DESPRE LIBERTATE

LIBERTATEA este un dar de la D-zeu. Acesta este şi motivul pentru care D-zeu ne-a dat liberul arbitru. Toţi vrem să fim liberi, să ne exprimăm punctele de vedere, să nu fim îngrădiţi. Să vedem, de fapt, ce înseamnă să fii cu adevărat liber…

Ei bine, din păcate cei mai mulţi dintre oameni doar îşi imaginează că sunt liberi. De multe ori asociem libertatea cu democraţia. Societatea actuală oferă doar o himeră în ceea ce priveşte libertatea. Părinţii ne condiţionează, la locul de muncă întâlnim diverse bariere, statul îşi pune şi el amprenta asupra noastră prin legile impuse care de cele mai multe ori în loc să ajute mai mult ne îngreunează viaţa.

Condiţionarea există! Atunci unde este libertatea?
Libertatea este doar în inima noastră! Doar acolo putem să fim liberi cu adevărat chiar dacă exteriorul nu ne oferă prea multe în acest sens. Libertatea nu are legătură cu politica, cultura, mediul din care provenim.

Adevărul ne eliberează! Iată un mod de a te simţi liber! Minciuna, falsitatea nu ne vor face niciodată să ne simţim liberi. De-a lungul secolelor, omenirea a strâns multe gunoaie,…, încă mai strânge! Chiar dacă totul este putred în jurul nostru, oamenii de pe întreg globul adună şi în prezent tot felul de gunoaie. Toate aceste gunoaie nu au nici un fel de relevanţă pentru sufletele noastre.

Pare paradoxal, însă preferăm să acumulăm gunoaie în loc să facem curăţenie în sufletele noastre! Lucrurile cu adevărat importante pentru sufletul nostru rămân la periferie. Există puţini oameni care încearcă să se debaraseze de aceste gunoaie! Natura, mediul înconjurător, mereu se află într-o continuă transformare mai ales primăvara! Priviţi copacii şi păsările cum îşi schimbă “faţa” în fiecare primăvară. Dacă vieţuitoarele se bucură, celebrează venirea primăverii, demonstrând încă odată că sunt libere, oare noi, oamenii, de ce nu am putea face la fel? Bineînţeles că putem! În lumea lui D-zeu totul este posibil!

Păsările sunt libere…. Aripile acestora se înalţă spre cer şi se bucură! Animalele zburdă pe coclauri simţindu-se libere! Din păcate oamenii nu se simt liberi, mereu sunt constrânşi de societate! Societatea dictează tot timpul ce este bine şi ce este rău. Apoi, ne mirăm de ce am devenit roboţi fără să mai fim umani unii cu alţii. Noi suntem de fapt produsul acestei societăţi! Ideile, concepţiile învechite impuse de societate ne-au frânt aripile…Dacă vreţi cu adevărat să vă simţiţi liberi precum păsările, bucuraţi-vă de lucrurile mărunte din viaţa voastră. Faceţi din viaţa voastră o sărbătoare în fiecare zi. Uitaţi-vă în oglindă şi bucuraţi-vă că D-zeu are grijă de voi şi că sunteţi sănătoşi.

Sănătatea trupească şi sufletească are legătură directă cu modul nostru de gândire. Cu cât suntem mai crispaţi, prăpăstioşi, gândindu-ne negativ, cu atât sănătatea noastră se şubrezeşte în timp. Nu am să intru în detaliu pentru că despre acest subiect vom vorbi în alt articol. În încheiere, nu pot decât să mulţumesc tuturor oamenilor minunaţi care mi-au atins viaţa şi care prin grija manifestată faţă de mine m-au făcut să conştientizez că adevărata libertate se află în inima mea. Atât pentru astăzi..

DESPRE FALSITATE

Să vorbim despre FALSITATE…
Lipsa adevărului duce la falsitate. De fapt, a fi mereu cu ochii închişi fără să-ţi priveşti propria viaţă înseamnă să trăieşti în falsitate. Nici o altă fiinţă de pe pământ nu este atât de falsă ca omul.

Naturalul a dispărut cu desăvârşire! Suntem buimaci, mergem pe stradă şi nici măcar nu ne dăm seama dacă atunci când ne întâlnim cu un prieten, coleg de serviciu, rudă, ne comportăm natural cu ei sau nu.

Falsitatea se observă peste tot între oameni. Rar întâlneşti oameni deschişi care pur şi simplu te copleşesc cu prezenţa lor.

