sâmbătă, 29 noiembrie 2008

CATTLEYA - REGINA ORHIDEELOR (FROM HOME)

Originară din America de Sud şi Centrală, Cattleya îşi ia numele de la William Cattley, colecţionar englez de plante exotice, primul care a reuşit să o facă să înflorească în cameră (1813).

Cattleya labiata este prima specie ajunsă în Europa din Brazilia şi pe care Lindley a botezat-o cu numele prietenului său. Genul Cattleya mai cuprinde circa 65 de specii epifite.

Există 2 forme de Cattleya: una cu pseudobulbii mai aplatizaţi, cu o singură frunză şi flori mari, cu labelumul foarte dezvoltat, şi alta la care pseudobulbul formează două frunze în vârf şi flori cev
a mai mici, dar mai multe, cu o textură mai fermă.

Pseudobulbul e voluminos la mijloc
şi subţiat la ambele capete. Frunzele sunt foarte groase, coriaceae de culoare verde deschis sau verde-oliv. Florile apar tot la locul de prindere a frunzelor. În fiecare an, la baza părţii anterioare a pseudobulbului format în anul precedent apar 2 pseudobulbi noi.

Climat: Cattleya necesită lumină multă tot anul, dar fără soare direct, care provoacă arsuri şi necroze. Se simte bine la căldură moderată, iarna trebuie să i se asigure minimum 15ºC. Variaţiile de temperatură zi-noapte şi de la un sezon la altul sunt absolut necesare pentru obţinerea unei bune înfloriri.

Apa: Aceste orhidee sunt foarte sensibile la excesul de apă în substrat, dar apreciază umiditatea ridicată a aerului. Se udă prin scufundare în apă. Se pulverizează în permanenţă frunzele cu apă.

Solul: Substratul trebuie să fie aerisit, poros, planta având rădacini aeriene sensibile. În compoziţia lui intră în proporţie mare muşchiul de turbă Sphagnum şi scoarţă de fag bine mărunţită.În locurile de origine, planta parcurge o perioadă de secetă pronunţată, când intră în repaus absolut. Înflorirea are loc toamna şi iarna, depinzând foarte mult de condiţiile în care se desfăşoară repausul şi de durata lui. Florile sunt plăcut parfumate.

Ce ziceţi de aceste superbe orhidee care cresc la mine acasă?

duminică, 23 noiembrie 2008

DUPĂ NINSOARE VINE SOARE (Partea I)








Aşa arată oraşul dimineaţa după ninsoarea de ieri.....No comment!

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

TOAMNA SE NUMĂRĂ FULGII DE ZĂPADĂ





Prima zăpadă, te lasă fără cuvinte.....SUPERB!

vineri, 21 noiembrie 2008

EGOISMUL (Partea a II a)

În prezent, societatea nu pune accent pe cunoaşterea de sine. Este de la sine înţeles, de ce acest lucru nu se întâmplă. Singura explicaţie este aceasta: dacă începi să te cunoşti pe tine însuţi, rişti să nu mai faci parte din gloată.

Cu cât un om începe să se cunoască pe sine, cu atât devine o individualitate care nu mai poate să fie uşor de manipulat de către societate.

Mama, tata, biserica – ne învaţă să fim altruişti prin uitarea de sine. Adevăratul om altruist, este cel care şi-a cunoscut resursele interioare. În final, ajunge la concluzia că: TOŢI SUNTEM O SINGURĂ FIINŢĂ!

Oamenii care se dăruiesc celorlalţi datorită altruismului prost înţeles, nu fac decât să se condamne la suferinţă. Ideea de la care plec întotdeauna este: dacă tot timpul sunt ca o furnică pentru toată lumea, gata să sar în ajutor, îngrijându-mă de ceilalţi şi uitând de mine, cum mai pot să fiu sănătos? Un om care se dedică total celorlalţi, este terminat din punct de vedere psihic. Pur şi simplu ajunge o ruină!

Adevăratul om altruist, este cel precizat de maestru! Oamenii care se cunosc pe sine, cu timpul, devin conştienţi că toţi suntem o singură FIINŢĂ. Dacă mă îngrijesc de mine, pot să am grijă la rândul meu şi de ceilalţi. Ideea de bază care rămâne este următoarea: FACEŢI TOT CE PUTEŢI PENTRU BINELE CELORLALŢI, ÎNSĂ NU UITAŢI DE VOI ÎNŞIVĂ!

