DE-ALE ÎNȚELEPCIUNII (LVI)

"Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înșiși. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forțele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poți realiza numai printr-o muncă obiectivă și neîncetată, iată ceea ce este revoltător și inteligibil.

Munca susținută și neîncetată tâmpește, trivializează și impersonalizează.

Ea deplasează centrul de preocupare și interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul său personal, de educația lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescente interne și de realizarea unei prezențe iradiante, ci de fapte, de lucruri.

Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieșire din centrul ființei. Este caracteristic ca în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează.

Faptul că fiecare om trebuie să aibă o carieră, să intre într-o formă de viață care aproape niciodată nu-i convine, este expresia acestei tendințe de imbecilizare prin muncă. Să muncești pentru ca să trăiești, iată o fatalitate care la om e mai dureroasă decât la animal. Căci la acesta activitatea este atât de organică, încât el n-o separă de existența sa proprie, pe când omul își dă seama de plusul considerabil pe care-l adaugă ființei sale complexul de forme al muncii.

În frenezia muncii, la om se manifestă una din tendințele lui de a iubi răul, când acesta este fatal și frecvent. Și în muncă omul a uitat de el însuși. Dar n-a uitat ajungând la naivitatea simplă și dulce, ci la o exteriorizare vecină cu imbecilitatea. Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puțin sălbatic. În loc ca omul să tindă la o prezență strălucitoare în lume, la o existență solară și sclipitoare, în loc să trăiască pentru el însuși - nu în sens de egoism, ci de creștere interioară - a ajuns un rob păcătos și impotent al realității din afară.

Ideea din spatele citatului este că munca în exces diminuează personalitatea umană, cu cât muncești mai mult, cu atât te transformi mai mult într-un automat, robot. Ți se diminuează sau chiar dispare timpul să-ți pui întrebări, să gândești, timpul destinat contemplației, artei, amicilor, persoanei iubite, adică exact ceea ce ne definește ca oameni. Viața ți se petrece într-o rutină obositoare (de la a da cu sapa, până la a aduna cifrele într-un cabinet de contabil și chiar până la a preda aceeași materie, ani de-a rândul, elevilor de aceeași vârstă), pe care când o termini, nu mai poți face altceva decât să dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi.

Munca în exces dezumanizează și de aceea e imperativ să vedem munca cel mult ca pe un rău necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de câte ori avem ocazia, dacă vrem să ne păstrăm integritatea fizică și sănătatea mintală. În consecință, repet că cei care umblă după plăceri scumpe, chiar dacă au, uneori, un mic plus de satisfacție dintr-o mâncare luată la un restaurant de lux, față de cea luată la cantină, sunt per total în pierdere, dacă au făcut nesăbuința să muncească pentru a avea banii pentru respectiva distracție." (EMIL CIORAN - Despre muncă)

POZA ZILEI - CELINE DION

Sursa: Revista ”Hello Canada”
Celine Dion gravidă cu gemeni....Se pare că artista s-a grăbit să aducă pe lume gemenii în luna octombrie. Venirea pe lume a copiilor era prevăzută la începutul lunii noiembrie. Felicitări Celine!

NO COMMENT - ÎMBRĂȚIȘĂRI GRATUITE

Minunat....

RELIGIA (Partea a II a)

„Religia este reamintire, faci parte din nou din unitatea organică care eşti. Nu are nimic în comun cu ceilalţi. Egoul este mereu preocupat de ceilalţi, de vreun lucru sau altul.”

Trebuie doar să ne readucem aminte să nu ne depărtăm de Centru. Egoul mereu va încerca să ne facă să ne pierdem minţile, raţiunea şi bunul simţ. Acesta mereu calcă peste cadavre atunci când vrea ceva să obţină. Se preocupă de alţii şi niciodată nu ne va lăsa în pace.

„Atunci când devii complet preocupat de propria persoană, egoul dispare pur şi simplu. Nu mai are de ce să existe. Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal.”

Ai grijă întâi de tine….Dacă eşti incapabil să ai grijă de tine, dacă nu eşti preocupat de tine, cum ai putea avea grijă de ceilalţi? Nu te uita pe tine – iată mesajul transmis de maestru.

