Adevărata bucurie a sufletului vine din lucrurile simple. Sufletul este energie….
Datorită vieţii trepidante pe care o ducem, uităm să ne bucurăm de viaţă.
A venit primăvara! Oare câţi dintre noi ne bucurăm de păsări, soare, copaci, flori? Nu mai avem timp….
De multe ori şi noaptea la lumina felinarelor privesc natura.
Priviţi mugurii copacilor primăvara când se deschid. Observaţi cum viaţa pulsează în mugurii copacilor…..
Acum este momentul să ne bucurăm de natură! Oferiţi sufletului vostru minunat bucurie. În această perioadă a anului, observ foarte mulţi vişini înfloriţi…Sunt absolut superbi!
Noaptea trecută treceam pe stradă şi ochii mi-au fost vrăjiţi de aceşti copaci.
Tot ieri, mă duceam la muncă….Dimineaţa era mohorâtă şi ploioasă. Pe drum am găsit un fluture... Era mai mult mort decât viu. Aripile îi erau ude.L-am luat pe deget şi l-am pus pe haină. Abia stătea agăţat de haina mea cu picioruşele …. Nu am putut să-l las în drum. Ştiam că dacă făceam acest lucru, ar fi murit strivit sub tălpile unui trecător grăbit.
Din păcate noi privim mai mult înainte. Suntem de-a dreptul orbi! Un melc, o plantă, o gâză se pot afla în pericol. Dar cine să le sară în ajutor?
Întotdeauna mă uit şi pe jos atunci când plec undeva. Niciodată nu se ştie pe ce calc…În ultima perioadă, am văzut mulţi melci striviţi de oameni cu picioare….Suntem atât de orbi, grăbiţi….Imaginea este dezolantă! Melci striviţi…
Când văd melci pe stradă, mă aplec să îi ridic şi îi pun în iarbă. Sunt tare drăguţi când îi văd mişunând prin iarbă.
Dar să revenim la povestea fluturelui….. Am intrat în incinta instituţiei unde lucrez. Am aşezat fluturele pe un spătar de scaun (în imagine puteţi vedea fluturele) apoi am început să mă ocup de treburile mele.
După o anumită perioadă de timp, am văzut că nu mai era pe spătar. M-am dus să văd ce s-a întâmplat. L-am văzut pe jos…. L-am luat şi l-am pus pe haină.
În birou mai eram cu doi colegi…Aceştia se uitau ciudat la mine. Mi-am dat seama că oamenii nu au timp nici măcar să admire un fluture. Degeaba le arătam fluturele…. Nu schiţau niciun gest.
În afară de muncă şi iar muncă altceva nu mai ştim. În ochii colegilor mei, eram un ciudat. Dar ce contează… Nu aveau cum să mă înţeleagă!
La un moment dat, am observat că fluturele a început să zboare prin birou…M-am bucurat enorm pentru el! Mi-am dat seama că îşi revenise. Aripile acestuia se uscaseră după ploaia de dimineaţă. Acum îşi recăpătase puterile.
Până la urmă l-am prins, fiind atent să nu îi şterg polenul de pe aripi şi i-am dat drumul să zboare afară….Bucuria mea a fost imensă! Am ajutat o fiinţă care era neajutorată….L-am văzut cum zboară! Se aşezase în vârful unui copac.
Din păcate, foarte puţini dintre noi ne bucurăm de lucrurile mărunte…Avem atât de multe de pierdut! A venit vremea să ne reconectăm cu Natura…