Acordaţi-vă timp şi pentru sufletul vostru! Doar în aceste condiţii se naşte adevăratul om altruist. Celălalt tip, este distrugător! De fapt este ca o molimă pentru societate.

Maestrul spune: „Te rog încearcă să înţelegi ce vreau să spun prin a fi egoist. Mai întâi trebuie să te iubeşti pe tine, să te cunoşti, să FII tu. Din toate acestea vei radia dragoste, înţelegere, delicateţe, grijă pentru ceilalţi. Meditaţia înseamnă să te bucuri de tine şi de singurătatea ta. Este un fenomen egoist, dar numai din el se poate naşte altruismul adevărat." Cunoscându-ne pe noi înşine, ajungem să radiem de bucurie şi grijă pentru ceilalţi.

Atunci când avem o zi grea, este bine să ne punem o muzică relaxantă pentru liniştirea sufletului…De fapt, este bine să facem lucruri care ne plac şi care ne fac să zâmbim.

EGOISMUL (Partea I)

"Eu te învăţ cum să fii egoist cu adevărat pentru a putea fi altruist.Nu există nicio contradicţie între a fi egoist şi a fi altruist; egoismul este sursa altruismului. Dar tu ai fost învăţat exact opusul până acum: dacă vrei să fii altruist, trebuie să-i iubeşti pe ceilalţi, nu pe TINE. Nimeni nu iubeşte pe nimeni. Cel care se condamnă pe sine nu poate iubi pe nimeni altcineva. Dacă nu te poţi iubi nici măcar pe tine - pentru că tu eşti persoana cea mai apropiată ţie - atunci nu poţi iubi, nu poţi decât să te prefaci că iubeşti. Umanitatea a ajuns o comunitate de oameni prefăcuţi, de ipocriţi.Te rog încearcă să înţelegi ce vreau să spun prin a fi egoist. Mai întâi trebuie să te iubeşti pe tine, să te cunoşti, să FII tu. Din toate acestea vei radia dragoste, înţelegere, delicateţe, grijă pentru ceilalţi. Meditaţia înseamnă să te bucuri de tine şi de singurătatea ta. Este un fenomen egoist, dar numai din el se poate naşte altruismul adevărat."
OSHO
Comentariu
Mesajul maestrului este în contradicţie cu ceea ce ne-a învăţat până acum societatea. Acesta afirmă:"Eu te învăţ cum să fii egoist cu adevărat pentru a putea fi altruist. Nu există nicio contradicţie între a fi egoist şi a fi altruist; egoismul este sursa altruismului.” Interesant!

Maestrul pare că a luat-o razna….Cu toate acestea, spune un mare adevăr! Cuvintele sale ne bagă pe toţi în ceaţă. De fapt, ne indică calea spre adevărata bucurie… Egoismul precizat de maestru, are altă semnificaţie în text. Spune ceva de genul: „nu contează ce spun ceilalţi dacă stai acasă închis în camera ta, îţi pui o muzică relaxantă, ori îţi prepari mâncarea ta favorită, ori priveşti cerul şi stelele.” Are dreptate!A sta cu tine însuţi pur şi simplu fără să faci nimic este cheia transformării.

În secolul vitezei:“umanitatea a ajuns o comunitate de oameni prefăcuţi, de ipocriţi.”Oamenii aleargă în stânga şi în dreapta după case, averi, poziţii sociale. Cum să mai existe timp şi pentru cunoaşterea de sine? Este aproape imposibil!
Maestrul continuă: “cel care se condamnă pe sine nu poate iubi pe nimeni altcineva. Dacă nu te poţi iubi nici măcar pe tine - pentru că tu eşti persoana cea mai apropiată ţie - atunci nu poţi iubi, nu poţi decât să te prefaci că iubeşti.”

Totul este un feedback! Modul în care ne comportăm cu cei din jurul nostru reflectă starea noastră interioară. Cu cât ai o părere proastă despre tine, te judeci tot timpul, nu-ţi place cum arăţi, eşti prea gras(ă), slab(ă), nu eşti suficient de frumos / frumoasă, cu atât reacţia ta va fi negativă în relaţiile cu ceilalţi. Apare sentimentul frustrării, al nesiguranţei….Există oameni care efectiv se pedepsesc fizic ….