Măştile noastre au devenit „scuturi” în lupta pentru supravieţuire. Ştim că nu este bine, însă nu facem prea multe în acest sens. Poate nici nu vrem, având în vedere că societatea în sine este o junglă în care cel mai bine adaptat supravieţuieşte. Ne-am închis în noi şi mereu suntem puşi pe harţă în relaţiile cu ceilalţi.

Pe data de 1 aprilie 2008 (nu este păcăleală) am fost la o înmormântare…Domnul avea 82 de ani… O vârstă venerabilă la care fiecare dintre noi încearcă să aspire, să ajungă…Sincer să fiu, nu cred că are importanţă longevitatea unui om atâta timp cât nu a lucrat deloc cu el însuşi. Înţelepciunea nu are legătură cu vârsta! Mi-a plăcut tare cum a vorbit preotul…

Fiinţa umană, conştientizează aspectele legate de spiritualitate abia când este pe patul de suferinţă ori atunci când observă că cineva drag a trecut în eternitate. Pare stupid, însă aşa stau lucrurile... Toate viaţa ne strofocăm să devenim cineva, ne luptăm pentru bunuri materiale efemere şi la final plecăm singuri, nu luăm cu noi nimic. Mi-am dat seama că noi oamenii după ce ne agităm şi agonisim, după 50 de ani suntem posomorâţi şi nemulţumiţi de viaţa pe care am dus-o.

Oamenii sunt oglinzi! De multe ori, mă uit la părinţii mei şi îi văd cât sunt de dezamăgiţi…. Sunt părinţi exemplari şi minunaţi! Însă doar atât...Cei mai mulţi oameni se repetă în fiecare viaţă doar pentru că aşa trebuie. Ritualurile, obiceiurile au rămas adânc înrădăcinate şi nimeni nu observă că nu este suficient.

Viaţa pe pământ nu constă numai în a procrea, a avea o casă şi o slujbă. Din păcate, noi credem că este suficient şi numai aşa ne simţim cu adevărat împliniţi. Da, într-adevăr te poţi simţi cu adevărat împlinit doar dacă nu uiţi cu desăvârşire de tine. Însă, să fim serioşi,…, te umpli de copii şi apoi când să mai ai timp şi de tine? Slabe şanse! Aşa că, atenţie la acest lucru aviz amatorilor!

Mă uit la părinţii mei şi nu îi văd radiind de fericire. Viaţa, problemele i-au schimbat sufleteşte din multe puncte de vedere. Mama de multe ori se judecă că putea să facă mult mai multe... Iar eu, îi spun că nu este târziu niciodată să-şi schimbe modul de gândire.

Naturalul a dispărut şi am lăsat loc falsului.. Natura este aliata noastră, este cea care ne stă la dispoziţie.. Trebuie doar să deschidem ochii mari şi să privim cu atenţie în jur…

Vine primăvara! Să facem cu toţii curăţenie în sufletele noastre! O merităm! Merităm tot ce este mai bun! Să lăsăm încet, încet, măştile deoparte şi să scoatem la lumină tot ceea ce este mai frumos din fiinţa noastră. Avem toate instrumentele! Tot ce trebuie să facem este să le folosim! Nu-mi pierd speranţa că ne vom schimba modul de gândire şi vom lucra cu noi înşine astfel încât să nu ne mai distrugem unii pe alţii.

Falsitatea ne distruge în interior! Ne îmbolnăveşte! A fi natural nu necesită efort! E timpul să facem ceva cu vieţile noastre acum! Atât pentru astăzi..

DESPRE PĂRINŢI ŞI COPII

Să vorbim despre PĂRINŢI ŞI COPII.... Un subiect care interesează pe toată lumea însă, dacă privim în jur, observăm cum copii noştri parcă au luat-o razna. Instituţiile şcolare nu-i mai pot ţine sub control întâmplându-se tot felul de lucruri neplăcute. Părinţii dau vina pe profesori, profesorii dau vina pe părinţi… Să vedem în continuare unde se află problema, fără să găsim un ţap ispăşitor.

Dragii mei, o să mă întrebaţi de ce vorbesc despre acest subiect dacă deocamdată nu am copii? Ei bine, nu este necesar să ai copii ca să poţi să-ţi dai seama care sunt greşelile ireversibile pe care le fac părinţii în relaţia cu copii lor. Eu însumi am fost copil, încă mai sunt, de ce să nu recunosc… De fapt, toată viaţa mea o să rămân un copil “mare”.. Modelul de viaţă utilizat de proprii mei părinţi se potriveşte 80 % cu cel al altor părinţi. Impactul asupra mea nu a fost întotdeauna favorabil…Fiecare dintre noi, încearcă să afle de la celălalt mai experimentat cum se poate creşte un copil, cum se poate păstra armonia în familie.