El spune să lăsăm deoparte masa de oameni şi să revenim la noi înşine. Acest lucru presupune o discuţie sinceră cu tine însuţi, înseamnă să te ierţi pentru greşelile făcute, să te accepţi aşa cum eşti…. Creatorul este cu noi în permanenţă.

Iubeşte-ţi fiinţa! Nu te judeca aspru. Doar în aceste condiţii Dumnezeu pătrunde în fiinţa ta. Orice gând autodistructiv te îndepărtează de sursă.

Şi cum poate să mai existe ego când stai cu tine însuţi, iar Creatorul îţi este alături? Discuţia ta cu Dumnezeu este personală, intimă…Să stai de vorbă cu Creatorul în fiecare seară, este ceva sublim. La mijloc există Iubirea, singura forţă care uneşte totul.

„Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal.”

Să nu ne fie frică niciodată să avem o relaţie cu Dumnezeu….Religia este întotdeauna ceva personal.

„Ea nu este un fenomen social. Societatea este o cu totul altă chestiune; mulţimea este o cu totul altă chestiune – este locul unde se întâlnesc laturile periferice. Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni. În acea totalitate virgină se naşte cea mai pură formă de extaz.”

Cum ar putea religia să fie un "fenomen social"? Continuăm să stăm doar la periferie….

„Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni.”

Doar în aceste condiţii simţi că ai renăscut, extazul îţi cuprinde fiecare părticică a corpului….Iată adevărata comuniune cu Dumnezeu – când toţi ceilalţi dispar şi rămâi doar tu cu Dumnezeu.

RELIGIA (Partea I)

„Cuvântul „religie” este foarte frumos. Rădăcina sa este „religere”.
„Religere” înseamnă a te alătura, a te reuni. Cu cine? Cu tine însuţi, cu sursa fiinţei tale. Şi de ce să te reuneşti? Pentru că tu eşti deja conectat la sursă – eşti o reunire. Este vorba despre faptul că este pentru prima dată când cauţi sursa; altfel, de unde să vii? Tu ai venit de la sursă. În profunzime tu eşti încă la sursă. Eşti la periferie, ca şi când ramurile ar fi uitat de rădăcini….ele nu sunt desprinse de rădăcină, pentru că altfel nu ar mai putea exista. Religia înseamnă reunire cu propria sursă. Religia este reamintire, faci parte din nou din unitatea organică care eşti. Nu are nimic în comun cu ceilalţi. Egoul este mereu preocupat de ceilalţi, de vreun lucru sau altul. Atunci când devii complet preocupat de propria persoană, egoul dispare pur şi simplu. Nu mai are de ce să existe. Religia nu are nimic comun cu ceilalţi. Ea are legătură cu tine, numai cu tine. Religia este ceva personal. Ea nu este un fenomen social. Societatea este o cu totul altă chestiune; mulţimea este o cu totul altă chestiune – este locul unde se întâlnesc laturile periferice. Religia are loc atunci când eşti singur şi nu mai este nimeni altcineva pe care să-l poţi întâlni. În acea totalitate virgină se naşte cea mai pură formă de extaz.”

OSHO

Comentariu
Ca de fiecare dată, maestrul ne îndrumă paşii spre noi înşine. Adevărata religie nu are legătură cu masa de oameni.

Dacă locul în care stai devine un templu….O muzică relaxantă, înconjurat de plante, un ambient plăcut....

Dacă vrei să demonstrezi cuiva cât de religios eşti, cu siguranţă că egoul încearcă să facă acest lucru.

Nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui. Relaţia ta cu Dumnezeu este unică şi nimeni nu te poate despărţii. Acesta este mesajul transmis de maestru astăzi.

„Cuvântul „religie” este foarte frumos. Rădăcina sa este „religere”. „Religere” înseamnă a te alătura, a te reuni. Cu cine? Cu tine însuţi, cu sursa fiinţei tale. Şi de ce să te reuneşti? Pentru că tu eşti deja conectat la sursă – eşti o reunire. Este vorba despre faptul că este pentru prima dată când cauţi sursa; altfel, de unde să vii?”

Cât de minunat vorbeşte maestrul…..Solitudinea este specifică religiei. Doar în solitudine fiinţa umană poate să se regăsească pe sine. Şi cum să nu te simţi minunat când stai de vorbă cu Dumnezeu, când îi adresezi cuvinte de mulţumire pentru tot ce ai deja? Pur şi simplu simţi cum se opreşte timpul în loc. Sentimentul este extraordinar….

