joi, 31 octombrie 2013

ÎN LOC DE HALLOWEEN......

"Am avut de scos o lucrare mai veche, de extras un canin și de pus o adiție de os pentru a pregăti implantul de canin care se va petrece peste vreo 6 luni. M-am dus cu inima strânsă, deși mi-am scos atât de multe măsele că mă mir că mai am cu ce roade un crevete bun. Contribuie, desigur, la buna mestecare a lucrurilor, implantele dentare de acum trei ani, care sunt foarte performante. 

Așadar am mai trecut și prin extracții, și prin adiții de os, și prin implante. Niciodată în aceeași sesiune și fără anestezie totală. În plus, nu mă speria atât intervenția din care tocmai am ieșit, cât faptul că azi începe o lungă perioadă (vreo 9 luni) în care n-o să pot mânca decât chestii moi, pentru că pe partea asta cu caninul am adiția de os care trebuie lăsată în pace și peste o săptămână ori două o să am niște implante noi, care până se vindecă și se acoperă de lucrări, nu trebuie stresați. O să am o lucrare estetică, adică o să pot vorbi și zâmbi, dar n-o să fie zâmbetul meu. Nouă luni.

Și azi a fost așa: 20 de minute de tăiat / scos lucrarea veche, cu pilit și răspilit ca să iasă frumos, s-o putem pune la loc de formă până sunt gata primele implanturi. Apoi a urmat extracția. Cu o anestezie inteligent plasată, nu m-a durut. Dar simți dalta și cleștii cum sapă acolo… În fine, a ieșit. Mi-a fost prezentat victorios. Ia uite ce mare era.....

N-am văzut decât o chestie din care picura sânge. În timp ce eu îmi ștergeam palmele de transpirație, doctorița și asistenta s-au pregătit de zici că urma să plece în spațiu. Casca sterilă pentru ele, una și pentru mine, câmp steril peste mine. De-acum nu mai ridici mâna și nu te mai miști. Eram oricum paralizată de frică. Și pe mesele din jurul scaunului meu au început să se așeze chestii. Șuruburi, clești, freze, ace, chiurete. Cea mai mică era de mărimea unui ac mic, cea mai mare era ceva mai mare decât un levier de tico. Noroc că mi-au întins scaunul la 180 de grade, ca altfel mă scurgeam din el. Mi-am propus să închid ochii, măcar să nu văd ce bagă și ce scoate din gingia mea. Și-a urmat vreo jumătate de oră de ce eu intuiesc că a fost o curățenie pe os. Auzeam scrijelituri, vedeam sânge pe ochelarii ei, auzeam aspiratorul cum trage mult ceva, și cum salivă nu era, trebuie că era sânge. Începuse să mă doară. Convenția e să mă încrunt. Am făcut asta, am mai primit o anestezie care mi-a amorțit și fruntea. Încă ceva curățenie, încă ceva tras, împins, scociorit. Apoi a urmat băgatul de lucruri. Nu știu ce, că n-am mai avut puterea să mă uit, din ce mi s-a explicat înainte, o membrană și un soi de substanță care cred că se va întări în timp.

Și-apoi a urmat încă una nasoală: cusutul. Nu m-a durut nici asta, dar am simțit fiecare spărtură de ac prin cartilaj, și tot vedeam cleștii care împleteau ațele și-mi ziceam dă Doamne să fie numai una, da’ au fost mai multe, deh…

Apoi am mai primit o injecție cu ceva care să impiedice umflătura majoră, instrucțiuni despre ce am de făcut azi, programare pentru mâine la control și nota de plată (pe care am achitat-o numai parțial, că s-au adunat multe milioane și nu mi-a ajuns ce-aveam în portofel).

Neplăcut.... Încă nu-mi simt jumătate de cap. Am scris mai repede decât mi-am propus. O să iau preventiv niște calmante, antibiotic iau deja de ieri. Am multe de rezolvat și mi-e greu să le rezolv fără să vorbesc. Mai am 15 minute și pot scoate pansamentul. Evident, n-o să mă pot abține și-o să mă uit la ce-i acolo. Promit să nu vă spun.

Oh well..... Am și o lecție de viață pentru voi: spălați-vă bine pe dinți. Bine...... Cel puțin 3 minute. Folosiți apă de gură și ață dentară. Zilnic! Învățați-vă copiii să se spele pe dinți BINE. Nu să perieze dinții, ci să perieze spațiile interdentare. Bine de tot. Nu există lipsă de calciu. Nu există gene de familie. Nu există decât igienă precară. Cred că ăsta e singurul lucru pe care l-aș schimba din trecut: aș avea grijă de dinții mei. Am 30 de ani, 11 (da, UNSPREZECE) extracții de dinți maturi, 4 implante și mai urmează încă trei, zeci de carii, cred că mai bine de 100 de anestezii. Banii (cred ca îmi luam de ei o mașină) nici nu contează. Dar chinul, durerea, teroarea, rușinea pe care o simt acum când știu că nu pot zâmbi zile bune sunt cumplite."

O POVESTE ADEVĂRATĂ SCRISĂ DE "PRINȚESA URBANĂ"

ABRAHAM MATEO - SENORITA (PREMIOS JUVENTUD 2013)


Uff, ce mai trece timpul.....Baiatul de 12 ani a mai crescut! No comment...

HITUL ZILEI - ABRAHAM MATEO (I SURRENDER)


Îndrăznește cineva să cânte cu micuțul Abraham?:)

luni, 28 octombrie 2013

HITUL ZILEI - CELINE DION (SOMEBODY LOVES SOMEBODY)


Bravo Celine!:)

CELINE DION - LANSARE ALBUM ÎN LIMBA ENGLEZĂ (LOVED ME BACK TO LIFE)

Celine Dion va reveni în curând pe scenă cu noi compoziții muzicale. Artista de origine canadiană pregătește lansarea unui nou album cu piese în engleză, încheind pauza de șase ani de la precedentul material în această limbă, “Taking Chances“.

“Loved Me Back to Life” este primul single extras de pe noul album, sound-ul piesei încorporând elemente pop, dance și soft rock. Melodia este o puternică baladă de iubire compusă de cântăreața australiană Sia Furler, ce a lucrat și cu David Guetta, Flo Rida, Shakira, Rihanna, Christina Aguilera.

Noul material discografic, intitulat de asemenea ”Loved Me Back to Life“, are o abordare modernă, încorporând în stilul pop specific Celine Dion elemente dance și ritmuri mai energice. Deși sound-ul este diferit, artista spune că schimbarea nu este o strategie de marketing, ci o altă etapă din viața sa.

“Nu încerc să mă reinventez și nu vreau ca oamenii să creadă că aceasta este o cu totul altă Celine. Sunt pur și simplu într-o annumită etapă a carierei mele. Am 45 de ani, sunt în floarea vârstei și nu m-am mai simțit niciodată atât de bine. Vreau să mă bucur de momentele astea.”

Celine Dion a lansat de-a lungul carierei 14 albume în limba franceză și 10 albume în limba engleză. Întrebată într-un interviu despre diferențele dintre cele două limbi, artista canadiană a mărturisit că fiecare transmite o emoție diferită.

“E ca și cum ai purta o pereche de blugi sau o ținută elegantă de seară. Nu poți schimba ceea ce este în sângele tău. Limba franceză mă definește, acolo sunt rădăcinile mele. Primul meu concert a fost în limba franceză. Cred că această limbă are o altă energie interioră, e mai poetică. Atunci când cânt în engleză simt alte emoții, iar ca artist vreau să experimentez ambele tipuri de trăiri.”Albumul “Loved Me Back to Life” va fi lansat pe 5 noiembrie 2013

În cadrul premiilor muzicale Gala de l’ADISQ 2013 albumul ‘Sans attendre’ lansat anul trecut în luna noiembrie primește premiul Félix award for Adult Contemporary Album Of The Year. Premile muzicale au avut loc pe 27 octombrie 2013 în Montréal (Québec).

În continuare vă propun spre audiție melodia "Breakaway" de pe noul album al artistei intitulat  “Loved Me Back to Life”.

PAPHIOPEDILUM MAUDIAE GREEN ORCHID


Superbă orhidee....:)

sâmbătă, 26 octombrie 2013

SFÂNTUL DUMITRU!

LA MULŢI ANI TUTUTOR CELOR CARE POARTĂ ACEST NUME!:)

NATURA TOAMNA!


Superb!:)

marți, 15 octombrie 2013

sâmbătă, 5 octombrie 2013

IARNA VINE PE 1 OCTOMBRIE (Partea a II a)

Uneori iarna nu iartă pe nimeni.....
Copacii nu suportă o astfel de vreme....E prea mult pentru ei!
Teii cu frunze verzi din grădină au încremenit de frig!
Iarna își arată colții pe 1 octombrie 2013! Florile au înghețat și ele!

joi, 3 octombrie 2013