Scopul meu, este să nu dau lecţii aici. Atrag doar atenţia celor care deja au copii, să fie mai atenţi în ceea ce priveşte creşterea acestora. Din păcate, multe teorii despre cum să ne creştem proprii noştri copii nu au avut sorţi de izbândă. De multe ori, părinţii încep să se exaspereze de comportamentul copiilor….

Cea mai mare greşeală făcută de un părinte este să îşi oblige propriul copil să devină (profesional vorbind) un doctor, inginer, avocat, etc. Însă, să nu generalizăm întrucât, există situaţii când copii chiar au înclinaţii identice cu cele ale părinţilor. Dacă părinţii sunt muzicieni, copilul datorită memoriei astrale dintr-o altă viaţă, se întrupează în acea familie pentru ca să-şi continue planul divin dinainte stabilit acolo sus în ceruri. Astfel, copilul devine şi el tot muzician.

Există situaţii când părinţii îşi obligă copii să îmbrăţişeze aceiaşi meserie, iar rezultatele sunt cu adevărat dezastruoase pentru că părinţii nu au dat libertate copiilor să fie ei înşişi. Marea problemă a părinţilor din ziua de astăzi constă în aceea că, aceştia sunt incapabili să observe cu atenţie calităţile, înclinaţiile copiilor lor. Mereu le dau indicaţii despre ce să facă, cum să facă, ce este bine şi ce nu este bine să facă… Şi uite aşa, copilul îşi pierde inocenţa fiind condiţionat din toate părţile (părinţi, societate). Fiecare îşi exercită un anumit drept asupra copilului astfel încât acesta este ameţit de cap, bulversat, ne ştiind pe ce drum s-o apuce. În primii ani de viaţă, copii sunt inocenţi. Zburdă pe dealuri, câmpii, aleargă peste tot, se murdăresc, pun mâna pe toţi gândacii pe care-i găsesc, umblă desculţi prin iarbă - într-un cuvânt se simt ca la ei acasă. Acasă, în cazul de faţă fiind NATURA, care se potriveşte cel mai bine cu structura lor interioară.

Părinţii, care sunt mereu grijulii ştiţi ce fac? Le spun copiilor minciunele, astfel încât să se asigure că totul este OK! Nu mai spun că săracii de ei sunt apostrofaţi şi certaţi pentru toate nebuniile pe care le fac. Şi uite aşa, sunt deranjaţi şi necăjiţi tocmai când se simţeau şi ei bine ..

Copiilor noştri nu le pasă decât să zburde şi să alerge…Noi îi considerăm neastâmpăraţi şi începem să îi pălmuim. Iată cum apar traumele sufleteşti! Este normal ca ei să zburde, să alege întrucât sunt plini de energie, iar această energie trebuie consumată.
Este bine să-i lăsăm să alerge, să se joace, astfel încât somnul să le apară natural. Cea mai mare prostie a părinţilor este că îşi obligă copii să se culce la ore fixe. Tocmai când se simţeau şi ei bine noi îi obligăm să se ducă la culcare…

Atenţie! Nu mă refer aici la părinţii care îşi lasă copii în faţa calculatorului ore în şir până obosesc. Mă refer aici, la a ne lăsa copii să devină creatori! Jocurile tip LEGO, sau alte jocuri de stimulare a creativităţii şi memoriei sunt utile copiilor noştri. Dacă vor la joacă,.., lăsaţii să se joace! Nu le stabiliţi ore fixe de venit în casă mai ales în vacanţe.. Este vacanţa lor, este bucuria lor! Vă rog, nu interveniţi cu ore fixe de venit în casă… Vă asigur, că singuri vor veni acasă atunci când obosesc şi vor să se culce.

Din păcate, noi suntem inconştienţi din multe puncte de vedere. Îi condiţionăm, le impunem propriile noastre reguli, obiceiuri, uitând de fapt că ei nu vor decât să se bucure în armonie cu starea lor interioară de a fi. Le mutilăm sufletul aşa cum şi noi la rândul nostru am fost mutilaţi.
Iată dovada! Dovada grăitoare o stau noile generaţii de copii.. Privind la ştiri, uitându-mă pe stradă observ cum calitatea umană şi sufletească a copiilor noştri se deteriorează pe zi ce trece. Din păcate, copii noştii nu învaţă lucruri bune pe unde umblă, acumulând tot felul de prostii în cap, complicându-şi existenţa.

