şi înţelegere.”
Suntem cu toţii perfecţi! Această perfecţiune se află în noi. Sămânţa aşteaptă să încolţească. Doar cu răbdare şi perseverenţă putem afla ce comori se ascund în interiorul nostru.
La final, Eileen pătrunde şi mai profund în fiinţa noastră şi spune:” Vezi minunile Mele în fiecare suflet pentru că ele sunt acolo.”
Cel mai important moment din viaţa unei fiinţe este să recunoască că este un Creator. Suntem parte din Dumnezeu! Acest Adevăr a fost spus de toţi maeştrii spirituali. Atunci când recunoşti că în tine sălăşluieşte Divinitatea, este imposibil să nu vezi comorile care există în celelalte suflete.
În acest moment, Dumnezeu afirmă: „TU CU MINE UNA SUNTEM”! Atât pentru astăzi….
2 comentarii:
Adevar graiesc cuvintele tale.
@Carmen
Adevărul nu se deghizează niciodată!Sufletul tău a recunoscut mesajul transmis de mine.Bine ai venit în lumea celor care iubesc adevărul.Pupici!:)
Trimiteți un comentariu