miercuri, 2 februarie 2011

VOCEA INIMII

Nimeni nu aude vocea inimii. Iar mintea trăncănește atât de mult, încât chiar dacă inima mai spune uneori câte ceva, ceea ce spune nu ajunge la tine. Nu poate ajunge. Bazarul din capul tău este atât de zgomotos, încât inimii îi este absolut imposibil. Încetul cu încetul inima renunță să mai spună ceva. Neluată în seamă de atât de multe ori, ignorată mereu, ea rămâne tăcută. Mintea este capul de afiș în societate, altfel am fi trăit într-o cu totul altă lume: mai iubitoare, mai lipsită de ură, cu mai puține războaie, fără apariția armelor atomice. Inima nu va fi niciodată de acord cu aplicarea unor metode distructive. Inima nu este niciodată în slujba morții. Inima este întotdeauna în slujba vieții – este însetată de viață, bate pentru viață.”
OSHO
Comentariu
Maestrul ajunge la inima noastră. Nu are cum să nu ajungă… Este imposibil să nu fim conștienți că inima este Iubirea însăși. Acolo unde nu există iubire, este haos și dezordine.


Maestrul spune:”Nimeni nu aude vocea inimii. Iar mintea trăncănește atât de mult, încât chiar dacă inima mai spune uneori câte ceva, ceea ce spune nu ajunge la tine. Nu poate ajunge. Bazarul din capul tău este atât de zgomotos, încât inimii îi este absolut imposibil.”


Cum ai putea să scoți la iveală tot ce ai mai bun din interior, dacă mintea „trăncănește” tot timpul?
În exterior există zgomot, în interior tot zgomot. Când mai ai timp să te odihnești, să pătrunzi în ființa ta?

O ființă care pătrunde în interior, își atinge Centrul Inimii. Numai acolo există bucurie, numai acolo există viață. Inima noastră bate pentru că este însuflețită de Dumnezeu. Nu ai cum să îți asculți propria inimă dacă ești mereu identificat cu exteriorul, dacă tot timpul îți faci nervi din orice.

„Bazarul”, haosul din capul nostru este atât de mare, încât este imposibil să ne mai ascultăm și inima. Iar când mintea devine stăpână, începe calvarul.

Viața noastră este dominată de minte. Pur și simplu mintea ne îmbolnăvește. Suntem efectiv bolnavi din cauza ei.


A venit timpul să devenim noi stăpânii minții, să nu o mai lăsăm să facă ceea ce vrea ea. Dacă vom reuși să facem acest lucru, cu siguranță că ne vom auzi inima.


Când te lași copleșit de minte „încetul cu încetul inima renunță să mai spună ceva. Neluată în seamă de atât de multe ori, ignorată mereu, ea rămâne tăcută”.


Inima este redusă la tăcere din cauza noastră. Prin urmare, nu mă miră de ce în lume există atât de multă suferință.


Maestrul spune:”Mintea este capul de afiș în societate, altfel am fi trăit într-o cu totul altă lume: mai iubitoare, mai lipsită de ură, cu mai puține războaie, fără apariția armelor atomice. Inima nu va fi niciodată de acord cu aplicarea unor metode distructive.”
Foarte interesant ce spune maestrul….

Mintea face Legea în societate! Se află peste tot în lume. De fapt trăim mai mult în minte și ne ignorăm inima. Pare dezarmantă afirmația maestrului… Îți dă de înțeles că lucrurile nu se vor schimba prea curând, pentru că mintea mereu a guvernat societatea. Și atunci când stăpânește totul, apar ororile (războaie, foame, ură, invidie, răutate).

Mintea este otravă pentru suflet, pentru orice ființă umană de pe pământ.

Acolo unde există ură, nu există iubire.

Acolo unde există invidie, nu există iubire.
Acolo unde există gelozie, posesivitate nu poate exista iubire.

Gândurile negative sunt susținute de minte. Cum ar putea renaște iubirea în inima noastră dacă terenul nu este fertil? Dacă nu suntem capabili să coborâm din minte în inimă?

În lume parfumul florilor a dispărut….Acum sunt peste tot doar buruieni. Iar ele se extind continuu. Și totuși ființa umană are darul transformării. Se poate transforma într-o fracțiune de secundă.

Esența lucrurilor este IUBIREA! În final aceasta învinge. Chiar dacă aparent lucrurile stau altfel, am încredere în Existență. Dumnezeu este cu noi pentru totdeauna. Mereu va căuta să ne transforme inimile, prin diferite mijloace. Este absent și totuși prezent peste tot.

Doar o inima deschisă, non-violentă poate să simtă prezența Creatorului.


”Inima nu este niciodată în slujba morții. Inima este întotdeauna în slujba vieții – este însetată de viață, bate pentru viață.”
Afirmația nu mai are nevoie de niciun comentariu. Să luăm cu toții aminte…..

4 comentarii:

Elena spunea...

Printre bagajele cu care am plecat din tara am pus si cartile mele dragi,cartile lui Osho.Le citesc si observ ca de fiecare data ma simt plina de energie, cuvintele maestrului reusesc sa-mi patrunda in suflet,ma fac sa-mi pun intrebari .Si da Cristian,el vorbeste inimilor noastre, nu mintii.Pentru ca inima e iubire ,iar iubirea poate face numai bine.Un om care a ajuns sa cunoasca adevarul suprem,un maestru,ne invata ca natura noastra reala e iubire.

Cristian spunea...

@Elena
Este bine ca atunci când plecăm în călătorie pentru o lungă perioadă de timp, să luăm cu noi cărțile care ne încarcă sufletește, cele care ne ajută să fim conștienți de fiecare clipă pe care o trăim.Cărțile de spiritualitate ne reconectează la sursa divină.Ne ajută să coborâm cu picioarele pe pământ.Și care ființă nu s-ar transforma dacă ar simții că nu se mai poate minți pe sine la nesfârșit? Nu oricine are curajul să lase totul în urmă și să înceapă o nouă etapă în viață.Ferice de cei care au pornit pe Cale!
Și ce nu face iubirea, Elena...Dacă am știi cu toți ce înseamnă iubirea...Este multidimensională! Niciodată nu se poate focaliza spre cineva, ceva.Nu poți să iubești și să disprețuiești în același timp. Avem o percepție total greșită despre ce înseamnă iubirea cu adevărat.Și da Elena, natura noastră este însăși iubirea.Ai grijă de tine!:)

Anonim spunea...

Cum ne transmite El mesaje despre temele esenţiale pe care trebuie să le studiem!
Fără să ştiu despre această postare a ta, am primit şi eu measjul despre mintea raţională obişnuită în rol de "trădător" al Sinelui.
Se vede că sunt teme pe care trebuie să le învăţăm toţi, şi sunt trimise, cumva, în "valuri de conştientizare"!"

Cristian spunea...

@Florina R.
Maestrii mereu ne aduc aminte că trebuie să fim vigilenți.Ne ajută să ne conștientizăm stările, ne arată care sunt capcanele minții.
Atenția omoară mintea! Pe cerul conștiinței nu se vede niciun nor.Nu poți să tragi concluzii, nu poți să faci comparații. În lipsa comparațiilor și a concluziilor, mintea moare.Cu toate acestea este utilă la calcule.Prin urmare nu trebuie anihilată definitiv.Important este să nu fim teleghidați de ea.Week-end liniștit Florina!:)