Despre acest subiect sunt foarte multe de discutat! Cert este dragi prieteni, că este necesar să le acordăm sprijin în ceea ce doresc să întreprindă şi să nu-i minţim crezând că în acest fel îi vom proteja. Cu cât vom încerca să îi protejam mai tare, să le impunem restricţii, să-i condiţionăm şi să le aplicăm pedepse, cu atât vor ajunge nişte suflete rătăcite. Sunt mulţi factori care conduc la dezechilibre emoţionale şi psihice…Nu le mai impuneţi ce să facă în viaţă! Lăsaţii să trăiască tot felul de experienţe din care să tragă învăţăminte.. Nu-i mai protejaţi tot timpul, nu-i închideţi în colivii…Nu faceţi decât să le mutilaţi sufletul! Când aceştia vă întreabă lucruri despre viaţă, încercaţi să nu-i minţiţi şi să vă faceţi că nu aveţi timp. Copii se vor simţii daţi deoparte şi vor suferi (acest lucru l-am simţit şi eu pe pielea mea, copil fiind). Vă invit să achiziţionaţi lucrarea: OSHO - Cartea despre copii, Editura MIX, Braşov, 2002, pentru mai multe informaţii legate de subiectul acestui articol. Atât pentru astăzi…

LA MULŢI ANI CELINE! 30 martie 2008

Happy birthday Celine! Tot binele din lume îţi doresc Celine şi să rămâi mereu acelaşi suflet minunat, iubitor de oameni..La 40 de ani, Celine este o artistă completă cu un glas la fel de puternic..Dovada? Priviţi acest material video înregistat la Word Tour 2008-2009 -Taking chances - Tokyo (Japonia, martie 2008):

DESPRE SIMPLITATE

Să vorbim despre SIMPLITATE… Ador acest subiect ştiind că prin simplitate oamenii sunt mult mai aproape de D-zeu..

La vârsta de 32 de ani, abia pot număra pe degete oamenii simplii din viaţa mea….Naturalul a dispărut în totalitate din viaţa noastră.

Datorită luptei pentru supravieţuire am uitat cu desăvârşire să fim noi înşine, să fim naturali. Viaţa ne-a făcut să devenim reci unii cu alţii, preocupându-ne doar de propria noastră bunăstare.

Nu pot să încep acest articol decât cu zicala unei prietene care spunea: “Oamenii cu adevărat mari sunt simplii”.
Aşa şi este! Adevăr a grăit prietena mea.. Oamenii naturali nu se opun vieţii, sunt ei înşişi, sunt conştienţi că a fi falşi nu le aduce nici un beneficiu. Mă rog, uneori suntem falşi pentru a ne atinge scopurile meschine. Poate pe moment ne atingem scopurile, însă, noi înşine nu ne simţim bine deloc.

A purta zi de zi câte o mască în funcţie de conjunctura situaţiei în care ne aflăm nu este tocmai plăcut. Falsitatea aduce cu sine stres, nu mai există pace şi linişte sufletească.. Mereu eşti pe fază ca nu cumva cineva să încerce să te simtă şi să-şi dea seama că ascunzi ceva. Am devenit o naţiune de oameni falşi, bolnavi.

O societate bolnavă rămâne o societate bolnavă! Atâta timp cât nu conştientizăm că este nevoie de schimbare în vieţile noastre……. Schimbarea, nu are legătură directă cu guvernele. Schimbarea are legătură cu noi înşine, cu fiinţa noastră.

Dacă scânteia divină din noi începe să se aprindă, ceilalţi o vor percepe în cele din urmă. Devenim molipsitori şi cei din jur vor dori să stea în preajma noastră.

Căldura din fiinţa noastră încălzeşte şi celelalte inimi.. Bineînţeles, că există şi situaţii când poţi să stai lângă cineva care este mult mai treaz decât tine şi să nu-ţi dai seama. Din păcate, majoritatea dintre noi suntem orbi. Existenţa, ne indică întotdeauna calea de urmat, însă noi suntem orbi. Ochii noştrii nu mai sunt limpezi şi clari.. Am devenit incapabili să ne bucurăm de ciripitul păsărilor, să ne bucurăm de soare, de flori, etc.

Grandomania, superioritatea, nu aduc nici un beneficiu sufletului nostru. Pe moment, ne simţim OK, însă toate se adună. Existenţa „contabilizează” momentele noastre de inconştienţă picătură cu picătură…Naturalul rămâne natural,…,falsul rămâne fals…Din păcate, pentru cei mai mulţi dintre noi, falsul a devenit natural.. Nu mai putem distinge clar ce este natural şi ce este fals. Oriunde priveşti printre oameni, falsul există! Societatea construită de noi este una falsă. Ici colo mai întâlneşti câte o floare plăcut mirositoare.. În rest doar boboci!

Aşa îmi place să numesc fiinţa umană….boboci neînfloriţi…Nu prea am văzut flori înflorite (adică oameni) să nu credeţi altceva…Când te regăseşti pe tine însuţi, când începi să te redescoperi începi să înfloreşti, începi să prinzi viaţă.

În prezent, chiar dacă mişunăm pe străzi ca furnicile, să nu credeţi că suntem cu adevărat oameni…Suntem doar nişte roboţi prinşi în problemele cotidiene.

Ca să nu mai fim roboţi, avem nevoie de o percepţie clară a vieţii… O percepţie reală, nu formată din iluzii şi poveşti spuse de când lumea şi care nu ne-au adus nici un beneficiu sufletesc. Şi uite aşa, preferăm să fim falşi, să rămânem doar boboci, în stadiu latent de dezvoltare…Dar nu-i nimic pierdut, pentru că soarele o să ajungă pe strada fiecăruia dintre noi…

În inconştienţa noastră, credem că a fi superior şi plin de fală aduce cu sine succesul. De fapt, aduce o iluzie pur lumească şi atâta tot. Interiorul tot gol rămâne..Oamenii falşi sunt trişti! Cum poţi să nu fi trist când cari după tine măşti? Doar când ajungi acasă şi stai cu tine însuţi te lepezi de măşti.

În viaţa mea, există puţini oameni simpli şi naturali. Acum, nu spun că ceilalţi nu ar vrea să fie aşa în preajma mea, însă nu au curaj. Purtăm atâta îndoială în suflet, atâta lipsă de încredere încât…...Dar nu este nicio problemă, toate se rezolvă în timp…

Vreau să vă spun că am o prietenă minunată pe care o cheamă Liliana.. În ochii celorlalţi pare o mare personalitate, însă ea este atât de simplă…. Mă uit la ea cu drag, de câte ori mă duc la spectacolele ei.

Pianul este pasiunea ei, muzica…Când o privesc cântând la pian simt că ea nu este acolo, devine muzica însăşi…devine D-zeu manifestat. Este atât de simplă….

Simplitatea, nu are legătură cu poziţia noastră socială, cu diplomele şi distincţiile pe care le primim, nu are legătură cu multitudinea de volume scoase la diferite edituri..

Simplitatea, nu cunoaşte renumele şi fala.. Nu spun că nu este bine să lăsăm ceva în urma noastră pentru cei din jurul nostru…. Însă, să nu uităm de noi înşine şi să rămânem umani şi buni.. Mulţi dintre noi uităm de unde plecăm şi devenim intransigenţi cu cei din jurul nostru, devenim cruzi şi reci. Simplitatea a rămas doar o vorbă aruncată-n vânt.

Cu toţii avem nevoie de oameni simpli care să nu pretindă nimic în schimb, care să ne iubească aşa cum suntem. Chiar există aceşti oameni!!
De ce să nu privim păsările, cerul, copii, mediul înconjurător cu atenţie? Natura nu minte şi nu este falsă niciodată!Existenţa este naturală, păsările, soarele şi cerul... Numai noi încercăm să fim altceva….Să luăm cu toţii aminte şi să devenim naturali. Atât pentru astăzi…

DESPRE BOGĂŢIE ŞI PUTEREA MINŢII

Să vorbim despre BOGĂŢIE ŞI PUTEREA MINŢII…Cuvântul bogăţie ne duce cu gândul la multe lucruri. Putem vorbi despre bogăţia materială dar şi despre bogăţia spirituală. Ambele sunt importante! Fiecare dintre noi aspiră la o viaţă mai bună, să trăiască mai bine.

Oricât am avea tot vrem să mai acumulăm, să mai strângem. Ideea de a strânge a devenit un flagel, precum cancerul care invadează un corp. Strângem tot felul de lucruri mărunte, inutile, prin tot felul de cotloane ale casei, strângem averi, case, etc. Toate sunt importante! Însă, să vedem în continuare când putem spune că exagerăm şi când această “boală” de a achiziţiona devine cu adevărat o problemă pentru noi înşine.

Dacă luăm cazul cerşetorului cu siguranţă că pentru el niciodată nu-i prea mult dacă ar avea şansa să trăiască regeşte. Celălalt tip de bogăţie (spirituală) nu prea are ce să caute în viaţa lui. Iar dacă totuşi se întâmplă o minune şi se gândeşte şi la acest aspect, asta se va întâmpla mai încolo pentru că acum preocuparea lui este de cu totul altă natură, este preocupat să strângă, să achiziţioneze.