Trăim o viaţă zbuciumată mai tot timpul, iar omul s-a deplasat de la Centru spre periferie. Nu ştie decât să alerge în stânga şi în dreapta. Este mereu revoltat, este mereu încrâncenat….

Însă Dumnezeu nu ne lasă baltă. Mereu are grijă de noi. Ştie că stăm la periferie, ştie că ne-am înrăit şi am ajuns să ne „ucidem” cu cuvinte dure. Dumnezeu priveşte spre noi cu iubire şi aşteaptă să ne trezim.

„Pentru că tu eşti deja conectat la sursă – eşti o reunire. Este vorba despre faptul că este pentru prima dată când cauţi sursa; altfel, de unde să vii?”

Şi unde poţi să pleci când de fapt eşti conectat la sursă tot timpul? Uitarea ne face să ne depărtăm de sursă.

Un om îngândurat, trist, dezamăgit, care se identifică cu exteriorul, se depărtează de sursă. Uităm de Dumnezeu şi dăm frâu liber gândirii negative.

Şi ce poţi să cauţi dacă deja ai totul? Nu ai unde să pleci…Doar de tine depinde totul. Mergi spre Centru, ori te separi de Existenţă şi te afli la periferie…Consideră că Centrul este INIMA TA! Cu cât te depărtezi de Centrul fiinţei tale, cu atât te vei pierde în lumea iluzorie.

„Tu ai venit de la sursă. În profunzime tu eşti încă la sursă. Eşti la periferie, ca şi când ramurile ar fi uitat de rădăcini….ele nu sunt desprinse de rădăcină, pentru că altfel nu ar mai putea exista. Religia înseamnă reunire cu propria sursă.”

Suntem în „ramuri” şi uităm că de fapt aceste ramuri, sunt hrănite de „rădăcini”. Seva, viaţa ne-o extragem de la „rădăcini”. Maestrul vorbeşte în parabole ca să ne facă receptivi.

RECUNOŞTINŢA (Partea a II a)

Când te deschizi, eşti receptiv…În acele clipe bucuria te invadează. Chiar dacă ochii tăi lăcrimează de bucurie, să nu îţi fie ruşine. Este ceva natural…Sufletul tău se bucură ca un copil, renaşte. Eşti doar tu cu Dumnezeu.

„Iar această recunoştinţă va deschide toate uşile şi toate ferestrele. Existenţa este delimitată de un singur lucru, iar acesta este recunoştinţa ta. Miracole vor avea loc. Misterele ţi se vor dezvălui. Cu cât mai umil, simplu, recunoscător şi vrednic vei deveni – cu atât mai valoros vei fi.”

Da, recunoştinţa ta vine din inima. Ai redevenit tu însuţi. Ai lăsat deoparte măştile, falsitatea şi acum ai renăscut. Acum uşile şi ferestrele se vor deschide….

Nicio uşă nu se va deschide pentru cineva care nu se cunoaşte deloc în interior, care nu se iubeşte pe sine dar şi pe ceilalţi. Uşile sunt închise pentru că violenţa, ura, răutatea nu fac decât să ne tulbure fiinţa. Ne îmbolnăvim pur şi simplu.

Să nu cerem nimic în rugăciunile noastre. Să fim recunoscători pentru ceea ce avem deja. Nu întâmplător maestrul continuă şi spune: „Cu cât mai umil, simplu, recunoscător şi vrednic vei deveni – cu atât mai valoros vei fi.”

Umilinţa amintită de maestru nu are legătură cu supuşenia, cu frica. Înţelegeţi ce a vrut să spună maestrul când aminteşte de umilinţă….În faţa Creatorului, în faţa Naturii, nu poţi merge cu fală, mândrie, aroganţă.

Doar atunci când suntem fără de mândrie uşile se vor deschide, natura îşi va arăta frumuseţile în faţa noastră. Iată ce înseamnă cuvântul „valoros” din punct de vedere spiritual, în opinia maestrului. Atât pentru astăzi.