Sursa tuturor problemelor noastre, este menţionată şi de maestru: „dar tu ai fost învăţat exact opusul până acum: dacă vrei să fii altruist, trebuie să-i iubeşti pe ceilalţi, nu pe TINE”. Aceasta este arta cunoaşterii de sine! De multe ori, mă gândesc, că astfel de fiinţe iluminate ar trebui să vină în clasă în faţa elevilor la ora de religie….

TOAMNA SE NUMĂRĂ CULORILE (Partea a IV a)






sâmbătă, 15 noiembrie 2008

DATORIA

"Ori de câte ori faci ceva bun, fă din dragoste - nu din datorie. Să nu faci niciodată nimic din simţul datoriei, pentru că asta înseamnă să te forţezi, încerci să îndeplineşti o anumită cerinţă, înseamnă că urmezi o anumită disciplină care ţi-a fost predată de societatea în care trăieşti.

Nu acţiona decât din dragoste. Numai atunci acel act va fi unul frumos şi binecuvântat. Orice lucru făcut din datorie este urât. Datoria este un cuvânt urât, evită-l! Fă lucruri din bucurie, niciodată din datorie."
OSHO
Comentariu:
Din nou trebuie să îi dau dreptate maestrului. Dacă este să mă refer la mine, în trecut, multe lucruri le-am făcut din datorie în special faţă de oamenii care mi-au fost doar amici, colegi. Din păcate, în acest fel merge societatea....Atunci când ajutam pe cineva, primeam imediat răspunsul:"Îţi rămân dator!" Nu-mi place deloc această expresie,....,sună urât!Maestrul spune:"Ori de câte ori faci ceva bun, fă din dragoste - nu din datorie. Să nu faci niciodată nimic din simţul datoriei, pentru că asta înseamnă să te forţezi." Superbă această afirmaţie....

Din păcate, omul este un mic roboţel, care mereu are senzaţia că rămâne dator atunci când primeşte un ajutor. Fiecare dintre noi simte că face ceva din datorie..... Astfel devenim falşi! De fapt, societatea, nu oferă prea multe alternative....Mereu cădem în capcana condiţionării. Maestrul continuă:"Nu acţiona decât din dragoste. Numai atunci acel act va fi unul frumos şi binecuvântat. Fă lucruri din bucurie, niciodată din datorie."

Un om care nu cere nimic în schimb, reprezintă un dar preţios pentru fiecare dintre noi. Oamenii care acţionează din dragoste pentru semenii lor, sunt nestematele Existenţei. Oriunde mergeţi, dacă întâlniţi astfel de suflete, încercaţi să îi ţineţi aproape. Aceştia îşi hrănesc fiinţa dăruind celorlalţi din puţinul lor. Sentimentul este extraordinar! Te îmbogăţeşti efectiv dăruind....

CELINE DION - THE BEST PICTURES - TAKING CHANCES (WORLD TOUR 2008 - 2009, partea a V a)



joi, 13 noiembrie 2008

HITURI DE ALTĂDATĂ (ANNIE LENNOX - WHY)

Vă mai aduceţi aminte de Annie Lennox (Eurythmics) şi hitul "Why"?

joi, 6 noiembrie 2008

HITUL ZILEI - ROXETTE LIVE TV IN BUONA DOMENICA (IT MUST HAVE BEEN LOVE)

Această melodie superbă, interpretată de grupul suedez de muzică pop (Marie Fredriksson şi Per Gessle) nu o să "moară" niciodată...... Trupa a fost premiată de către "Recording Industry Association of America" cu două albume de platină - "Look Sharp" (1988) şi "Joyride" (1991) - şi două piese de aur - "The Look" şi "It Must Have Been Love".Oare ce se mai întâmplă în prezent cu această formaţie?

TOAMNA SE NUMĂRĂ CULORILE (Partea a III a)







Şi animalele se bucură în aceste zile superbe de toamnă......No comment!

luni, 3 noiembrie 2008

TOAMNA SE NUMĂRĂ CULORILE (Partea I)




Imaginile imortalizate la început de noiembrie, nu necesită niciun comentariu....