Omul bogat se află în aceiaşi situaţie chiar dacă extremele sunt diferite. Cel bogat se gândeşte că niciodată nu este suficient. Mereu mai este ceva de făcut, de realizat, de agonisit. În ambele cazuri, mintea cerşetorului şi a bogatului se află pe aceiaşi poziţie. Întotdeauna este loc de mai bine şi mai mult. Dacă se poate, de ce să nu agonisim şi să strângem? Însă preţul plătit este scump şi anume - sănătatea noastră.

Din păcate, mintea mereu vrea câte ceva, mereu vrea schimbare, să agonisească şi să strângă. Adoră să primească laude şi felicitări! Când primiţi laude şi felicitări şi egoul începe să se simtă bine să ştiţi că acestea sunt adresate de fapt minţii. Noi, cu toţii suntem mai mult decât mintea…

De-a lungul timpului, am observat că mintea niciodată nu vrea binele celor din jur. Este numai pentru ea…Nu ştie ce este binele! Din păcate, pentru cei mai mulţi dintre noi, MINTEA este cea care ne teleghidează. Mintea controlează totul; generează dorinţă pentru posesiuni dintre cele mai variate. Este expertă în manipulare! Astfel, deţine controlul!

Acum, să nu credeţi că mintea noastră este inutilă şi că ar trebui să ne debarasăm de ea. Nu!! Ar fi absurd…Dacă nu am avea această minte am rămâne nişte legume, inutile societăţii. Ceea ce vreau să subliniez, studiindu-mă pe mine, este faptul că mintea trăieşte mereu în comparaţie, în competiţie cu ceilalţi. Mintea este rece şi neînduplecătoare! Este calculată! Nu vrea să piardă controlul asupra lucrurilor ce-o privesc îndeaproape. Ea deţine controlul fiecăruia dintre noi. Mintea nu cunoaşte niciodată ce este binele cel mai înalt. Prin forţa pe care o deţine, poate distruge umanitatea. Mintea universală formată din noi toţi are un mare impact asupra planetei noastre. Ea generează forme gând care devin forţe mai mult sau mai puţin distructive.

Să nu credeţi că toate gândurile sunt distructive… Ele pot fi şi folositoare nouă,.., de exemplu pentru progres şi ştiinţă. După cum vedeţi, mintea matematică şi logică generează idei inovatoare în domeniul tehnologiilor de care ne bucurăm cu toţii astăzi. Însă, să nu uităm că şi aici, lucrurile se pot complica atunci când se poate scăpa de sub control această putere covârşitoare a minţii generatoare de nou, idei inovatoare. Mintea, caută în general haos. Nu îi place ordinea, pacea şi liniştea! Ea este mereu în căutare de ceva nou…Este bună la calcule matematice şi în cercetare. Doar atât! Aşa că îşi are rostul ei…

O fiinţă spirituală, un om care a pornit în căutarea sinelui va observa repede acest aspect. Chiar va începe să se amuze! Uneori poate să lase cale liberă minţii să îşi facă de cap însă mereu stă de veghe. Fiinţele treze care doar în aparenţă se lasă manipulate de exterior (oameni) mereu stau de veghe.. Sunt mereu atente ca nu cumva mintea să preia controlul.

Toată viaţa, ne lăsăm pradă minţii… Mă rog, mai sunt şi scăpări când devenim conştienţi. Din acest motiv, cei mai mulţi dintre noi devenim pradă propriilor noastre minţi. La final, ne dăm seama că viaţa noastră este goală. Toată viaţa am strâns, am agonisit, am câştigat putere datorită posesiunilor materiale şi în rest,…, de sufletul nostru nu am avut grijă. Nu sunt împotriva bogăţiei, de a avea….

Spiritualitatea autentică niciodată nu poate înflori pe un teren unde sărăcia se simte ca la ea acasă. Sărăcia dezumanizează, este distrugătoare, nu aduce nimic bun în lume. Este bine să muncim, să putem trăii în condiţii decente. Diferenţa dintre un om care este treaz, se află pe cale,…., este că el poate achiziţiona bunuri materiale, se poate bucura de ele, însă nu se află sub vraja lor.. Este conştient că aceste bunuri materiale niciodată nu vor rămâne eterne şi că în final se vor uza.

Totul se uzează în această lume fizică. Ideea de posesie este inutilă atâta timp cât fiinţa umană este incapabilă de a lua cu ea ceva acolo sus în ceruri. Tot ce poate lua,.., este o conştiinţă trează, o conştiinţă care s-a debarasat de inutilitatea posesiunilor materiale, dorinţe. Obiectele, posesiunile materiale sunt instrumente de care se foloseşte pentru a putea evolua. Atât! Viaţa aceasta este o scenă în care avem cu toţii diferite roluri! Să fim atenţi prin urmare, la ce roluri jucăm.

Oamenii se tot repetă la nesfârşit! Vin înapoi pe pământ şi nu lucrează deloc cu ei înşişi. Vin pe pământ doar a se realiza din punct de vedere profesional, material, să aibă o familie mai mult sau mai puţin numeroasă şi atât. Mă mir că nu am obosit să tot facem acelaşi lucruri. Multe putem face, însă nu toate ne sunt de folos. Acum o să săriţi în capul meu şi o să spuneţi ceva de genul: Păi, asta înseamnă că nu trebuie să mai facem copii sau să ne întemeiem o familie? Nu…. Nu asta am vrut să spun! Toate sunt lăsate cu un rost pe pământ. Spun doar, că nu reprezintă totul…Evoluţia noastră nu numai în asta constă!

Recunosc, că este dificil atunci când ai o familie de întreţinut să mai ai timp şi de tine însuţi, să-ţi mai apleci privirea şi spre interior…Exteriorul, problemele cu care ne confruntăm ne mănâncă tot timpul şi de noi uitam cu desăvârşire.

Un om înţelept, le îmbină pe amândouă. Dificil, foarte dificil! Cert este dragii mei prieteni că scopul nostru pe pământ este cu totul altul şi anume: transformarea noastră ca fiinţe, să ne cunoaştem fiinţa, potenţialul nostru creator. Când începi să te redescoperi cine eşti cu adevărat, tot ce atingi se transformă. Optica de a vede lucrurile se schimbă! Privirea ta este mai clară, eşti mai atent faţă de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Nu mai cazi atât de uşor pradă minţii. Nu mai face ce vrea cu tine! Tu preiei controlul asupra ei, tu o struneşti, ai hăţurile în mână.

O viaţă centrată numai pe minte ne conduce la faliment sufletesc. Sufletul nostru este gol, fiinţa noastră rămâne goală. De aceia se spune adesea: „oamenii bogaţi sunt adesea goi în interior”. Este de la sine înţeles din ce cauză de întâmplă asta. Un om complet, o fiinţă completă nu uită de sine…Se îngrijeşte de sine (vezi articolul despre cunoaşterea de sine).

Omul scindat sufleteşte este cel care se apleacă ori doar spre bogăţie, spre a acumula, ori doar spre spiritualitate considerând că sărăcia este un păcat. Cei mai mulţi dintre noi nu am trăit culmile transformării interioare.. Este timpul să o facem! A venit vremea să ne trezim cu toţii. Este destul de neplăcut să constatăm toate aceste aspecte existenţiale şi să ne apucăm să schimbăm ceva în viaţa noastră….Insă, nu este imposibil atunci când ne săturăm de suferinţă! În lumea lui D-zeu totul este posibil. Să creăm un echilibru în viaţa noastră prin autocunoaştere permanentă…Atât pentru astăzi…

DESPRE RUGĂCIUNE

Iată un alt subiect interesant care stă pe buzele tuturor – RUGĂCIUNEA! Stabilitatea sufletească, sănătatea trupului stă în rugăciune. După cum ştiţi dragii mei, rugăciunea ne mobilizează în activităţile noastre zilnice, ne ajută atunci când suntem în situaţii dificile.

Toţi ne rugăm în felul nostru! Dar, să vedem ce înseamnă cu adevărat rugăciunea.. Să vedem, dacă rugăciunea se face acasă, în biserică, într-un colţ de natură….Ei bine, rugăciunea se face oriunde. Nu contează dacă eşti acasă cu tine însuţi, în autobuz, biserică, în mijlocul naturii. Cu toţii am auzit de puterea rugăciunii, cum poate muta munţii din loc..

Expresia: “Cu credinţa muţi munţii” ne este familiară. Dar, să vedem dacă există vreo diferenţă între credinţă şi încredere…Să vedem care dintre cele două cuvinte, care devin forme gând sunt mai puternice?

Ei bine, repetaţi şi voi frazele următoare în gând: “Am încredere în D-zeu!”sau ”Am credinţă în D-zeu!” Am tot schimbat frazele sub alte forme inserând cuvintele „încredere” şi „credinţă”. Am vorbit despre încredere, iubire, în articolele trecute… Am văzut, cât de importante sunt în viaţa noastră!

