Pentru “New York Times”, vocea lui Céline Dion este “înaltă, uşor nazală, aproape fără vibraţie, dar dotată cu un arsenal impresionant de capacităţi tehnice. Ea poate să producă atacuri expresive şi să susţină notele lungi”. Iar cronicarul de la “Time” subliniază: “Vocea lui Céline Dion glisează fără efort de la murmure profunde la acute perfecte, ca o sirenă, combinând forţa cu graţia”. Iar cel de la “Liberation” afirmă: “Acutele sale sunt precum clopoţeii de sticlă”.
Pentru Jean-Pierre Brossman şi Kent Nagano, “este cu adevărat o muziciană cu ureche perfectă şi cu un rafinament şi un grad de perfecţiune de invidiat”.
La 47 de ani, este una dintre femeile cele mai bogate de pe planetă, care a vândut peste 230 de milioane de discuri. Pentru a nu mai vorbi de cifrele stratosferice pe care le câştigă. Se află pe poziţia a cincea în lista “Forbes” a femeilor din zona spectacolului, cele mai bogate din lume. La fiecare spectacol al ei este o adevărată nebunie, cu zecile de mii de admiratori care ajung din fiecare parte a Americii, dar şi din întreaga lume pentru a o aplauda.

A crescut într-o familie săracă, numeroasă, cu 13 fraţi. Deşi nu i-a lipsit nimic, copilăria i-a fost tristă. Mama sa gătea pentru întreaga familie şi în casă se simţea parfumul pâinii proaspete. Era foarte slabă, cu haine sărăcioase, rămase de la surorile sale mai mari. Plângea pe ascuns. La 11 ani, nu dorea altceva decât să meargă la şcoală. Începuse să cânte de la vârsta de cinci ani şi trăia senzaţia că atunci când fredona o melodie era mai frumoasă.
Celebra interpretă canadiană Celine Dion a mărturisit că spiritualitatea ei a ajutat-o să reziste în ultimele 20 de luni, în care soţul ei, producătorul de muzică René Angélil, s-a luptat pentru a doua oară cu cancerul.
„Viaţa nu este întotdeauna perfectă. Trebuie să îi faci faţă.... Nu ai de ales. Însă, poţi să alegi felul în care treci prin momentele grele. Dacă nu ai spiritualitate, eşuezi. Eu sunt foarte spirituală. Cred în mine, cred în familia mea şi sunt optimistă”, a spus interpreta romanocatolică, care a precizat că îşi învaţă copiii să aibă aceeaşi atitudine, astfel încât să fie puternici.

Soţul câtăreţei Celine Dion, René Angélil, în vârstă de 73 de ani, a primit diagnosticul de cancer la gât în aprilie 1998, după care s-a recuperat. Însă, boala a recidivat în decembrie 2013.
Celine Dion şi René Angélil s-au căsătorit în anul 1994 şi au împreună trei fii, René Charles, în vârstă de 14 ani şi gemenii Eddy şi Nelson, în vârstă de patru ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu