miercuri, 14 ianuarie 2009

LUCERNA - PLANTA CU MULTE PROPRIETĂŢI


Anul trecut, am vorbit despre orzul verde. Astăzi vom discuta despre o altă plantă minunată despre care nu am ştiut nimic până acum. Din cele mai vechi timpuri, vechii chinezi aveau o vorbă: "Ce le face bine vitelor tale, îţi face şi ţie". Animalele chinezilor consumau cu atâta poftă lucerna, încât şi ei au început să mănânce frunzele fragede ale acestei plante, preparate sub diferite forme. Nu peste mult timp, tămăduitorii tradiţionali recomandau lucerna pentru stimularea poftei de mâncare, probleme ale aparatului digestiv, mai ales pentru ulcere de stomac şi duoden.
De multă vreme, în întreaga lume, lucerna este considerată o plantă furajeră importantă, însă în ultimii 35 de ani ea este foarte apreciată (mai ales germenele plantei) şi pe post de aliment nutritiv, mulţi fiind cei care consumă des salata de lucernă.
Lucerna înmagazinează o mare cantitate de clorofilă. Conform comunicatului publicat de G.W. Rapp în American Journal of Pharmacy (Revista Farmaceutică Americană), clorofila are un puternic efect antibacterian. Accelerează vindecarea rănilor şi, stimulând creşterea ţesuturilor noi, scade riscul infecţiilor.
Pe baza cercetărilor efectuate în ultimii 15 ani, s-a constatat că lucerna:
• este un tonifiant general, care începe să îşi exercite efectul lent, dar eficient;
• are un efect benefic mai ales la vârstnici, deoarece fortifică sistemul imunitar, ajută la anihilarea şi eliminarea reziduurilor acumulate în organism de-a lungul anilor şi, astfel, creşte capacitatea fizică şi puterea de viaţă;
• deoarece conţine în cantităţi mari vitamine liposolubile, iar acestea - spre deosebire de cele hidrosolubile - se acumulează, este permisă administrarea continuă a lucernei doar 2-3 luni, după care trebuie să se facă o pauză de cel puţin o lună.
• literatura de specialitate recomandă un consum zilnic de lucernă de 2-4 g, dar conform prescripţiei dieteticianului sau medicului, se poate consuma şi o cantitate mai mare.
Din păcate, fiind eclipsată de o mulţime de alte suplimente nutritive comerciale şi la modă, lucerna a ajuns să joace rolul Cenuşăresei. Este timpul să îşi recâştige locul şi atenţia care i se cuvin.
PULBERE INSTANT DE LUCERNĂ VERDE
Indicaţii:
Convalescenţă, întârzie procesul de îmbătrânire şi regenerează celulele sănătoase, întăreşte sistemul imunitar, unghiile şi rădăcina firelor de păr, redă elasticitatea şi supleţea pielii, reducerea colesterolului şi a nivelului glicemiei, asigură sănătatea ficatului şi detoxifierea organismului, reducerea durerilor provocate de artrită, înlăturarea efectelor menopauzei, sporirea energiei organismului şi reducerea oboselii.
Conţinut:
100 % pulbere instant din suc de lucernă verde ( plantă tânără) 20 gr pulbere de lucernă
sunt bogate în vitamine, minerale, antioxidanţi, aminoacizi, enzime şi clorofilă.
Administrare:
De 2-3 ori pe zi înainte de masă cu 1 oră, 1-2 linguriţe de pulbere dizolvate într-un pahar cu apă rece (30-50 ml), sau 1 linguriţă rasă de pulbere sublingual timp de 20 minute.
Nu conţine conservanţi, aditivi alimentari, adaosuri artificiale, zahăr, coloranţi.

duminică, 11 ianuarie 2009

DE-ALE ÎNŢELEPCIUNI (XXXXVII)

"Oamenii de afaceri nu fac decât să alerge după bani. Ei doresc să uite complet de sine, să se risipească în averea lor, care devine un fel de drog. Ei sunt tot timpul ocupaţi, dar nu realizează niciodată nimic. La urma urmei, averea nu dovedeşte nimic. Toate posesiunile sunt simple desene făcute pe apă - ele dispar. Când vine moartea, întregul lor efort este anulat. Moartea îl anihilează complet pe omul de afaceri."
OSHO -SĂMÂNŢA DE MUŞTAR

miercuri, 7 ianuarie 2009

SOIA

Preparatele din soia ajutã la reducerea decesului din cauza bolilor inimii pentru cã nu conţin colesterol şi sunt bogate în fibre.

Preparatele din soia reduc riscul cancerului de sân în procent de 60% dacã sunt consumate încã din copilãrie, ajutã femeile în perioada de menopauzã şi încetinesc/reduc pierderea de calciu.
Soia ajutã la echilibrarea hormonalã!

Mâncãrurile din soia sunt gustoase şi dau o energie specificã ce sporeşte buna dispoziţie şi stimuleazã regenerarea psiho-fizică.

Cercetãrile colaborate ale Universitãţii Chineze din Hong Kong şi ale Universitãţii din Manchester, susţin cã boabele de soia au calitatea de a ne proteja împotriva dezvoltãrii cancerului de prostatã şi a celui mamar. Nivelul izoflavonoidelor din sânge a fost stabilit a fi de 110 ori mai mare în cazul japonezilor cu o incidenţã scãzutã a cancerului de prostatã, decât în cazul finlandezilor.

Femeile japoneze cu risc redus de dezvoltare al cancerului mamar, prezintã de asemeni niveluri mult mai ridicate de izoflavonoide (de genul genistein şi daidzein) în comparaţie cu femeile din alte societãţi industrializate.

Un studiu recent al WCRF, urmãrind comportamentul aceloraşi douã izoflavonoide confirmã cã, consumul de soia regulat şi pe termen lung, mãreşte efectul de protecţie împotriva apariţiei şi dezvoltãrii formelor de cancer. Cele mai bogate surse de izoflavonoide sunt laptele din soia, iaurtul de soia şi tofu, în timp ce produsele mult procesate, sunt sursa cea mai sãracã!

Cercetãtorii considerã cã soia inhibã în cancer dezvoltarea a noi vase de sânge, înfometând astfel tumoarea şi stopând dezvoltarea ei.

Şcoala de Medicinã din cadrul Universitãţii din Pennsylvania, susţine cã inhibitorul de proteinazã Bowman-Birk (IBB) din soia, reprezintã un alt compus anticancer cheie care poate suprima formarea tumorilor cu 71%.

Preparatele din soia reduc riscul problemelor digestive, deoarece conţin multe fibre. Adãugate într-o digestie sãnãtoasã reduc şansele apariţiei cancerului de colon şi renal.

Soia, conţine lecitină, o substanţã nutriţionalã esenţialã pentru funcţionarea armonioasã a creierului. Lecitina mai are şi alte roluri ca de exemplu: împiedicã depunerea grãsimilor din sânge pe pereţii vaselor sanguine, ajutã la eliminarea colesterolului, are proprietăţi antioxidante.

Preparatele din soia sunt ideale pentru oamenii care au o intoleranţã la lactozã sau sunt alergici la laptele tradiţional de origine animalã.
Aceste preparate sunt potrivite pentru tratamentele dietetice ale diabeticilor, întrucât boabele din soia au un nivel scãzut de glucide şi nu conţin colesterol. (Decesurile din cauza inimii sunt frecvente la diabetici).

Preparatele din soia pot fi folosite ca sursã de proteine într-o curã vegetarianã, deoarece conţin necesarul de aminoacizi pentru întreţinerea normală a metabolismului, regenerarea pielii şi creştere.

Soia, este o sursã de proteinã foarte ieftinã. Oamenii de ştiinţã afirmã cã produsele din soia contribuie foarte mult la sãnãtatea omului!

Vă invit şi pe voi să cumpăraţi produse din soia, indiferent că vorbim de şniţele de soia, boabe de soia, lapte de soia….Toate sunt excelente şi sănătoase! Înainte, pe vremea comunismului, mâncam salam cu soia….Toţi fugeam când auzeam de acest produs….Acum a venit vremea să spunem lucrurilor pe nume şi să introducem în alimentaţia noastră acest produs extraordinar care ne ajută să ne menţinem sănătatea. În imagine, observaţi o cutie de lapte de soia (produs biologic) cu un gust excelent pe care l-am achiziţionat ieri din Carrefour…Este mai bun decât laptele! Sănătate maximă tuturor…..

luni, 5 ianuarie 2009

CELINE DION - LIVE AT THE KANSAS CITY SPRINT CENTER (3 IANUARIE 2009)

Un început de an superb! Bravo Celine…
CELINE DION – SING THE POWER OF LOVE

CELINE DION – SING EYES ON ME & ALL BY MYSELF

CELINE DION - SING IT'S ALL COMING BACK TO ME & BECAUSE YOU LOVED ME

ÎN ORADEA DE REVELION







Oradea este un oraş superb....

duminică, 4 ianuarie 2009

IDENTIFICAREA

„Omul îşi trăieşte viaţa în mod inconştient, aproape ca un robot, un somnambul.
El continuă să facă anumite lucruri în mod mecanic. El nu este conştient de ceea ce face, el nu îşi observă propriile fapte şi nici nu ia seamă la gândurile sale. El se identifică atât de mult cu sentimentele sale, cu emoţiile şi stările, încât nu poate să observe.”
OSHO
Comentariu
În articolele anterioare publicate de-a lungul anului 2008, am făcut referire şi la identificare.
În cadrul “ABC-ului iluminării” mi-am propus să discutăm anumite teme, care ne conduc în final la transformarea noastră ca fiinţe.

Identificarea
, stă la baza tuturor nenorocirilor care se abat asupra noastră. În prezent, fiinţele cu adevărat iluminate sunt rare. Iluminaţii au altă mentalitate, cu totul diferită decât cea existentă la ora actuală, bazată pe condiţionare. Chiar dacă vor fi nevoiţi să stea în umbră, nu vor înceta să ne ajute….

Maestrul spune: “Omul îşi trăieşte viaţa în mod inconştient, aproape ca un robot, un somnambul. El continuă să facă anumite lucruri în mod mecanic.”

Regret că trebuie să spun asta, însă din păcate fiinţa umană este mai mult inconştientă decât trează. De fapt, cu toţii ne aflăm în aceiaşi barcă a inconştienţei. Fiecare dintre noi manifestăm inconştienţă atunci când mâncăm mult, stăm ore-n şir în faţa televizorului,etc. Din păcate, exteriorul contribuie foarte mult la această stare de lucruri.

Firmele în care ne desfăşurăm activitatea, doresc să facă din noi roboţii perfecţi. Cu cât muncim mai mult cu atât este mai bine. Exemplele pot continua….În prezent, se cunosc destule genii care sunt în pragul nebuniei…..Şi cum ai putea să nu o iei razna dacă toată viaţa te concentrezi numai pe afaceri, ştiinţă, politică? Cu siguranţă că nu mai poţi să rămâi un om normal.

Maestul nu spune că fiinţa umană nu poate să facă mai mult….Acesta foloseşte cuvântul „aproape”. Asta înseamnă că fiecare dintre noi avem potenţial să ne transformăm. De noi depinde totul. Nu este uşor dar nici imposibil….
Maestrul continuă: “El nu este conştient de ceea ce face, el nu îşi observă propriile fapte şi nici nu ia seamă la gândurile sale. El se identifică atât de mult cu sentimentele sale, cu emoţiile şi stările, încât nu poate să observe.”

Un om conştient nu produce dezordine….Din păcate, mai multă inconştienţă există în jurul nostru decât conştienţă. Suntem de cele mai multe ori incapabili să ne observăm propriile fapte. Atunci când ne identificăm cu propriile stări negative, este imposibil să acţionăm corect. Cum poţi să te mai observi când eşti plin de furie, invidie, ură, răutate? Rezultatul nu este altceva decât dezordine. Să luăm cu toţii aminte…

sâmbătă, 3 ianuarie 2009