RECUNOŞTINŢA (Partea I)

„Asemenea copaci maiestuoşi, asemenea cer infinit, aşa de multe stele, şi tu nu ai contribuit cu nimic. Acest infinit univers ţi se oferă cu toate frumuseţile sale, răsăritul, apusul, şi toate florile şi oamenii frumoşi. Doar priveşte, şi vei fi conştient de imensitatea lucrurilor care ţi-au fost oferite şi despre care nu consideri că ţi se cuvin. Tu nu ai privit aceste lucruri ca fiind un dar al existenţei, care ţi-a fost oferit fără să ceri. Odată ce începi să vezi nenumăratele lucruri care ţi-au fost date, inima ta va fi plină de recunoştinţă. Iar această recunoştinţă va deschide toate uşile şi toate ferestrele. Existenţa este delimitată de un singur lucru, iar acesta este recunoştinţa ta. Miracole vor avea loc. Misterele ţi se vor dezvălui. Cu cât mai umil, simplu, recunoscător şi vrednic vei deveni – cu atât mai valoros vei fi.”

OSHO

Comentariu
Cum este posibil ca o fiinţă care a trăit pe această planetă să vorbească atât de frumos? Te lasă mut de uimire…..

Inima mea se mişcă profund. Şi da, doar o fiinţă iluminată, trează, poate să facă astfel de afirmaţii. Fiecare cuvânt pătrunde în fiecare celulă a corpului meu...

„Asemenea copaci maiestuoşi, asemenea cer infinit, aşa de multe stele, şi tu nu ai contribuit cu nimic. Acest infinit univers ţi se oferă cu toate frumuseţile sale, răsăritul, apusul, şi toate florile şi oamenii frumoşi. Doar priveşte, şi vei fi conştient de imensitatea lucrurilor care ţi-au fost oferite şi despre care nu consideri că ţi se cuvin.”

Suntem înconjuraţi de atâtea minunăţii şi noi suntem „orbi”….Asemenea copaci, stele şi noi suntem nepăsători… Ne-am identificat cu lucrurile materiale şi am uitat să privim esenţa acestei lumi desprinsă parcă din poveste.

Şi da, Raiul este aici pe pământ… Cum ar putea un cer înstelat să ne lase indiferenţi? Este imposibil să nu ne bucure inima. Însă bucuria vine doar atunci când ne detaşam de cotidian, de gânduri. Doar atunci….Altfel rămânem „orbi”.

Maestrul ne vorbeşte despre viaţa însăşi. De apus, răsărit, flori….Când mai avem timp de toate acestea?

Acesta nu a uitat să amintească de fiinţa umană care este divină. Omul sfinţeşte locul...

Când maestrul ne vorbeşte despre "oamenii frumoşi", nu se referă strict la frumuseţea exterioară. În interiorul nostru există comori ce aşteaptă să fie scoase la lumină. Iată frumuseţea omului….

Frumuseţea exterioară păleşte în faţa interiorului, este supusă efemerului. Tot ce este sfânt nu piere niciodată….Iubirea nu piere niciodată! Cum am putea să nu fim frumoşi în interior dacă suntem creaţi din Iubire? Inima mea pulsează de bucurie…...

Maestrul nu se lasă păcălit de minte. El spune "oamenii frumoşi", adică buni….Toţi suntem buni în interior însă nu ştim acest lucru, nu ne-am adus aminte.

Universul are toate răspunsurile…Depinde de noi ce alegem. Suntem ceea ce gândim.

„Doar priveşte, şi vei fi conştient de imensitatea lucrurilor care ţi-au fost oferite şi despre care nu consideri că ţi se cuvin.”

Da, priveşte cu atenţie în jurul tău şi nu lăsa mintea să-ţi tulbure fiinţa. Vei vedea atât de multe lucruri minunate. Înainte erai inconştient, iar acum te-ai trezit.

Dumnezeu ne-a oferit totul….Şi noi suntem „orbi”. Nu mai avem timp să ne bucurăm de lucrurile mărunte din viaţa noastră.

„Tu nu ai privit aceste lucruri ca fiind un dar al existenţei, care ţi-a fost oferit fără să ceri. Odată ce începi să vezi nenumăratele lucruri care ţi-au fost date, inima ta va fi plină de recunoştinţă.”

Ce am făcut noi ca să merităm toate minunăţiile amintite mai sus de maestru? Nu am făcut nimic…Ne-au fost oferite de Creator cu drag. Din iubire necondiţionată…