Hmm, întrebarea asta e o adevărată provocare şi răspunsul poate suna diferit în funcţie de omul care îl dă. După părerea mea cred că răspunsurile se pot încadra în patru categorii mari: Cele din prima categorie consideră că au nevoie de prieteni pentru activităţi de genul mers la filme, ieşit în oraş, distracţii, etc. care în general sunt pasive, presupun doar "consum", iar când se termină nu rămâne în urmă decât ceva mizerie... Cei care dau asemenea răspunsuri au tendinţa, cu timpul, de a deveni nemulţumiţi, nefericiţi, depresivi şi se plictisesc de moarte indiferent din ce categorie socială fac parte şi de ce mijloace materiale dispun. A doua categorie de răspunsuri vine de la cei care au descoperit că activităţile constructive, creative, împreună cu prietenii, oferă o satisfacţie ceva mai mare. Sunt oameni care se adună să construiască ceva împreună, să gătească, să planteze, să se ajute unul pe altul, să îşi dăruiască obiecte, etc. Pe asta se bazează şi aşa zisele terapii ocupaţionale... (foarte eficiente de tratat pe cei din prima categorie..) A treia categorie ar fi, după părerea mea cei care au descoperit că există şi o lume inerioară, în fiecare dintre noi, populată de obiecte de genul gândurilor, emoţiilor, sentimentelor, etc. şi încep să le accepte pasiv, să simtă nevoia de a le împărtăşi, de a le "consuma" aşa cum apar, cu prieteni toleranţi, devenind astfel ei înşişi toleranţi. Ultima categorie ar fi (sau poate nu e ultima ?) cei care au descoperit că acele obiecte sunt guvernate de anumite legi, ce pot fi studiate, înţelese, folosite pentru a construi, pentru a reprograma mintea, propriul creier, propriul cod genetic, propriul destin şi simt nevoia să aibă prieteni cărora să le împărtăşească toate astea.
@Nicos Da, interesant mod de a vedea lucrurile. Mulțumesc pentru comentariu. Ești citit Nicos și te apreciez pentru cultura vastă pe care o ai în domeniul spiritualității. Sunt convins că fiind un observator a celor din jurul tău, vei reuși să te transformi pe tine însuți astfel încât să devii un exemplu pozitiv pentru ceilalți.Despre prietenie se pot scrie multe.Practica este puțin mai dificilă din considerentul că oamenii sunt diferiți.Trebuie să avem răbdare și să ne gândim că lucrurile vor evolua în bine atât pentru noi înșine cât și pentru cei din jurul nostru.O zi excelentă Nicos!:)
Sunt un tip spiritual căruia îi place viaţa cu bune şi rele. Ador oamenii deschişi care învaţă din propriile lor greşeli şi împărtăşesc şi celorlalţi ceea ce au trăit ca experienţă fără să judece aspru pe nimeni.
"Divinul ne dă reguli. Acestea sunt legile naturale ale energiei. Atunci când le înţelegem şi le aplicăm, magicul şi ordinea încep să se manifeste în interiorul haosului. Noi începem să înţelegem natura noastră nelimitată şi capacităţile pe care le avem aici, ca fiinţe creatoare, de a crea, de a fi, pur şi simplu, de a cunoaşte bucuria, de a iubi necondiţionat şi de a aduce un omagiu". Jasmuheen
"Cauţi mereu să obţii iubirea de la ceilalţi fără să-ţi dai seama că iubirea nu vine decât din propria ta conştiinţă. Ea nu are nimic de-a face cu altcineva. Iubirea vine din dorinţa ta de a nutri gânduri de iubire, de a experimenta simţăminte de iubire şi de a acţiona plin de încredere şi inspirat de iubire. Sursa iubirii se află în interiorul propriei tale inimi. Nu aştepta ca alţii să-ţi dea iubirea de care ai nevoie.Nu îi învinovăţi pe alţii pentru că se reţin de la a-ţi dărui iubire. Tu nu ai nevoie de iubirea lor.Ai nevoie de iubirea ta."
3 comentarii:
Hmm, întrebarea asta e o adevărată provocare şi răspunsul poate suna diferit în funcţie de omul care îl dă. După părerea mea cred că răspunsurile se pot încadra în patru categorii mari:
Cele din prima categorie consideră că au nevoie de prieteni pentru activităţi de genul mers la filme, ieşit în oraş, distracţii, etc. care în general sunt pasive, presupun doar "consum", iar când se termină nu rămâne în urmă decât ceva mizerie... Cei care dau asemenea răspunsuri au tendinţa, cu timpul, de a deveni nemulţumiţi, nefericiţi, depresivi şi se plictisesc de moarte indiferent din ce categorie socială fac parte şi de ce mijloace materiale dispun.
A doua categorie de răspunsuri vine de la cei care au descoperit că activităţile constructive, creative, împreună cu prietenii, oferă o satisfacţie ceva mai mare. Sunt oameni care se adună să construiască ceva împreună, să gătească, să planteze, să se ajute unul pe altul, să îşi dăruiască obiecte, etc. Pe asta se bazează şi aşa zisele terapii ocupaţionale... (foarte eficiente de tratat pe cei din prima categorie..)
A treia categorie ar fi, după părerea mea cei care au descoperit că există şi o lume inerioară, în fiecare dintre noi, populată de obiecte de genul gândurilor, emoţiilor, sentimentelor, etc. şi încep să le accepte pasiv, să simtă nevoia de a le împărtăşi, de a le "consuma" aşa cum apar, cu prieteni toleranţi, devenind astfel ei înşişi toleranţi.
Ultima categorie ar fi (sau poate nu e ultima ?) cei care au descoperit că acele obiecte sunt guvernate de anumite legi, ce pot fi studiate, înţelese, folosite pentru a construi, pentru a reprograma mintea, propriul creier, propriul cod genetic, propriul destin şi simt nevoia să aibă prieteni cărora să le împărtăşească toate astea.
@Nicos
Da, interesant mod de a vedea lucrurile. Mulțumesc pentru comentariu. Ești citit Nicos și te apreciez pentru cultura vastă pe care o ai în domeniul spiritualității. Sunt convins că fiind un observator a celor din jurul tău, vei reuși să te transformi pe tine însuți astfel încât să devii un exemplu pozitiv pentru ceilalți.Despre prietenie se pot scrie multe.Practica este puțin mai dificilă din considerentul că oamenii sunt diferiți.Trebuie să avem răbdare și să ne gândim că lucrurile vor evolua în bine atât pentru noi înșine cât și pentru cei din jurul nostru.O zi excelentă Nicos!:)
@ludu
Bine ai venit pe blog...:)O zi excelentă îți doresc să ai.
Trimiteți un comentariu