Mi-am dat seama că în general, credinţa este destabilizatoare, se află pe nisipuri mişcătoare. Acum pot să cred în ceva, mâine pot să-mi schimb părerea! De exemplu, dacă mâine am afla că tot ce este scris în Biblie este fals ce se întâmplă cu credinţa noastră? Simţim că verticalitatea noastră nu mai este aceiaşi. Simţim că universul nostru interior se destabilizează! În timp, mi-am dat seama că orice credinţă, indiferent de natura ei este destabilizatoare! Credinţa în propria ta religie poate fi destabilizatoare în cazul în care s-ar dovedi că o altă religie ar fi cea adevărată! Ne-am muta de la o religie la alta dacă am afla aşa ceva..

Atunci când vorbim despre încredere….Spuneţi în gândul vostru…. Am încredere în D-zeu! El este cu mine acum şi întotdeauna! Observaţi cât de puternice sunt afirmaţiile. Spune-ţi aceste afirmaţii cu tot cugetul vostru şi observaţi diferenţa! Încrederea mea este de neclintit! Încrederea mută munţii! În mintea noastră nu mai este loc de întrebări de genul: Oare D-zeu există? Mă iubeşte? D-zeu este viaţa noastră, este respiraţia noastră! Isus zice: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine".

Observăm cum Isus este mijlocitorul nostru, puntea de legătură între noi şi D-zeu…Când am încredere în D-zeu, nimeni din exterior nu mă poate influenţa, nu-mi tulbură legătura cu D-zeu. Credinţa este destabilizatoare! Acum o avem, mâine este posibil să nu o mai avem. Ea aparţine exteriorului, nu este ceva intrinsec. Şi cum mereu suntem influenţaţi de cei din jur, vă imaginaţi ce se întâmplă cu credinţa noastră…. Încrederea este intrinsecă! Este personală!

Să vorbim despre RUGĂCIUNE…Rugăciunea adevărată este cea personală. Tu împreună cu D-zeu, Divinitatea, Forţa Supremă – nu contează cum o numeşti! Acelaşi lucru înseamnă! Indiferent unde ne-am afla: biserică, acasă, pe dealuri şi pe câmpii, rugăciunea este minunată pentru că ne mobilizează să trecem peste greutăţi.

Foarte mulţi dintre noi când ne rugăm avem tendinţa să cerem….Uneori mă gândesc ce-o zice D-zeu când tot cerem câte ceva…D-zeu ne-a creat regi şi noi devenim cerşetori! Copii Lui minunaţi sunt doar cerşetori! Stăm şi aşteptăm! Nu mai spun, că atunci când D-zeu nu răspunde cererilor noastre devenim mânioşi pe D-zeu, vrem să-i cerem socoteală. Să ştiţi că toate gândurile noastre sunt auzite, aflate! În final, ele devin realităţile noastre. Cu toţii vorbim vrute şi nevrute fără să ne gândim măcar că toate se vor răsfrânge asupra noastră!

Rugăciunea adevărată este a inimii! D-zeu este prietenul nostru! Observaţi cum vă cuprinde cu energia Lui şi vă simţiţi protejaţi! Personal vorbind, D-zeu este cu mine clipă de clipă! Niciodată nu este departe de inima mea.. Religiozitatea adevărată nu stă în câte cărţi de religie citim, nu are importanţă dacă suntem în biserică sau în parc, ori în faţa unui copac..

Dacă rugăciunea este sinceră, făcută din străfundul fiinţei, este trăită, atunci simţim cu adevărat prezenţa lui D-zeu în viaţa noastră! Casa lui D-zeu este peste tot! Oriunde privesc cu ochii îl văd pe D-zeu manifestat! În flori, păsări, copaci, apă,…,în orice! Bucuria inimii mele este infinită. Dacă mă pun în faţa unei stânci, dacă mângâi duios o floare, ori un copac, dacă privesc ochii inocenţi a unui copil sau a unui căţel, nu există nicio diferenţă! D-zeu se manifestă şi ne transmite mesaje prin orice! Acum, depinde de noi cât suntem de deschişi faţă de toate acestea.

Chiar dacă este greu, aproape imposibil, este bine să ţinem cu toţii aminte de cele scrise şi în acest articol..Viaţa noastră să devină o rugăciune….Chiar dacă uneori lucrurile nu merg aşa cum vrem noi, nu trebuie să ne pierdem încrederea în D-zeu. Încrederea mută munţii din loc…